Planul Atracției Vol. 1

Planul Atracției - Capitolul 4

Nu creeeeed!!!!Aceeași privire pătrunzătoare și de data aceasta, însoțită de un costum negru cambrat. Omul ăsta mă atrage ca un magnet, așa cum n-am mai simțit până acum. Mi se îmbujorează obrajii și mă încearcă o senzație stranie de rușine. Nu aș avea niciun motiv, doar că statura lui dominantă mă intimidează. Realizez că, în puținele secunde de când am intrat, nu am reușit să mai înaintez.Sesizez cum mimica feței lui trece rapid de la jucăușă la aprigă.
—Intră, te rog, și închide ușa în urma ta! Parcă mă plesnesc vorbele lui. Pivotez pentru a duce la bun sfârșit ordinul primit, închid ușa și mă îndrept cu grație spre scaunul din fața biroului.
—Bună ziua!, îi spun, încercând să-mi mențin cumpătul și să-i întind mâna dreaptă.
—Încântată de cunoștință. Sunt...
—Liana Matei, mă întrerupe el, citind antetul CV-ului pe care-l ține în mână. O Liana, de data aceasta, mai îmbrăcată decât la întrevederea anterioară.Are you shitting me??? Chiar vrea să meargă pe drumul ăsta?Îl văd așezându-se de cealaltă parte a biroului și lărgindu-și ușor nodul cravatei, timp în care mă privește fix în ochi. Încerc să evit contactul mult prea direct, pentru binele meu, și scanez repede cu coada ochiului plăcuța cu numele de pe biroul lui. Dacă tot nu a avut bunul-simț de a se prezenta, măcar să nu mai fiu în dezavantaj și să știu cu cine am de-a face în acest moment:
CEZAR NEGREA - Managing Partner.
Cezar: nume de dictator, luptător, lider amenințător... gândurile mele încep să creeze versuri instant. Negrea: mai degrabă negru la suflet... dar nu și la trup. Să nu intrăm în detalii despre trup acum!
—Nu e nevoie să fim așa formali. Cât despre încântare, nu pari a fi genul. Îmi vine să-l întreb cam ce gen par a fi, de fapt, dar mă abțin. Continuă să fie la fel de nepoliticos sau, mai bine zis, necioplit. N-o să stau să fiu luată la mișto de arogantul ăsta.
—Ok. Neformal vorbind... știi ce? Eu am venit pentru un interviu cu domnul Potrea. N-am venit să-mi pierd vremea cu unul ca tine!
Mă stăpânesc cu greu să mențin un ton civilizat.
—Țin să-ți spulber visele. Potrea nu se mai ocupă de azi de firmă. A lăsat partea sa de afacere pe mâinile soției sale dibace și s-a retras. Știi tu... când ești puțin cam indiscret în relațiile cuangajatele și situația îți scapă de sub control, cam asta pățești. Totuși, dacă vrei să-ți pierzi vremea cu mine, putem să aruncăm o privire peste CV-ul acesta.
Îmi vine să mă frec la ochi și să mă trezesc dintr-un vis urât. Clipesc repetat, poate-poate se schimbă ceva. Ce Dumnezeu să se schimbe? În afara faptului că-mi vine să mă scurg de pe scaun și realizez că ce urmează să spun depinde foarte mult de ceea ce urmează să se întâmple, îi zic:
—Îmi pare rău. Cred că n-am început tocmai bine. Încerc să mă scuz cumva, într-o vagă tentativă de a aplana tensiunea creată.
—Da, ai putea să ieși și să mai intri o dată, poate începem cu dreptul. What??? Vrea să mă testeze sau vrea să mă provoace? Greu de definit intenția.
—Ăăăăăă... glumești? Încerc să-mi dau seama ce urmărește, în timp ce-l văd ridicând foile CV-ului meu spre față. Un râs isteric se declanșează din spatele foilor și constat cu ușurare că momentul a fost depășit.
—Da, Liana. Glumeam. Chiar am mare nevoie de o asistentă aici și cum nimeni din interior nu e disponibil pentru acest post, situația este urgentă, arzătoare și presantă. Ți-am citit formareaprofesională și atât studiile, cât și experiența ta de la Sunquest Company indică faptul că ești persoana potrivită. De când poți începe?Asta este a doua oară când rămân cu gura căscată în această dimineață. Nicio întrebare? Nicio speculație? Niciun scenariu de situație căreia să-i fac față, astfel încât să se convingă că sunt ceea ce caută?Atâta pregătire și atâtea supoziții făcute, degeaba. Great!
