Shadow Preachers

☾ 1. Îmi place să îndepărtez oameni noi

/Play the song\

1. Îmi place să îndepărtez oameni noi

Moon

Mă simțeam mai bine până să mă dau jos din pat și să vin aici. Chiar dacă îmi place aici. În ciuda fumului de țigară, a zgomotului de motor tunat și de cauciucuri suprasolicitate. Astea fiind doar cele mai evidente. Mai sunt o grămadă de zgomote aici. De la urlete și strigăte de fericire, la amenințări și pumni lovindu-se de maxilare. Oricât de ciudat ar suna, aici e liniște. Nu liniște propriu-zisă, dar pe aceea oricum nu o găsești nicăieri. Aici eu am parte de liniște. Dacă nu îmi convine ceva, sunt lăsată în pace. Oamenii vin aici să se distreze și nu au chef de expresia mea plictisită.

Normal, mai sunt și excepții. Precum Daphne. Singura persoană de aici la care oricât mă încrunt, tot se întoarce.

Îmi ridic ochii din circuitele încurcate ale Hondei din fața mea. Daphne vine spre mine, fluturând un teanc de bancnote. Nu mă salută, ci doar se saltă pe măsuța murdară plină cu chestii de care am nevoie și pe care le va deranja, cotrobăind prin ele. Rochița scurtă i se ridică atât de tare încât aproape devine o bluză, dar și-o aranjează. Cât de cât. Cât de mult îi permite materialul să o aranjeze.

— Știam eu că te voi găsi aici, zâmbește mândră. A cui este?

— Ricardo. Doar o verific. Vrea să concureze în seara asta.

— Oh, asta sună minunat.

Zâmbetul mândru, dar inocent, de mai devreme se preschimbă într-unul... ei bine, deloc inocent. Îmi dau ochii peste cap și înșurubez ceea ce tocmai desfăcusem.

— Cât îi zici tariful pentru noaptea asta, îl poți anunța și că mașina e gata de cursă.

Închid capota și scrutez podeaua, în căutarea cârpei pe care am aruncat-o pe jos acum câteva minute. Și care a dispărut ca prin minune acum că am nevoie de ea.

— Prefer să mai stau cu tine.

Își dezvelește toți dinții albi și strălucitori. Apoi întinde o mână spre mine, în care ține un pahar micuț de carton.

— Cafea. Te așteaptă o noapte lungă. E sâmbătă. Ai nevoie să rămâi cât se poate de trează.

— Mulțumesc.

Iau paharul din mâna ei, însă înainte să gust din lichidul întunecat dinăuntru, îl miros. Chicotesc și pun paharul pe măsuța pe care s-a așezat, aproape de ea.

— Nu cred că whisky-ul mă va ajuta să rămân trează, dar apreciez intenția.

Chiar dacă i-am zis de un milion de ori că nu beau alcool. Mai ales aici. Sau oriunde altundeva, dar mai ales aici. Totuși, din prima zi în care ne-am cunoscut, încearcă să mă convingă să îl încerc. Nu îmi dau seama dacă este doar ambiție personală sau vrea să vadă cum fac la beție.

— Este gin de cea mai bună calitate, nerecunoscătoareo.

— Oh, în cazul asta...

Iau paharul de pe măsuță și vărs conținutul pe podea. După ce toată cafeaua este împrăștiată pe jos, se uită la mine disprețuitor.

— Nu mai bea nici tu în noaptea asta. Bei dimineață, când se mai eliberează pe aici. Promit că te conduc eu acasă după. Doar rămâi trează în toată aglomerația asta.

Daphne mi-a povestit despre copilăria și viața ei. Nu mi-a spus niciodată deschis că este dependentă de alcool, dar semnele sunt în fața mea. Nu le-aș putea ignora nici dacă aș vrea, îmi sunt mult prea cunoscute. Nu am nicio intenție să o vindec. Dar, în ciuda a ceea ce cred ceilalți, am o inimă. Și uneori o folosesc. Mă pot asigura că atunci când Daphne alege să bea, să fie măcar în siguranță.