Revenge of the Dead - H.S.

Chapter V - Goodbye London!

”Nu voi pleca tocmai în L.A. din cauza asta. Nu sunt primele persoane care mă vor moartă. Nu voi păți nimic. Știți foarte bine că nu mă las eu omorâtă atât de ușor.” am spus revoltată de decizia lor stupidă, ridicându-mă în picioare.

”Nu a zis nimeni că îți dau de ales.” a spus Jack ”I-am promis tatălui tău că voi avea grijă de tine și asta voi face. Nu e aceeași situație ca până acum și știi bine asta. Acum nu știm cu cine te confrunți. Nu îi cunoaștem pe tipii ăștia, deci nu știm ce vor și de ce sunt în stare pentru a obține ce își doresc.”

”O, te rog! Doar nu vorbești serios?! Știi că pot să îi omor pe idioții ăia.” am spus trântindu-mă înapoi pe fotoliu.

”Tot ce știu eu este că nu ești în siguranță, iar faptul că ești foarte încăpățânată nu mă ajută să te fac să înțelegi că nu mai ai ce căuta în Londra. Mâine pleci în L.A., dar să nu crezi că stai degeaba. Vei sta la o familie de mafioți care s-au înscris într-un program de găzduire a studenților din străinătate veniți să studieze în L.A.” a replicat Jack.

”Adică tu mă protejezi de niște handicapați pe care i-am păcălit pe față că am murit, trimițându-mă „în gazdă” la o familia de mafioți? Foarte inteligent! Nu am ce spune.” am spus începând să râd în batjocură.

”Nu este prima ta misiune de acest gen, deci știu că te vei descurca. Tot ce ai tu de făcut este să îi omori, dar nu înainte să afli cum le poți accesa baza de date. Nu mă interesează cum o faci, sau în câtă vreme, ci doar vreau să o faci, dar cu stil. Dacă tu crezi că există persoane care ar putea asocia moartea lor cu tine știi bine ce ai de făcut.” a continuat Jack.

”Da. Îi omor pe toți. Și totuși nu pot să cred că mă trimiți tocmai până în L.A. pentru o perioadă probabil lungă de timp, doar din cauza asta.” am spus serioasă.

”Nu am altă alternativă. Asta este decizia mea și nu mi-o voi schimba. Nu am timp și nici chef de alte discuții, Bekah. Tot ce am discutat rămâne bătut în cuie. Ai înțeles?” a spus Jack, punându-mi practic pumnul în gură. Urăsc când face asta!

”Îmi vine să te sugrum, dar nu rezolv nimic. Așa că mă duc să îmi fac bagajele.” am spus strângând din dinți.

”A, era să uit. Fără haine lascive sau care i-ar putea șoca pe oamenii la care vei locui. Trebuie să ai o ținută de studentă normală.” a spus Jack cu zâmbetul pe buze.

”Firar tu să fii de boșorog enervant! Acum îmi spui și cu ce să mă îmbrac?!” am întrebat mai mult afirmând,  ”Puteți să vă duceți toți dracu'!” am spus plecând.

*

”Puteai să mă ajuți și tu puțin în loc să stai ca un idiot pe fotoliu și să nu spui nimic!” am țipat eu la Liam în momentul în care am ajuns în camera mea.

”Știi bine că nu e nimic ce puteam face. Doar nu crezi că mie îmi convine situația?” a spus Liam așezându-se pe pat.

”Liam, până aici ne-a fost. Nu cred că mă voi mai întoarce din L.A. Va găsi o modalitate să mă țină departe de Londra. El ne-a spus că e „provizoriu” doar ca să nu ne enerveze mai tare, dar amândoi știm că viața mea în Londra se încheie aici.” am spus calmându-mă în timp ce mă uitam la el cum se enerva cu fiecare cuvânt pe care îl rosteam.

”Cum naiba reușește el să strice tot?!” a țipat ridicându-se în picioare și lovind patul cu piciorul.

”Calmează-te, te rog!” am spus apropiindu-mă de el și prizându-i fața între mâini, ”Poate că între noi nu a fost să fie și nu poți spune că am avut timp să ne atașăm atât de tare unul de altul. Nu suntem de atât de multă vreme împreună.”