Niklaus este tatăl meu??Asta da surpriză. Nu pot să cred că el e tatăl meu. Cum e posibil așa ceva??
Mama are să îmi dea niște explicații.
Eu: Deci tu ești tatăl meu adevărat?
Niklaus: Da
Eu: Și de ce nu mi-ai spus până acum??
Niklaus: Mama ta trebuia să îți spună
Eu: Acum nu mai contează cine trebuia să îmi spună contează faptul că m-ați mințit amândoi (spun eu și încep să fug plângând spre casă)
Odată ajunsă acasă urc repede în camera mea și încui ușa. Mă pun în pat și încep să plâng și mai tare. Cum a putut mama să mă mintă privindu-mă în ochii??
Din perspectiva lui David:
Alexa părea destul de supărată când a venit acasă, mă întreb oare ce s-a întâmplat...
Mă duc spre camera ei însă când vreau să deschid ușa observ că e încuiată.
David: Alexa deschide ușa
Alexa: Lasă-mă în pace
David: Deschide ușa,te rog
Alexa: Cheamă-l pe Alex,vreau să vorbesc cu el
David: Bine
Mă duc în camera lui Alex,bat la ușă și nu răspunde nimeni,intru în cameră și observ că Alex dormea. Perfect asta mai lipsea, cum sa dormi la 2 după amiaza???
David: Alex trezește-te
Alex: Încă 5 minute
David: Omule e 2 după-amiaza, trezește-te odată (spun eu aproape țipând la el)
Alex: Bine,bine sunt treaz,calmează-te
David: Alexa vrea să vorbească cu tine
Alex: De ce?
David: Nu știu,era destul de supărată
Alex: Bine o să mă duc la ea
Ies din camera lui Alex și mă duc din nou la ușa Alexei în speranța că îmi v-a deschide.
David: Alexa,deschide ușa
Alexa: Am zis că vreau să vorbesc cu Alex după poate o să vorbesc și cu tine
David: Bine cum vrei
Din perspectiva Alexei:
După 10 minute Alex intră pe ușa camerei mele și vine să mă îmbrățișeze.
Alex: Ce s-a întâmplat?
Eu: Alex,azi am aflat că tatăl meu...
Alex: Continuă...
Eu: Tatăl meu este Niklaus
Alex: Cum adică??
Eu: Trebuie să vorbesc cu mama
Alex: Hai la ei atunci
Eu: Bine
După o oră de mers cu autobuzul ajungem acasă la părinți.
Intrăm în casă fără să mai batem la ușă, și încep să o strig pe mama.
Eu: Mamă, unde ești??
Mama: Vin imediat
În câteva secunde mama a venit la noi și eu am început să îi pun foarte multe întrebări.
Eu: Ai să îmi spui ceva??
Mama: Nu,mă bucur că ați venit pe la mine
Eu: De ce m-ai mințit??
Mama: Nu te-am mințit niciodată scumpa mea
Eu: Chiar și acum mă minți
Mama: Nu e adevărat, nu te mint
Eu: Te întreb ceva
Mama: Spune
Eu: Niklaus este tatăl meu?
Mama: Cine ți-a spus asta?
Eu: Nu contează cine mi-a spus,zi-mi e adevărat??
Mama: Scumpa mea am vrut să îți zic totul dar... (nu apuca să termine propoziția că o întrerup eu)
Eu: De ce nu mi-ai spus??
Mama: Pentru că l-ai fi căutat și te-ai fi întristat să afli că tatăl tău e cel mai nemilos om din lume
Eu: Nu e chair așa nemilos,dacă nu îi pasă de mine cel mai probabil acum eram moartă
Mama: Când te-ai întâlnit cu el
Eu: Nu contează,de azi nu mai ai ce discuta cu mine, mi-ai pierdut încrederea mult succes să o recâștigi (spun eu și ies pe ușă).
Îl iau pe Alex și plecăm acasă, măcar acolo nu o să mă mai calce nimeni pe nervi. În drum spre casă mi-am mai revenit puțin. Astăzi o să avem nevoie de un loc unde să ne transformăm pentru că vânătorii sigur vor umbla prin pădure în seara asta.
Din fericire știu locul perfect,cine s-ar gândi că un lup se poate ascunde într-o biserică abandonată??
Ajunsă acasă încep să mă pregătesc pentru cel mai frumos moment din viața oricărui lup și anume transformarea. Mai sunt 2 ore până v-a începe și noi nici măcar nu suntem gata.
După ce ne luăm lanțurile și ce ne mai trebuie plecăm grăbiți toți 4 spre biserică asigurându-ne că nu suntem urmăriți de nimeni.
Când am ajuns în biserică am început să ne legăm de lucruri stabile care să fie rezistente să nu ne omorâm între noi...
Transformarea a început, oasele se rupeau unele după altele,durerea era foarte mare. După 5 minute de chinuri ne-am transformat în lupi,chiar dacă suntem lupi asta nu înseamnă că nu suntem conștienți de ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Ne vom transforma înapoi în oameni în 2 ore.
După 2 ore în care nu am făcut absolut nimic revenim la normal. Când să ieșim pe ușă niște bărbați de vârstă medie apar în fața noastră, probabil ei sunt vânătorii.
Unul dintre bărbați: Ce faceți voi aici?
Eu: Am venit pentru a face un proiect pentru la școală
Bărbatul: Ce proiect ați putea face voi într-o biserică abandonată?
Eu: Trebuie să facem un proiect despre un loc istoric și am zis că ar fii mai bine dacă am veni direct aici.
Bărbatul: Bine,duceți-vă acasă, pădurea este periculoasă noaptea
Eu: Bine,am înțeles,la revedere
Barbatul: La revedere
Odată ajunși acasă, mergem direct în camerele noastre pentru a dormi. Eram cu toți foarte obosiți.
Pe la 1 noaptea cineva bătea la ușă. Cine putea să fie oare? Mă dau jos din pat și cobor să deschid ușa. Când văd cine este în fața ușii împietresc de frică. Credeam că a murit,ce caută aici? Oare a venit apocalipsa zombi??
