E iarnă.O iarnă ,cum nu a mai fost demult prin părţile astea,cu multă zăpadă şi temperaturi extrem de joase.Cu tot frigul de afara centrul oraselului zumzuia, fiind plin de oameni grabiti si masini blocate in abuteiaj.
Prin masa de oameni zgribuliti de frig si poleiti parca cu argint,o fetiscana de vreo 17-18 ani cu paru nemaipomenit de cret, in care se incilcisera milioane de fulgi, si cu buzele vopsite in rosu aprins s-a oprit in mijlocul marii de oameni privind spre cer.Oamenii treceau pe alaturi,se impiedicau de ea,o imboldeau si injurau,dar nu-i pasa.Incetase demult sa-i mai pese de ceea ce credea lumea despre ea.Trase adinc aer in piept si expira usor formind un nor argintiu si isi relua pasii marunti dar fermi si rapizi.Mergea pe bulevard parind unica persoana care nu se grabeste nicaeri privind fermecata decoratiunile de sarbatori din centru.Simtea cum in ea se infiripa magia sarbatorilor de iarna si asta o incalzi usor.Tinara noastra se indreapta spre cafeneaua ei preferata,asa cum face deobicei cind are nevoie de un refugiu in care sa petreaca ceva timp in singuratate cu gindurile sale.Trecu atent pe cararea ce ducea spre parc ca sa nu alunece.Parcul era pustiu,puritatea zapezii era neatinsa iar albul parea necontenit.Copacii si brazii inalti pareau a se fringe sub greutatea zapezii.Cararile se pierdusera sub plapuma alba iar bancile isi pierdusera verdele cu care erau vopsite.Linistea din parc si sueratul vintului astupau galagia orasului. In ochii ei aparu o licarire ciudata ce parea a fi fericire ,uimire iar pe buze ii aparu un zimbet putin ironic."Ce putin ii trebuie unui om ca sa fie fericit."ii suna in minte si distruse cu pasii ei puritatea zapezii.Fulgii asezati in straturi mureau trosnind sub picioarele ei.Cafeneau se ivi de dupa copaci invitind-o inautru la cald.Pe geamurile ei crescusera flori de gheata iar pe stresini straluceau sulete de sticla.Aerul cald din cafenea o mingia usor.Isi scoase haina asezind-o in cui si isi gasi locul obisnuit intr-un fotoliu rosu confortabil la o masuta rotunda petru doi in cel mai ascuns colt al cafenelei linga fereastra.Cafeneaua nu avea prea muti clienti asa ca chelnerita se apropie de indata de ea."Salut,Lucy.Ca deobicei?" privi spre chelnerita care-i zimbea cald si incuviinta din cap. Chelnerita se retrase cu comanda iar Lucinda isi scoase din gentuta un pix si un carnetel pe care le aseza pe masa .Privea visatoare prin geam la parcul imaculat si fulgii mascati ce valsau in aer,iar mintea ii zbura departe...
Mereu am avut impresia ca lacul meu nu e aici.Ca nu sunt in locul si timpul potrivit.Ca nu sunt cine trebuie sa fiu.Ca tot ce se petrece in jur..tot ce simt si vad e un vis si cind ma voi trezi voi fi cu totul alta persoana la locul si timpul potrivit.Dar nu ma trezesc si incetez sa mai stiu raspunsul la intrebari simple "Cine sunt?" "Ce sunt?" si "Ce vreau?".E uluitor la cit de mult ne inselam in noi insine. Ne inselam in fortele si capacitatile noaste.Ne inselam in cea ce credem ca suntem si vrem sa nu ne inselam in altii ...Ce prostie ! De curind am realizat ca nu ma cunosc,nu stiu de ce sint in stare si m-am dezamagit in mine.Ma urasc de cind ma stiu si m-am mai dezamagit pina acum in oameni..dar sa te idoiesti de tine... Credeam ca sunt altfel ..pff ce narcisizm ! Ce mi-a piermis mie sa ma pun mai presus de ceilalti ?Egoul? Am ajuns sa ma cred mai buna ca ceilalti fiind ca ma urasc....
Cel putin acum realizez ca sunt ca toti,desi asta nu ma impoedica sa ma urasc si mai mult.Nu-mi place cea ce devin,am impresia ca mucegaiesc pe dinauntru.Toti au mucegaiul acesta inautrul sau..mai mult sau mai putin...dar este.Sunt multi din cei ce traiesc cu mucegaiul acesta inflorind in ei,dar nu le pasa si traiesc fericiti,sunt multi dintre acei care nu stiu ce reprezinta dar se multumesc cu existenta sa neutra in societate,sint multi din acei care nu stiu incotro merg dar se lasa binevoitor dusi de valuri,sint multi care traiesc asa si am ajuns sa-i invidiez.Am obosit sa ma tot lupt cu valurile care nici nu sint sigura ca exista.Defapt da nu exista sint in doar in mintea mea...atunci de ce par atit de reale? Simt ca ma sufoc..ma inec...
