De Neînlocuit

1.2

Avem in centrul acțiunii o afacere de familie, o adunătură de vise, cuvinte și promisiuni, un copil, o bicicletă, unul dintre cei mulți cu numele Ion.
  După o serie fericita sau nefericita de evenimente, destul curaj, noroc și după ce destinul si-a băgat coada pentru prima dată în povestea noastră, un magazin se deschide printre alte câteva, pe o străduță din apropierea bisericii. E uimitor ce poate lua nastere din curiozitate și puțină îndrăzneală.
  Cu o încăpere destinată celor ce beau alcool și joacă table, un birou al patronilor și un depozit cu o ușă baricadată, incepe totul.
   Era o zi caldă și veselă. Așa frumoasă, încât și albastrul cerului iti părea cald. În fața unui magazin, se vorbea. Patronii, o polițistă și Ion. Vorbeau de politică și de construcții, de poliție și de bâlciuri. La magazine și baruri, se află o grămadă de lucruri, deoarece toti isi deschid sufletul sau răspândesc vorbe. Vânzătoarele sunt un fel de amestec psihologi, program de știri, medici, prieteni și sfatuitori pentru  toți cei ce vin. E un aspect al meseriei de care nu toti isi dau seama. Dar nu e un aspect rău.
  Discuția noastră este întreruptă de o fată cu un câine in lesă ce se oprește la intrare și salută. Cățelușa saluta și ea sărind pe toți, veselă, energică și dornică de joacă. Își ia un suc, întoarce o ladă de bere și se așează.
  - Cum o cheamă? întreaba Ion, uitandu-se la câine.
  -Dhalia. Cand era mică, blana alba din creștetul ei semăna cu o floare, m-am gândit că i se potrivește. raspunde fata zâmbind la amintirea puiului de caine.
  - Am avut si eu un câine când lucram ca paznic. Era mare, de rasă. Șefii il lăsau cu mine și m-a socotit stăpân. Dormea spate in spate cu mine.
- Și a mea doarme cu mine.
- Pe mine mă asculta. Dacă îi dădeau comenzi proprietarii, nu răspundea. S-au certat cu mine din cauza asta. Nu era vina mea ca nu si-au crescut câinele la ei acasă. protestează, supărat la amintirea nedreptății.
  - Așa e. Câinele asculta de cel ce petrece timp cu el.
  - Dar țineam la el. Te atașezi de un câine daca il vezi zilnic. continuă Ion.
  - Da! Nu stiu ce m-as face fără a mea.
  - Strângi după caine? intervine polițista.
  - Nu. Nu sunt singura. Și după cei fără stăpân cine strânge?
  - Știi, mulți poate te vad copil și te lasa in pace, dar altii fix pentru ca te vad copil pot sa-ti dea amenda.
   - Și daca le spun ca nu stiam?
   - Depinde de polițist. Eu poate ti-as face observație, dar sunt destui care poate ti-ar da.
   - Esti polițistă?
   - Da. afirmă zâmbind.
   - Mama tricotează. O sa-i spun să-i facă un pulover cainelui tău. Pentru iarna.
   - Mersi!
   - Așa iti faci prieteni! intervine Ion.