Fără limită! x2

7.3K 65 1
                                    

Mi-am luat doar geaca pe mine și am fugit rapid în casă, vroiam sa închid ușa apartamentu-lui meu dar Alex își punea un picior între ușă.

-Micuțo, nu scapi așa ușor de mine, nu m-am săturat.

Zise împingând ușa si ma privea ca ultima pradă prinsă, fără sa clipesc îmi întorc spatele vrând sa fug cât mai rapid dar el îmi prinse talia și ma trase spre el.

Buzele lui îmi atingea gâtul , sărutând apăsat. M-am simțit bine cu el, dar mi se pare ca prea devreme îmi voi pierde deminitatea cu el.

Respirația lui îmi suflă pe gât și ma strânse tare în brațele lui, simțind protejarea aia care nu o credeam vreodată.

-Ești atât de frumoasă Christina!

Șoaptele lui răgușite ma calmau, ma simteam atât de bine în brațele lui. Imi dăduse jos geaca, fermoarul de la fustă încă era deschis, dar nu îl încurca sa își bage mâinele sub fusta neagră.

Mi-am întors corpul studiindui fața, cu mici pași ne îndreptam spre patul moale, cu o mâna îmi mângâia sânul iar cu cealaltă îmi dădea fusta în jos, eram în fața lui dezbrăcată.

-Alex, ce zici sa mâncam ceva dulce?

Chiar nuștiu dacă sunt pregătită, așa ca am găsit o scuză cât de cât bună, fug asa goală spre bucatarie el urmându-mă din urmă, scot din frigider banca cu Nutella și iau o linguriță. Iau o lingură de Nutella iar Alex stătea rezemat de perete și râdea încet.

-Dorești ?

Ii zic întinzând o lingură mare cu ciocolată, el se apropia și lua banca din mâinele mele.

-Desigur, dar prefer în cantități mult mai mari...

Se uita la mine si ma studia atent, ma lua de mâna si ma trase înapoi în pat, eu încă eram cu lingura dupa mine, neînțelegând ce vrea sa facă.

-Ce zici sa facem un sexuleț mult mai dulce micuțo ?

Imi lua lingura din mâna si ma împinge pe pat, ma ridic în coate si îl privesc cum rânjea, se aplecă si el spre mine , îmi dădea un mic sarut pe buze și cu lingură îmi murdărea sânii cu ciocolată, abdomenul , pulpele... cu fiecare atingere a linguri gemeam.

Sa aplecat spre sânii mei si lingând toata ciocolata, eu ma întindeam pe spate si scoteam gemete mici.

Sugea orice pătrăcică de pe pielea mea, e asa de bine când îi simt buzele pe corpul meu.

Mi-a dat chiloți jos cu dinții, după care ma întors pe burtă și sărutări mici îmi presa pe fese, strângând picioarele mele strânse, din sărutări a ajuns la mușcături, din gura mea ieșise un geamăt prelung și încet de la acea senzație perfectă. Am apucat cearșafurile în pumni atunci când mi-a crăcănat picioarele și mi-a ridicat fundul sus, a tras o linie de la anus până la vagina mea și si-a pus degetele pe labile mele, le îndepărta foarte tare, eram umedă din nou, ma excita până la extaz cu mâinele lui și cu buzele presate pe fesele mele care coboră spre vagina mea ațintită spre fața lui, respirația lui caldă io simțeam, mi se făcuse pielea de găină și scoteam țipete prelungi.

Și-a pus toata palma pe pasarica mea, și cu altă mâna ma întoarse pe spate. Sa ridicat și sa dezbrăcat și el de maiou, de pantaloni și de boxerii lui albi.

POVESTI EROTICEUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum