Ajunsă acasă voiam să merg direct în camera mea dar se pare că Jin nu a fost înțelegător cu mine
— unde ai fost toată noaptea??? Spune el îndreptând lingura de lemn spre mine, eu neputând să ma abțin să nu rad evident am inceput sa râd
— Jin oppa am să te i-au în serios când nu o să porți un șurț roz cu fundita și o lingura de lemn, acum scuza-ma vreau sa dorm pentru ca sunt obosită
— nu până nu mănânci, spune el și o i-a spre bucatarie eu urmându-l pentru ca imi era foame
Ajunsă în bucătărie spre surprinderea mea erau toți la masa probabil ca ei abia sau trezit, aish ce aș vrea să dorm și eu doar 5 minute
Am mers și m-am asezat direct în colțul mesei pentru ca nu am nevoie de cicalelile lor dar viața nu tine cu mine
— de ce nu ai venit acasa aseara? Se trezește jimin să întrebe primul
— de ce arati de parcă ai fi o mumie? Spune tae cu fața lui de extraterestru dragut
— eu?? Mumie?? Intreb cu o față mirata pentru al speria puțin
— da, arati ca o mumie, continuă el
— sti de ce?
— de ce?
— pentru ca la 03:00 noaptea am facut un ritual pentru a ma transforma în mumie și să te bantui până la moarte, spun eu și m-am apropiat de el iar el avea fața aia de copil speriat doamne era așa amuzant. Încep să rad iar el pare vizibil nervos
— doamne trebuia să-ți fi văzut fața, spun eu printre râsete și ma așez la loc așteptând mâncare
— yaaaaaa nu e amuzant!!
— ok ok, scuze acum Jin oppa e gata odată mâncarea? Vreau sa dorm
— în 5 minute dar acum răspunde la întrebarea lui jimin, spune Jin și se pune lângă mine privindu-ma insistent dar am fost salvată de "clopoțel" Adică Domnul director din România, doamne dă să nu înceapă cu cicaleala lui
Ma uit spre băieți și dau să plec dar Suga nu ma lasa și astfel am sfârșit stând lângă el și dacă viața nu tine cu mine nici Domnul Director
*convorbire telefonica*
—Buna ziua Domnule director
— BUNA PE NAIBA, DE CE NU ÎȚI BAGI MINȚILE ÎN CAP ȘI STAI O ZI ÎNTREAGA MUNCIND??? DE CE NU AI DORMIT ASEARA ȘI AI STAT TOATĂ NOAPTEA TREAZĂ LA AGENȚIE LUCRÂND PENTRU O PIESA CE O PUTEAI FACE ÎNTR-O SĂPTĂMÂNĂ???? Țipă el iar eu îmi îndepărtez telefonul și spre ghinionul meu el a vorbit în coreeană și se pare că băieți au cam.. Auzit totul
— Îmi pare rau Domnule Director dar puteți SĂ NU MAI ȚIPATI AȘA? ?!?! Și de ce vorbim în coreeană și nu în română?
— Voiam să ma asigur ca băieți vor auzi, spune el și incele să râdă sarcastic
— mda.. Va ieșit perfect ce să zic. Domnule Director?
—da?
— părinți mei... A.. Au m.... Mai....
— nu Maria, nu au mai întrebat de tine dacă asta voiai să spui. Îmi taie el elanul
— mai aveti ceva să îmi spuneti?
— da, cum tie acolo? Tie bine? Băieți se comportă frumos cu tine? Vorbește el repede făcându-mă să Chicotesc parcă el mi-ar fi tată
— Da Domnule Director
— Domnule director aveti de semnat niște acte!! Îl aud pe Domnul de muzică iar Domnul Director ofteaza
— Atunci ne auzim altă dată Domnule Director o zi buna, la revedereeee spun eu si închid repede
*convorbire telefonica terminată*
Și cu acest apel am luat-o la goană în camera mea, dar când să ajung în drept cu camera mea cineva ma trage ajungând în camera lui... Hoseok, stai HOSEOK???
— CE NAIBA HOSEOK???? Spun eu dar el doar tace și ma privește intens
— Yaaaaaa ce crezi ca faci?!?!?!?
— RĂSPUNDE?? CE NAIBA AI?? tip eu dar el degeaba, nu spune nimic doar ma privește ce naiba? După ce ma evită atâta timp după ce mi-a spus că ma place și ma sărut.... Sărutat mai are curajul să ma privească în ochi??? Aishh
— ya hoseo... Nu apuc să termin ca el ma saruta iar eu incerc să scap din strânsoarea lui și îl lovesc la moștenitori și fug spre ușa dar asta era deja încuiată, ma uit spre hoseok iar el îmi zambeste și îmi arată cheia evident el era în genunchi jos
— da-mi cheia hoseok
— nu până nu clarificam lucrurile
— nu am nimic de clarificat cu tine, ai înțeles?
— nu te comportă așa Mari....
HOSEOK POV.
Într-adevăr fata asta ma lovit destul de rău dar vreau sa vorbesc cu ea, voiam să clarificam lucrurile dintre noi
— crezi ca sunt jucaria ta și poti sa ma atunci oricând vrei și după să vi din nou la mine?? Ei bine tind să te anunt ca nu e așa
— bine uite chiar am greșit prin faptele mele și imi pare rău dar pur și simplu nu am știut de ce nu te-am mai putut privi în ochi, după ce am realizat ceea ce ti-am spus și ceea ce mi-ai spus imi era rușine de mine te rog sa ma ierti, nu stiu ce a fost cu mine eu... Eu doar.... Incerc eu să spun dar ea ma îmbrățișează eu rămânând surprins dar viu am ezitat și am îmbrățișat-o și eu
— sti.. Am fost foarte nervoasă când mai evitat atâta timp.. Spune ea și se depărtează puțin de mine pentru a-mi vedea fața iar eu cu intenția sa o privesc în ochii dar ochelari aia nenorociți ma împiedica în ai vedea ochii
— imi pare rău, îmi pare rau ca am fost așa nesăbuit și am acționat așa
— e în regulă nu-i nimic, ce ai zice daca mai lasa acum s-a merg să dorm? Pentru ca sunt foarte obosită
— chiar ai stat toată noaptea să compui o piesă?
— da, voiam să fie gata si să am timp și de Edit dacă nu va place
— YAAA ști ca trebuie să ai grija și de sănătatea ta nu?????
— da, o să am de acum iar acum dacă nu te superi vreau sa dorm, spun eu și ma îndrept spre usa iar el ma prinde iar de mână și ma trage spre pat eu ajungând în brațele lui
— ce faci hoseok???
CITEȘTI
𝗕𝗧𝗦? 𝗡𝗨 𝗠𝗨𝗟𝗧𝗨𝗠𝗘𝗦𝗖⚠︎
AdventureIn aceasta carte este vorba despre o tanara din romania pe nume Borodi Maria care studiaza la facultatea de muzica pentru a fi compozitoare, toata actiunea incepe cand directorul ei o trimite in koreea ca sa compuna pentru o trupa numita BTS. ! va...