Secrete si Prejudecati

Capitolul 1 - Edward

         — Încetează bestie! Nu poți face asta unei copile!

         Dar bărbatul se înfurie și mai tare, auzindu-se strigat astfel de femeia ce se repezea spre el cu ochi strălucitori. Își afundă mâna mai adânc în părul bietei fetițe și smuci mai tare decât o făcuse prima dată. Țipătul neajutorat al copilei îi întinse un rânjet pe fața schimonosită de răutate.

         — Să mai apari vreodată pe strada asta, lepădătură nefolositoare ce ești! urlă el, ferindu-se în același timp de femeia care încerca să-l lovească disperată.

         — Dă-i drumul acum! Altfel o să regreți, nenorocitule! țipă ea și de data aceasta îi nimeri un pumn zdravăn direct în față.

         De la șocul loviturii, el scăpă fata din mână. Probabil nu se așteptase ca tânăra aceea subțirică și plăpândă să aibă un croșeu atât de puternic. Cu ochii ieșiți din orbite de furie, se întoarse spre ea, gata s-o nimicească.

         — Ba tu o să regreți că te-ai băgat, femeie nebună ce ești!

         Și cu o îmbrâncitură puternică, o izbi de taraba de lemn din apropiere. Articolele de lemn și lut puse la vânzare se împărștiară pe jos cu o zăngăneală asurzitoare odată cu ea. Bărbatul se repezi spre trupul ce rămăsese nemișcat și ridică mâna, luându-și avânt pentru lovitura decisivă. Însă la jumătatea drumului, brațul lui fu oprit brusc de ceva care i-l prinse strâns, ca într-o menghină. Zbătându-se, încercând să se elibereze din strânsoare în timp ce urla tot felul de blesteme, își ridică privirea întunecată de furie și mai apucă să vadă doar statura impunătoare a unui bărbat. Apoi o lovitură ascuțită în tâmplă îi întunecă vederea complet.

         Un murmur șocat se auzi în mulțimea adunată să privească tot acel spectacol. După ce liniștise cu un singur pumn animalul acela de om, cel de-al doilea bărbat care intervenise se aplecă spre trupul încă inert al tinerei.

         — Are o rană pe frunte, vorbi el cu o voce adâncă, sigură, părând că se adresează cuiva anume. Archie!

         Un alt personaj, puțin mai în vârstă, apăru deodată făcându-și loc printre oameni și se aplecă lângă el.

          — Cred că va trebui s-o ducem ca s-o vadă doctorul nostru, Edward, spuse acesta. Văd că sângerează.

         — Așa e.

         Edward măsură cu o privire gânditoare firicelul roșu ce se prelingea pe obrazul tinerei întinse lângă ei.

         — Nu pare ceva grav, dar nu o putem lăsa aici. Mai ales că și-a pierdut cunoștința.

         — Bineînțeles! Vrei să aduc mașina mai aproape?

         — Nu, Archie. Mă descurc, îl asigură el. Tu cred c-ar fi mai bine să iei fetița, că poate e și ea rănită. Apoi ne întâlnim direct la mașină, bine?

         După care se aplecă și ridică pe brațe tânăra inconștientă, fără să depună prea mult efort. La cât de subțirică părea, nici nu se așteptase să fie prea grea. Ocoli mulțimea care se strânsese acolo și porni grăbit cu ea către mașina parcată pe o stradă ceva mai liniștită. O așeză cu grijă pe bancheta din spate, după care ridică privirea, scrutând împrejurimile după Archie.

         Oftă adânc. Chiar își propusese să-și rezolve multe treburi azi. Încă de dimineață se apucase să colinde străzile orașului împreună cu Arthur Lewis, omul lui de încredere. Aproape de ora prânzului se îndreptau amândoi către biroul lui Mac situat într-una din clădirile ce împrejmuiau piața cea mai mare din oraș. Cel mai mult ura îmbulzeala din acel loc, dar n-avea ce face. Îi plăcea ca o dată la ceva timp să meargă în persoană să inspecteze buna funcționare a locurilor care aparțineau familiei Blake. Iar tot domeniul pe care se întindea piața, dar și câteva din clădirile din jur erau ale lor. Tatăl lui, Thomas Blake, fusese un mare afacerist, unul dintre oamenii cei mai de seamă din oraș. În urmă cu vreo patru ani candidase chiar și pentru funcția de primar și nu era nici un dubiu c-ar fi câștigat alegerile dacă trupul lui slăbit de atâta stres n-ar fi avut altă părere. Un atac vascular cerebral subit fu singurul lucru care-i putuse frânge avântul marelui Thomas Blake. Rămase cu o paralizie a părții stângi, dar era ca și cum murise, numai că mai rău. Pe lângă faptul că de atunci nu mai ieșise în public, nu suporta aproape pe nimeni lângă el, iar atitudinea lui se schimbase complet. Bine, nici până atunci nu s-ar fi putut spune despre el că era un om blând, însă după accident devenise ca un animal sălbatic ținut în captivitate. Înnebunea personalul medical care trebuia să aibă grijă de el și era o povară chinuitoare pentru cei doi băieți ai lui, Edward și Anthony.