AKUMA

Capitolul 2

Azi e luni.

A trecut deja o săptămână de când Akuma face parte din școala asta.

Pe lângă ora de fizică mai suntem colegi și literatură și istorie, iar ironia sorții face ca la aproape toate cursurile comune să stăm în aceeași bancă. Nu am vrut să se întâmple asta, dar așa a fost.

Despre fizică deja se știe ce și cum.

Am întârziat la ora de istorie de săptămâna trecută așa că am fost nevoită să mă așez lângă el. Nu pentru că nu mai erau locuri libere, ci pentru că dacă este un loc liber în ultima bancă nu o să vreau vreodată să mă așez în prima. Ar fi absurd. Niciunul nu a spus nimic, dar l-am observat de câteva ori uitându-se la mine. Mă analiza de parcă aș fi un criminal în serie, gata să-l omor. M-am amuzat.

Azi ajung mai repede în clasă pentru ora de literatură așa că reușesc să ocup un loc favorabil.

Akuma e așezat în ultima bancă, liniștit, scriind ceva într-un caiet, iar o Barbie improvizată îi dă târcoale. Spun Barbie improvizată oricărei fete care vine îmbrăcată la școală ca pentru podium. Lucy este una dintre ele. A fost mereu una. Încă de prima dată când am văzut-o cu părul ei blond perfect aranjat și cu una dintre rochiile alea pe care le vezi doar în rafturile magazinelor de - "așa ceva nu o să-mi permit vreodată"- mi-am dat seama că fata asta nu știe că se află la școală.

Nu că vreau să fiu rea, dar salivează mai rău ca mine atunci când văd înghețată. Și eu salivez doar gândindu-mă la înghețată. Dar revenind...

După ce a defilat de câteva ori în jurul băncii se așează lângă el. Atunci mă pufnește râsul. Încearcă să-i atragă atenția, dar el nu are nicio reacție. Akuma se uita la mine și parcă mă ruga să-l ajut.

Lui Lucy chiar pare că-i place să stea lângă el, iar eu m-am hotărât să mă mai bucur puțin de spectacol. Stau în a treia bancă de la geam așa că priveliștea e grozavă.

Akuma bate nervos din picior și pare că se străduiește din răsputeri să nu o înjure așa cum ar trebui. Am râs din nou.

-Mă enervezi! Spune tăios, iar lui Lucy îi pică fața.

Atunci am făcut ce nu credeam că o să fac vreodată. Mi-am strâns lucrurile de pe bancă și am mers să-i salvez pielea nătărăului.

-Îmi pare rău că te deranjez, dar acesta este locul meu. Mă adresez cât mai politicos fetei.

Mă privește confuză, iar apoi își întoarce privirea spre Akuma.

-E adevărat?

Akuma doar încuviințează.

Atunci Lucy se ridică de pe scaun ca o furtună, murmură ceva ce pare a fi o înjurătură și pleacă. Tocurile ei mă zgârie pe creier și cred că am sclipici din părul ei și în gură, dar tot mă amuză situația.

Mă așez în bancă încă râzând de ceea ce tocmai s-a întâmplat.

-Îți rămân dator.

-Îhh... cam așa ceva.

"Aproape toate" s-a transformat in "toate".

*

După ce-mi iau cărțile din dulap mă îndrept spre sala de clasă. Akuma e acolo, așezat in ultima bancă. Îl salut și mă așez la locul meu obișnuit. Vă vine să credeți sau nu, mi-a răspuns. Oarecum. A mormăit ceva, iar eu am luat-o ca pe un răspuns.

Îmi scot din ghiozdan caietul de fizică și văd că pe ultima pagină sunt 3 probleme nerezolvate. Probleme pe care habar nu am să le fac.

Akuma se uită pe pereți și bate cu un pix în bancă.