Berbec-Agitat, puternic și abil, Berbecul ar putea fi comparat cu un vârcolac, un demon care se hrănește cu energia celor din jur și care găsește o plăcere deosebită în vânătoare.
Taur-Simbol al vieții și protector în mitologia orientală, dragonul este înzestrat cu o inteligență ascuțită și cu o putere greu de egalat. Se credea că dragonul are abilități magice și forța de a schimba lucrurile din jurul lui.
Gemeni-Îndrăgostiți de natură, expresivi și dinamici, elfii sunt spirite magice, jucăușe și creative. Ei seamănă cu oamenii, dar sunt mai puternici și mai frumoși, adevărate simboluri ale fertilității naturii.
Rac-Înzestrată cu puteri malefice, zâna rea făcea odinioară legătura dintre oameni și zei. Ea anunța nenorocirile și moartea și avea dreptul să îi pedepsească pe muritorii curajoși și îndrăzneți.
Leu-Un monstru înaripat, cu trup de leu, cu cap și aripi de vultur, grifonul era asociat cu zeul Apolo. Era păzitorul comorilor de aur din cer, iar sculpturi ale grifonilor sunt adesea văzute la intrarea în clădirile impozante.
Fecioară-Iubitoare, calmă și răbdătoare, Fecioara poate fi asemuită unui înger, a cărei misiune principală este aceea de a ocroti ființele umane, în special pe cele lipsite de apărare.
Balanță-Iubitoare de libertate, nimfa trăiește intens fiecare clipă a vieții sale încărcată de magie. Este un geniu al naturii, înzestrată cu darul profeției și cu înțelepciunea de a rezolva problemele și conflictele oamenilor.
Scorpion-Făptură misterioasă, din lumea apelor, sirena este frumoasă și atrăgătoare doar în aparență. În realitate, cântecele ei frumoase nu făceau decât să ademenească și să înșele.
Săgetător-Jumătate cal, jumătate om, înzestrat cu o putere superioară și cu o minte vicleană, centaurul acționa sub imperiul instinctelor. Uneori, Zeus folosea forța centaurilor să îi pedepsească muritorii nesupuși.
Capricorn-Asemănător cu omul, dar mai mare și mai puternic decât acesta, zmeul dispune de forțe supranaturale nebănuite și este capabil să stăpânească magia neagră.
Vărsător-Atrăgător și sofisticat, vampirul își ascunde adevărata fața până la căderea întunericului. Noaptea, el își caută victimele și se hrănește cu sângele ființelor vii.
Pești-Divinități ale apelor dulci, știmele stăpânesc asupra peștilor și de bunăvoința lor depinde și viața muritorilor care locuiesc pe lângă ape. În perioadele tulburi, știmele inundă câmpiile și luncile, pedepsindu-i pe cei nechibzuiți.
Vreau să vă mulțumesc din suflet pentru cei mai frumoși 2 ani pe care i-am avut pe această minunată comunitate.Vă mulțumesc foarte mult pentru toată susținerea voastră.
P.S:Vreau sugestii pentru următorul capitol.