Problemele au trecut dar inca se simte o tensiune care nu le lăsa in pace , nu ne lăsa sa fim noi si sa ne vedem de viață noastra , au trecut 2 săptămâni dar parca a trecut un an , timpul trece atât de greu atunci când te gândești la ea mult prea greu ca sa fie credibil. Încă se simte prezenta ei in aceea camera , este greu pierdea unei persoane dragi este întotdeauna un lucru greu de suportat, din bătrâni se spune ca o bunică își va iubii nepoții mai mult decât pe copiii lor . dar sperăm sa nu fie așa și fiecare sa aibă locul lui.
Încet incet lucrurile se așezau, cu toate ca ne-am distanțat din cauza pierderii lui , este închis in el si nu ma lăsa sa ma apropii de el sa cad cum se simte sau ce simte sa vad daca ii este bine daca are nevoie de ceva , dar nu e posibil ,nu pot sa trec de pragul asta , un prag greu de trecut, un zid care ma face sa sufăr din cauza ca nu îi pot ajunge la inima, nu ii pot vedea durerea pentru a o alina .
In curând o sa facem un an dar odată cu moartea bunicii lui ne certam atât de des, uneori simt ca o sa cedez , imi e frica de o ceartă mai mare imi este frica sa cedez si sa las atâtea amintiri frumoase să plece din inima mea , sa il las pe el singura persoana care m-a făcut sa simt iubirea ,sa simt ca trăiesc doar iubind ,fara alte sentimente doar acest sentiment nobil care imi umple inima de iubire.
Certurile continua aproape ca aniversarea noastra de un an va fi un iad , sigur ne vom certa , trecutul ma bântuie si nu ma lăsa sa respir simt ca tot ce fac e legat de un câcat de trecut care ma urmărește la orice pas si nu ma lăsa sa închid un ochii fără ca el sa nu apăra , un trecut blestemat , trecutul lui
Zilele trec aproape ca au fost 2 săptămâni in care ne-am certat in fiecare zi si am sfârșit prin a plânge ,lacrimile imi curgeau șiroaie si auzeam doar vorbele lui care imi spuneau sa încetez ,pentru ca nu il impresionează de parcă asta e era scopul meu...
Încerc sa devin puternica sa imi controlez stările ,emoțiile si sentimentele atât de triste încât nici zâmbetul meu numai este real, începe sa imi fie frica. Frică de el , frica care s-a instalat in sufletul meu si nu ma lăsa un pace , daca vorbesc daca spun ceva greșit va tipa si iar voi suferii, imi e atât de frica de suferință , as da orice pentru o noapte ca acelea care au trecut o noapte cu dragoste îmbrățișări, o noapte in care sa ii simt iubirea săruturile, si sa il simț cum ma umple de iubire. Imi este atât de frică încât seara când nu sunt cu el plâng si plâng atât de mult încât lacrimile mele seaca si rămân doar rănile care ma dor si care ma fac sa imi fie frică de viitor de ziua de mâine de secundele care trec de speranțele ai visele care ni le-am construit împreună de tot ceea ce însemna iubire, as vrea sa alung sentimentul asta si sa rămân singura sa uit tot ceea ce a fost sa simt ca nu a existat niciodată in viața mea si sa mi-l amintesc ca pe băiatul care il vedeam întâmplător si nimic mai mult. Băiatul care imi inspira mila când il vedeam si care ma facea sa ma gândesc cum ar fi sa fie al meu
Nu știu de ce ne-am răcit atât de mult , păcat de tot ceea ce simt pentru el nu stiu daca vreodată in viață mea voi mai simții așa ceva . inca 3 săptămâni si vom face un an sper ca relația noastra sa revină pe făgașul normal si pana atunci sa imi șterg din memorie cuvintele grele spuse de el , nu te mai suport vreau doar sa ma lași in pace , atât de dureros încât inima mea parca a fost smulsă din piept si aruncata la loc. Iubirea noastra va trece peste acest obstacol greu simt ca va reușii sa treacă. Sper si încă sper...
