Secrete si Prejudecati

Capitolul 3 - Edward

         Sophie.

         Acum că-i spusese numele, parcă nici nu se putea gândi la un altul care să i se potrivească mai bine.

         O lăsă în bucătărie în grija lui Tammy, bucătăreasa lor în vârstă de vreo cincizeci și ceva de ani, spunându-i ca după ce termină de servit masa, s-o conducă în biroul lui. Și după ce-i anunță pe Archie și pe Anthony că fata s-a trezit și e bine, se retraseră toți trei în încăperea mare de la primul etaj.

         — Ei bine?

         Anthony îl privea întrebător.

         Edward se așeză la biroul lui frumos sculptat, din stejar masiv. Pe peretele din spatele lui era atârnat un tablou mare, pe care era pictată familia Blake. Thomas și Martha- mama lor care murise pe când avea el vreo zece ani- și ei doi. De-o parte și de alta a camerei, pereții erau acoperiți de rafturi pline cu diferite colecții de cărți. În dreapta biroului era o fereastră mare ce dădea spre partea din spatele casei unde era amenajată pășunea pentru cai. Iar o canapea de piele, o măsuța de sticlă și două fotolii ocupau partea din față a camerei.

         — Ei bine, ce?

         — Păi nu ne-ai spus cum e fata, că mă gândesc c-ai apucat să vorbești cu ea...

         — Hmm, sincer nu știu dacă să iau sau nu în calcul această primă impresie. Să zicem c-a fost foarte confuză, trezindu-se deodată într-un loc necunoscut.

         — Dar ce crezi? Pare să fie genul care ar accepta ce ai de gând să-i propui, sau nu? îl întrebă Arthur.

         Chiar dacă pe vremuri fusese omul de încredere al tatălui său, acum era în totalitate de partea lui, iar Edward nici nu se gândise vreodată să-l lase pe dinafară, nici măcar când venea vorba de acest subiect delicat. Oricum, Arthur era de părere că domnul Thomas trebuia de mult să lase toate afacerile pe mâinile mai mult decât capabile ale primului său fiu.

         — Nu văd de ce n-ar fi, răspunse Edward sigur pe el. Sunt convins că suma la care ne-am gândit e mai mult decât ar fi putut visa vreodată. Și dacă nu, putem s-o mai creștem un pic. Ar fi nebună să refuze așa ceva.

         — Lasă convingerile tale deoparte, îi spuse Anthony dând din mână. Nu ne-ajută cu nimic dacă mâine apari pe prima pagină a ziarelor de bârfe. Vreau să știu dacă ai "mirosit" vreun posibil refuz.

         Edward îi aruncă o privire încruntată.

         — N-am "mirosit" nimic, Toni.

         Ghilimelele se simțeau din tonul apăsat cu care fiecare din ei rostea cuvântul.

         — Dacă aș fi adus în casă o mironosiță de genul celor cu care-ți faci tu veacul, poate aș fi avut ce să "miros", continuă el. Dar tipa asta e o fată simplă, hainele de pe ea nu sunt de firmă și cel puțin pân-acum n-am văzut nimic fițos în atitudinea ei, nimic care să mă facă să intru la bănuieli.

         — Las' că știm cu toții cât de bine știi tu să apreciezi femeile, mormăi Anthony rotindu-și ochii. Că dacă știai, probabil erai de mult însurat și acum nu mai trebuia să trecem prin toată prostia asta.

         — Nu înțeleg ce treabă are una cu alta, dar în fine. Presupun că o să vedem cât de curând dacă am dreptate sau nu, concluzionă el.

         — Dar măcar ai aflat cum o cheamă?

         Uh, ce bine că-și adusese aminte s-o întrebe...