—Mă angajezi, pur și simplu?, întreb uimită. Fără să mă cunoști, de fapt?
—O să avem destul de mult timp la dispoziție să acoperim și această problemă, te asigur. Deci... ce zici?
Mă uit atent la sprânceana lui ridicată în așteptarea răspunsului meu. Constat că ochii lui sunt de un albastru în care mă pierd cu ușurință și-mi dau seama că mă distrag de la conversația pe care o purtăm.
—Abia mâine o să-ți pot prezenta oferta financiară și contractul legal. Încă nu am apucat să anunț oficial sosirea mea în firmă. Și pentru mine este o noutate, dar dacă ești dispusă să aștepți, te asigur că va merita.
Deși nu-l cunosc deloc, ceva îmi spune că e sincer. Partea cu anunțul oficial n-am digerat-o complet. Să înțeleg că era partener în umbră? Sau că până recent se ocupa de alt business?
—Am câteva nelămuriri: încă nu știu ce presupune fișa postului, care este programul, de când trebuie să mă prezint. Și lista mea mai avea câteva puncte de atins, dar m-am oprit, văzându-l că ridică din aceeași sprânceană ca mai devreme.
—Liana, nu-ți bate capul! Nu sunt un fan al birocrației sau al programelor fixe. Sigur găsim o cale de mijloc să ne fie bine tuturor. Tot ce e nevoie să știi este că vei face tot ceea ce am nevoie eu. Scurt și succint, fără întrebări și fără comentarii! Batem palma?
Ei bine, ce să tot analizez? Oricum n-am nimic de pierdut. Știu că o să am momente în care o să regret decizia luată, dar...
—Da, batem palma!
A doua oară pe ziua de azi întind mâna și rămân cu ea în aer. Se pare că șeful meu are un obicei ciudat de a evita contactul. Îl văd cum se caută prin buzunar și scoate o carte de vizită, pe caremi-o pune în față pe birou.
—Ia asta și memorează-mi numărul! Am să te anunț diseară la ce oră trebuie să fii aici mâine. Înainte de orice, te rog să reții trei reguli imperios necesare: 1. Nu-mi ignora niciodată apelurile sau mesajele 2. Nu mă contrazice, chiar dacă vei avea tendința s-o faci 3. Fii mereu aranjată, pentru că imaginea ta mă reprezintă în primul rând pe mine.
Hai că nici nu vrea multe! Trebuie să-mi fac o notă internă, astfel încât să nu-i uit regulile absurde.
—Și pentru că mă consider generos, avem și un număr 4: Nu-ți irosi timpul căutând informații despre mine pe Google. Nu vei găsi.
Pe bune? De unde știe el c-o să fac asta? Îmi vine să-mi dau ochii peste cap, dar realizez că are dreptate: sunt prea curioasă ca să nu încerc să găsesc o fărâmă de știre. Cum aș putea reacționa la așa ceva? Prea multe de asimilat în prea puțin timp. Cred că realizează că m-a debusolat iremediabil. Încerc să mă adun și să iau cartea de vizită, intenționând să mă îndrept spre ușă.
—Ne-am înțeles, Liana?
Oaaau, cum sună numele meu rostit de buzele lui.... Yap, am să regret decizia asta.
—Da, șefule!
—Dacă vrei să fim formali, prefer să-mi spui Boss, îmi zice, încruntându-se și încercând să-și rearanjeze cravata.
Mă ridic și mă îndrept spre ieșire, nu la fel de grațios cum am intrat, dar concentrându-mă să nu mă împiedic și să mă fac de râs.
—Și... Liana?
Întorc privirea, dar mâna îmi rămâne pe clanță.
—Ținuta se aprobă, de data asta. Mda... de parcă ținuta din club avea nevoie de aprobarea sa. Ce să zic?! Cam cine se crede omul ăsta? Nu-mi termin bine dialogul intern că-l aud continuând:
—Orice ai face, nu renunța la pantofi! Consideră că i-am inclus în uniformă. Dacă mai stau mult aici, s-ar putea să-mi pierd facultățile mentale.
—Pe mâine, Boss!
Apăs pe clanță și ies.