Mereu am fost cu capul in nori,mereu mi-a zburat mintea in departari pe care nici eu nu le pot defini..Mereu am crezut in magie si minuni ,in puterea sperantei si ca nu exista intuneric fara lumina poate deaceia am ramas un copil naiv care inca isi mai asteapta minunea.Credeam in dragoste adevarata,vesnica ,infinita care te absoarbe in totalitate si cred ca asta ar fi fost minunea asteptata de mine.Dar cum pot cere o astfel de dragoate daca nu sint in stare sa iubesc? Nu pot primi o dragoste vesnica daca nu stiu sa suport o vesnicie ...sau macar de as sti cit dureaza o vesnicie ..O minuta tot poate fi o vesnicie.. Ce prostie sa visezi la cea ce probabil nu exista! Daca dragostea,iubirea e doar inca o poveste frumoasa inventata de oameni? Daca e doar o simpla notiune de care oamenii se folosesc pentru a nu ramine singuri ? Daca e doar un cuvint in spatele caruia nu se ascunde nimic? Cert ese ca de cind e omul pe pamint dragostea nu a fost definita de nimeni cu certitudine.Nu are o definitie unica.Oare e din cauza ca pentru fiecare dragostea e ceva diferit?Atunci eu nu i- am gasit definitia si nu stiu daca ceea ce simt poate fi numit Dragoste...
Asai ii mai ratacise mintea prin ginduri ceva timp,iar ochii ei caramelii si calzi umblau pierduti printre fulgi.Fu trezita din profunda sa contemplare de mirosul dulce-amarui al cafelei pe care chelnerita o asezase pe masa.Sorbi usor din cafea si puse mina pe pix si carnetel.Gasi o flaie curata si incepu sa o zgirie cu cerneala neagra.Caligrafia sa eleganta umplea paginile cu lanturi de cuvinte.O vedeai mazgalind de zor atunci cind nu-i placea cea ce iesea si incruntinduse putin incercind sa gaseasca cuvintul potrivit.In ochii ei se stingeau ideei marcate de dezamagire si se nasteau altele pline de speranta. Inca o cana de cafea si o privire lunga prin geam afara si pixul isi relua ritmul pe foaie.Cind nu reusea sa aranjeze frumos in cuvinte ce voia o vedeai oftind usor si scotindusi pachetul de tigari.In timp ce isi otravea plaminii cu fumul de tigara ochii ei deveneau deosebit de tristi si mohoriti.Daca treaba era cu totul rea isi punea castile inundindusi mintea cu note muzicale si armoniile pe care le gasea in progresive metal si doom.Atitea poti vedea la un om urmarind o ora din veata lui..atitea poti intelege.Un tinar cu parul negru carbune si ochi negri in care se citea o minte ascutita remarcase fiinta aceia venita parca din alta lume si era fascinat de fiecare miscare,rasuflare si emotie pe care reusea sa o remarce la ea.Era acolo de fiecare data cind era si ea,de fiecare data fiind la fel de fermecat. Miinele lui albe si osoase se jucau cu pixul pe foie iar mintea lui se juca cu cuvintele.Incerca sa deseneze intregul haos din sufletul sau pe care il provocase fiinta aceia. Nu il supara faptul ca nici macar nu il observa stia ca acum e intr-un unives al sau si nu era caoabila sa vada ce se petrece in universul acesta.Dar nici nu indraznea sa se apropie fiind ca stia ca ar fi ca si cum ar fi sculat-o dintr-un somn adinc.Se multumea sa o urmareasca din fololiul sau maroniu ce se afla la vrio trei mese departare.
Poti cauta nebun iubirea vietii tale,sa ramii pusteit,dezamagit ,zdruncinat si inghetat atunci cind dai peste persoana nepotrivita si sa o gasesti tocmai atunci cind te-ai lasat batut.Uluitor."Persoana potrivita" si daca nu exista asa ceva ? daca ea nu e "persoana potrivita"? Trebuie sa las balta treaba asta nu pot risca din nou sa fiu tras si aruncat in iadul frigurilor polare.Am inghetat destul,m-am acomodat cu anotimpul acesta nu vreau sa vina unul si mai rece.
Tinarul indragostit plin de indoieli tocmai fu aruncat ca o carte veche si rufoasa care cindva era extrem de necesara.Ii rasfoisera paginile la nesfirsit pina devenisera rufoase,ii facuse insemnari si ii lasase urme ,ii rupse paginile si ii stirbisera coperta si fiind ca nu mai era asa ca la inceput,pentru ca nu mai avea nevoie de el l-a aruncat ca pe un nimic.Nu era gata sa treaca din nou prin asa ceva.
Asa orele treceau in cafenea cu cei doi explorindusi galaxiile incercind sa gaseasca raspunsurile la intrebarile care le aveau.Nu aveau de unde sti ca sunt raspunsul unui altuia.
