The missing piece

 

Zgomotul produs de ciocănelul judecătorului mi se repetă la nesfârșit în timpane, ca un ecou menit să îmi adeverească cele mai groaznice coșmaruri. Ochii mi se îndreaptă înlăcrimați înspre singura persoană din încăpere care mi-a arătat în nenumărate rânduri afecțiune și grijă. Expresia sa, oarecum tristă, însă netemătoare, îmi întâlnește privirea încețoșată, iar pentru câteva secunde am impresia că totul e aievea.

Un zâmbet amar i se așterne pe buze în timp ce își înclină capul ușor în direcția mea. Ochii săi de un căprui mieros, la fel de calzi ca întotdeauna, mă încurajează blând să mă apropii pentru a îi oferi o ultimă îmbrățișare.

Mă ridic mai mult mecanic de pe banca de lemn incomodă și mă îndrept înspre bărbatul cu păr cărunt. Brațele mi se strâng puternic în jurul gâtului său și îi inspir colonia bărbătească cu care obișnuiam să mă parfumez în fiecare dimineață înainte să merg la grădiniță, simțindu-mă ca un adevărat erou într-un corp plăpând de fetiță.

— I-am scris bunicului tău că o să sosești săptămână viitoare, îmi șoptește, mângâindu-mă protector pe spate.

— Nu te las singur, murmur cu nasul afundat în sacoul său, străduindu-mă să nu las frâu altor lacrimi amare care mi se strâng încetișor în colțul ochilor. Nu plec.

— Ida ...numele meu i se desprinde de pe buze dojenitor. O să fie bine, îți promit, cuvintele i se desprind hotărât de pe buze și mă întreb cum poate demonstra atâta tărie de caracter în astfel de momente.

Aș vrea să îl cred, însă pur și simplu nu pot. Nu în situația actuală. În jur se aud câteva zgomote înfundate semn că sunt pe cale să mă despartă de el. Simt cum sunt trasă înapoi de două brațe ferme, iar în momentul în care nu îi simt căldura, realitatea mă lovește chiar mai dur decât înainte.
Mă zbat cu toate forțele încercând să mă desprind de gardianul care pare că dorește cu tot dinadinsul să mă scoată afară din sală.

— O să fiu întotdeauna lângă tine, tată! Întotdeauna! strig, zărind pentru ultima dată chipul acela drag.

  
Nu se știe exact ce s-a întâmplat în noaptea de 30 decembrie. Părerile sunt diverse însă cel mai probabil departe de adevăr. Pe scara blocului 20 A vecinii curioși șușoteau fără încetare, fiecare dornic să afle cât mai mult. Când respectatul domn Erdwin a fost scos de doi polițiști cu expresii tensionate din apartamentul său, cu toți au amuțit, privind cu pură uimire la perechea de cătușe ce erau prinse de încheieturile bărbatului, de abia trecut de vârsta a doua.

Domnul Erdwin nu părea însă să trădeze vreo emoție ascunsă. Privirea sa senină încă se păstra pe chipul său plăcut, în timp ce cobora  treptele de beton. Încerca însă în zadar să calmeze tânăra care îi urma furioasă din spate, strigând cu asprime la polițisti să îi elibereze tatăl că de nu dă foc secției de poliție. Onduleurile blonde îi veneau fără nerușinare în față, blocându-i privirea și obligând-o să și le petreacă agitată după ureche.

Grupul numeros de martori curioși îi urmă până la aleea acoperită de un strat gros de nea proaspătă. Bărbatul se întoarse și îi aruncă o ultimă privire fetei înainte să se strecoare pe bancheta din spate a mașinii, la îndemnul unui polițist robust care i se alătură în timp ce celălat ocupă locul din față. Mașina demară în trombă și se făcu nevăzută pe strada înțesată de oameni joviali, care se bucurau de sărbătoarea Crăciunului.

Un Crăciun care pentru Ida Erdwin avea să fie complet diferit de cei precedenți. Rămasă în mijlocului trotuarului, ochii ei de un verde limpede păreau să privească la ceva doar de ea știut. Își strânse mai bine jerseul de un albastru întunecat în jurul trupului subțire și se întoarse pe călcâie spre intrarea în incinta blocului, evitând privirile curioase pe care i le aruncau cei de față. Urcă treptele cu o lentoare necaracteristică mersului ei de regulă alert și închise ușa apartamentului în urma ei, lăsându-se să alunece de-a lungul acesteia până ce fundul i se lovi de gresia rece. Degetele i se înfipseră cu putere în propriul păr în timp ce câteva sunete înăbușite de plâns tulburau liniștea mormântală din jur.

Nu avea nici cea mai vagă idee ce ar putea face sau la cine ar putea apela. Fără cel pe care îl considerase sprijin se simțea abandonată iar confruntarea cu realitatea dureroasă i se părea mai dificilă ca oricând. Drumul spre aflarea adevărului și salvarea tatălui ei i se părea sinuos și abrupt. Însă nu avea să se dea bătută prea ușor. Dacă era ceva ce o caracteriza pe Ida Erdwin aceea era determinarea. Nu, nu o să renunțe. O să facă tot ce îi stă în putință să dezlege misterul care învăluia odioasa crima ce îl înfățișa ca făptaș pe bunul ei părinte.

  

   "...and that was the thing about her.
   she kept on surviving
   with bullet holes in her lungs
   and knife marks etched into her back.
   she never let anyting get in her way,
   resilent.
   a fighter
   not by choice,
   but a warrior at heart. '' -anonymous