Secrete si Prejudecati

Capitolul 2 - Sophie

         Sophie tresări deodată și deschise ochii brusc. Căscă și se întinse ușor, gata să-nceapă o nouă zi. În ultimele două nopți fusese prea ocupată cu proiectul la care lucra până aproape spre dimineață, așa că nu apucase decât să ațipească puțin. Dar în această ultimă noapte pare că dormise mult mai mult, pentru că acum se simțea foarte odihnită. Încercă să-și aducă aminte ce zi e azi și avea impresia că ceva nu-i ieșea la socoteală, când un tavan complet străin îi blocă privirea. Dar și mintea. Îngheță preț de câteva clipe bune.

         După care dădu să se ridice brusc, moment în care o durere puternică de cap o făcu să scoată un geamăt lung, tăindu-i avântul și trântind-o înapoi în pat. Ceva moale, ca o perină imensă, îi bloca partea dreaptă, așa că se rostogoli spre marginea din stânga a patului cu gând să aterizeze ușor, pe genunchi. Dar se pare că apreciase greșit lățimea patului, pentru că următorul lucru pe care-l știa era că se afla lungită pe jos, mușcând din podea mult mai devreme decât anticipase.

         Bufnitura înfundată îi zdruncină creierii atât de tare, încât după țipătul de surprindere pe care-l scosese când simțise că se duce în gol, se surprinse țipând din nou. Dar de ciudă.

         Se ridică cu greu pe coate și genunchi, simțind acum durere în fiecare mușchi din corp. Și câteva clipe se opri în poziția aceea, strângându-și capul în palme ca să mai potolească puțin bubuiturile care nu-i dădea voie să gândească. Voia să vadă unde se afla și să afle ce anume putuse să se-ntâmple pe lumea asta, de ajunsese în starea aceea jalnică.

         Dar tresări și mai speriată când auzi o ușă deschizându-se brusc și pași grei apropiindu-se grăbiți de ea. Reuși să ridice capul doar atât cât să vadă oprindu-se la doi pași de ea o pereche de papuci casual, de firmă, ce păreau noi-nouți.

         — Pentru Dumnezeu! Ce faci aici, femeie?

         Vocea adâncă de bărbat, o sperie și mai tare. Dă-o-ncolo de durere idioată! Se ridică în genunchi, simțindu-și capul greu, ca de piatră și privi în sus. Picioare lungi, un trunchi bine închegat pe care cămașa de in stătea prea lipită din cauza atâtor mușchi, brațele puternice, acoperite doar până la cot, ultimii doi nasturi descheiați dezvelind o parte din pieptul lat... Uhh, pân-aici situația arăta... mult prea bine!

         Îi privi și chipul și scoase un geamăt ușor, închizând ochii pentru câteva clipe. Dumnezeule! Ori bărbatul dinaintea ei era imposibil de frumos, ori ea chiar se lovise rău de tot la cap.

         — Nu știu cum ai putut s-ajungi pe jos, dar te rog, dă-mi voie să te-ajut!

         Străinul sexy se aplecă spre ea și Sophie avu impresia că materialul pantalonilor lui avea să pocnească în orice moment, datorită tensiunii aplicate de mușchii picioarelor.

         Se agăță de brațele lui întinse și se simți ridicată mult prea ușor de la podea și așezată pe marginea patului... fir-ar, era o canapea. De-aia...

         — Cum ești? Pare că te doare capul...?

         Nu înțelese din tonul lui grav dacă aia fusese o întrebare sau o afirmație. Dar după privirea întrebătoare din ochii lui minunat de albaștri, hotărî că era cazul să ia și ea cuvântul. Altfel mai începea omul ăsta să creadă că și-a înghițit limba, sau ceva de genu'.

         — Da, ăă, adică puțin...

         Ce stupid. Începea tot mai mult să creadă că lovitura la cap îi afectase și nivelul de inteligență. Altfel nu-și închipuia cum de nu putea găsi nimic deștept de zis.