CODEX CHRISTI

Capitolul II Augustin

Anul 372. Un vânt adia ușor dinspre înălțimile munților Atlas, cei mai mari din întreaga Africă neagră.Cerul era senin și încă din zorii zilei prevestea un aer arid, greu de suportat pentru orice vietate aflată prin apropiere.
Din depărtare se putea distinge silueta unui om călare pe un roib negru ca pana corbului, ce alerga grăbit spre orașul ce se ridica falnic pe dealurile golașe, aflat la numai câteva leghe distanță de călăreț.
_ Dii mai iute, trebuie să ajungem cât mai degrabă acasă, mama ne așteaptă de atâta amar de vreme, murmură oșteanul, pentru că, cum se observă după felul straielor sale și după hamul calului, acesta era un soldat venit dintr-o bătălie destul de grea.

Oraşul se zărea din depărtare în faţa oşteanului nostru, iar razele soarelui mângâiau uşor turnurile din faţă ale cetăţii, aruncând pereţii semeţi ai clădirilor din faţă într-o lumină difuză, uşor umbrită. Arşiţa soarelui îl secătuia de puteri atât pe el cât şi pe partenerul de călătorie a acestuia, frumosul cal persan. Ajuns în faţa porţilor oraşului, străjerul îl întâmpină cu o voce suspectă.

_Pari sleit de puteri soldatule, se răsti acesta, dar cu toate acestea, adaugă el, nu te pot lăsa să intri în oraş fără cartea de identificare. Aici, după cum bine ştii, continuă străjerul, au voie să intre şi să iasă doar cetăţenii romani.

_Ştiu prea bine, răspunse Augustin, eu sunt un legionar al Romei, singurul de altfel în rămas în viaţă din legiunea mea. Toţi camarazii mei au pierit noaptea trecută, în crunta bătălie cu maurii jefuitori. Uite cartea, şi zicând aceasta i-o înmână soldatului de la poartă, acesta lăsându-l să pătrundă în interiorul oraşului. De altfel, acest oraş numidian era casa natală a lui Augustin, Tagaste.

Aici pe tânărul soldat îl aştepta familia sa din care îi mai rămăsese doar mama, Monica, o femeie cucernică şi foarte credincioasă cultului ei. Monica era o creştină pioasă, desăvârşită, renumită în oraş prin puterea ei tămăduitoare, ştiind să vindece diferite boli, dar în special pe cele ale inimii, iar prin vorbele sale calde şi blajine alina mai alessufletul. Augustin, fusese crescut de mic de către mama sa în acest spirit de blândeţe şi, deşi nu era o persoană pioasă, tânărul avea în schimb o bunătate pe chipul său, moştenită cu certitudine din calităţile mamei sale.

Tânărul Augustin prinsese studiul literelor de la mama sa şi avea o pasiune nemaîntâlnită pentru lectura filosofică. Ajuns în oraş, Augustin hotărî să abandoneze cariera militară, deşi el era foarte tânăr şi avea calităţi excelente pentru această profesiune. Ceva în inima sa îi spusese că drumul lui este altul, că fericirea nu constă în gloria militară, ci in tainele cuvintelor vechi, a scrierilor de demult ale înţelepţilor strămoţilor săi, printr-o astfel de cunoaştere tânărul simţea că poate ajunge la adevăr şi prin acesta la fericirea eternă.

Scopul pentru care Augustin dorea să abandoneze cariera armelor nu era bătălia pierdută ci dorinţa lui de a învăţa cât mai mult despre lume şi Cer şi faptul că scăpase cu viaţă din trista ambuscadă maură însemna pentru el un semn. În luptă, Augustin fu lovit direct în frunte de un platoş şi căyu ca mort. După un timp, ceva mai mult de o jumătate de zi, razele soarelui îi dezmierda genele şi preţ de câteva momente Augustin zări o lumină albă, puternică, iar în faţa sa un înger a cărui faţă lumina precum soarele îi ntinse o mână şi îl ridică de jos, din tumultul bătăliei. Când realiză ce se întâmplase cu adevărat, Augustin era deja călare gonind pe drumul către Tagaste, înapoi acasă, locul de unde avea să renască, să urmeze o altă cale.
De aceea, imediat de cum a și ajuns acasă, Augustin fu întâmpinat de onorabila sa mamă, care i se adresă:
-Bine ai venit acasà fiule, am fost foarte îngrijorată de viața ta, adăugă ea, iar faptul că te văd în fața ochilor mei sănătos se datorează doar Domnului Iisus care mi-a ascultat rugăciunile.
- Și eu sunt bucuros să te revăd maica mea, răspunse blajin Augustin, îmbrățișându-și sărmana mamă.
Liniștea serii se aseza peste intreg orasul aducand cu ea un ganduri de pace si bucurie in inimile tuturor.Era doar o pace sufleteasca apareta, linistea dinaintea furtunii ce avea sa vina in mintea si in viata tanarului Augustin.
Acesta se hotarî sa isi ia singur viata in maini si sa se ghideze doar dupa un singur scop: acela de a-L cauta si gasi pe Cel Prea Inalt, indiferent de nodul in care va face cu putinta aceasta misiune.