În vară mi-am cunoscut cea mai bună prietenă. Defapt ne cunoșteam de 5 ani daf nu vorbeam la școală.
Din lipsă de ocupație am ieșit și ne-am plimbat. După am început să tot ieșim împreună să ne împrietenim să ne formăm amintiri. În scurt timp am devenit prietene și după câteva luni cele mai bune prietene.
Prietenii au venit și au plecat, dar m-au ridicat decât ca să mă doboare din nou.
M-am îndrăgostit prima oară de un băiat cu care nu puteam fi ... Era mare, avea iubită dar eu am persistat ... Știa că îl iubesc ... Ne întâlneam, vorbeam râdeam ne comportam ca niște prieteni cu beneficii ... Toată chestia asta a durat aproape un an ... Într-o zi m-a chemat pe afară ... Se purta total ciudat ... Mi-a spus că o să terminăm totul că nu poate continua așa ... Că i-am făcut probleme cu iubita lui și să uit tot ce a fost. Am răbufnit în plâns și m-am smucit de lângă el ... A venit și m-a luat în brațe dar m-am tras ... A început să râdă și mi-a spus că a fost o glumă. Dar nu a fost .... M-a luat în brațe și mi-a zis că orice ar fi și oricum ar fi voi fi mereu copilul lui tont pe care l-a iubit ... Și da ... Și el începuse să mă iubească. :) Mi-a dat o brățară care este talismanul meu norocos și va fi întotdeauna. Ne-am mai întâlnit și am mai vorbit aproximativ două luni dar s-a rupt firul. Nu am mai vorbit și îmi era tot mai greu să accept faptul că l-am pierdut și că nimic nu o să mai fie cum a fost
...
