Vecinul

Capitolul 9

Am dat drumul balerinilor din mana. Mi-am inclestat pumni. Eram destul de nervoasa si mai putin explodam, si nu imi doream in nici un caz sa fac asta de fata cu el, desi ar merita-o din plin.

- Nu, nu trebuie! Am spus cu spatele la el.Vocea mea spargand linistea nopti.

A fost liniste pret de cateva clipe, am crezut ca a plecat. Se auzeau in negura nopti valurile cum se loveau de stanci, spargadu-se si undeva in departare o muzica lenta. 

- Nicole, incepuse el, se alfa in spatele meu ii simteam repsiratia calda trimitand fior peste tot in corpul meu. Inteleg de ce te comporti asa si respect asta si la naiba, chiar merit si mai mult de atat! Vocea lui era calma, dar raspicata si hotorata. 

Fara sa realisez, m-am intors cu fata spre el. Era la fel de perfecta cum o stiam, ca a unui bebelus, exceptand barba, ochii lui ma priveau tristi, licarind cu speranta. Daca il mai priveam mult asa, aveam sa cedez, si nu imi permiteam lucrul acesta, nu era admis asa ceva. Mi-am indreptat spatele si l-am privit in ochi, fara pic de mila.

- Da. Meriti sa-ti se intample tot raul din lume, dar nu eu sunt cea care hotareste. Spre deosebire de tine, eu am o inima.

A plecat capul in jos si si-a bagat mainile in buzunare.

- Am gresit, e tot ce spune, privind in jos.

L-am privit plina de furie o secunda. Crede ca daca zice asta, am sa trec cu vederea si am sa las in spate tot ce a facut el? La naiba, ca nu. 

- Asculta, pentru ca poate e ultima data cand am sa iti zic asta. Am spus, vocea mea sunand mai clara si hotarata, decat credeam ca e. El si-a ridicat incet privirea, privindu-ma temator in ochi, stia ca nu-i a buna. Nu stiu ce credeai tu ca o sa se intample daca te intorci in viata mea dupa 2 ani, 2 ani Austin! Acum tipam de-a dreptul. M-ai ranit fara motiv, fara ca sa iti fac ceva. Mi-ai distrus farama de incredere pe care o mai avem in mine, si asta pentru ce? Pentru ca tu esti Austin Black?! Ti-ai batut joc de mine si ai lasat pe alti sa isi bata joc de mine, mi-ai jurat ca acest lucru nu o sa intample, si totusi s-a intamplat.

- Nicole...a inceput sa zica, dar l-am intreprupt.

- Nu. Nu ai dreptul sa faci asta. Te-ai jucat cu mine, m-ai dus de nas, m-ai facut sa fiu cineva care nu eram, m-ai transformat in "ciudata" Nicole si ai plecat, zdrobindu-mi si calcandu-mi in picoare si ultima farama de deminitate pe care o aveam. Am indurat iadul dupa ce ai plecat tu, mi-ai distrus viata. DISTRUS! Am urlat din rasputeri, lacrimile ivindu-se in colt ochilor. Nu aveam sa plang, nu aici si nici acum. Am avut incredere in tine, eram nedespariti, ai fost cel mai bun lucru pe care l-am putut avea, dar tu dintr-odata te-ai schimbat. Am rasuflat si am inclestata pumini, trebuia sa imi clamez furia. De ce? Hm, de ce Austin? A sunat mai mult ca o soapta disperat. Chiar vroiam sa stiu motivul pentru care el s-a schimbat asa brusc. Poate asa puteam sa trec si eu peste, am obosit sa tot caut un motiv, am obosit sa cred in ceva neadevarat.

Eram prea extenuata. Ziua asta a fost mult prea incarcata si faptul ca port o asemenea dicutie cu el, care speram sa nu o am niciodata, nu ma ajuta deloc.

- Dean, a murmurat el.

Dean? Ce naiba de legatura are Dean cu faptul ca el si-a batut joc de mine? Doamne, cat e de las si nesimtit , nu credeam ca se va ajunge la asta, e patetic. Da vina pe Dean pentru ce mi-a facut el mie, asta a pus punct la orice mai aveam sa ii spun.

Mi-am indreptat spatele si l-am privit furioasa in ochi.

- Indraznesti sa dai vina pe Dean?! Faptul ca tu esti nesimtit nu are nici o scuza, esti jalnic si las, imi este mila de tine.

Si cu asta am plecat in graba, nu mai suportam sa stau in preajma lui.

- Am sa te fac sa ma ierti, printesa! A tipat in urma mea. M-am oprit pret de o secunda, calmandu-ma si cu o mana mi-am sters lacrimile ce se ivira in coltul ochiului. Apoi, am alergat unde vedeam cu ochii, oriunde eram mai bine cat timp nu eram in preajma sa.