Viață necunoscută - 5SOS FanFic

Capitolul 5 - Presiunea continuă

Mda, exact cum mă așteptam, nu am putut dormi deloc. Mesajul acela e prea ciudat ca să fie doar o coincidență. Sper să mă înșel.

După încă o jumătate de oră, m-am ridicat din pat nervoasă și m-am îndreptat spre bucătărie, în speranța de a da de Miriam.

Dar spre surpriza mea, ea nu era acolo. Ce se întâmplă?

Am început să mă îngrijorez, așa că am decis să o caut prin apartament. Dar nimic.

Super, după ce că s-a comportat extrem de ciudat, acum mai și dispare. Sper că n-are legătură cu restul întâmplărilor de azi.

Chiar când mă pregăteam să o sun, intră pe ușă.

- Unde ai fost? M-ai speriat! mă plâng eu.

- Am luat o gură de aer, mă simt de parcă am stat închisă aici dintotdeauna, spuse ea într-un ton detașat.

- Stai... nu demult ai venit de la servici... ai spus că îți va lua mai mult. De ce ai venit așa devreme? întreb eu printre gânduri.

Ea doar și-a întors privirea spre mine, uitându-se la mine trist. Apoi a plecat în dormitorul ei.

CE SE ÎNTÂMPLĂ?

Sunt prea multe pe capul meu: drama lui Ashley cu Madison, de care tot nu știe nimic, apoi faptul că Ashley nu vrea să stau aproape de Michael și prietenii săi, care apropo, se comportă ciudat de-a dreptul, apoi aflu că cineva a forțat ușa apartamentului și probabil i-a făcut ceva mătușii Miriam, pentru că altfel nu-mi explic chestia asta, acum mesajul ăla groaznic și acum Miriam apare și dispare.

Serios?

Simt că o iau razna, așa că decid să ies la o plimbare. Probabil adierea vântului mă va liniști.

În timp ce ies pe ușă, nici nu mă obosesc să-i spun lui Miriam că plec.

*

Mă plimbam încet prin parcul din apropierea blocului meu, liniștea din jur oprindu-mi gândurile. Mă găsesc la o distanță mică de un mic stand de înghețată și mă gândesc „de ce nu?”.

După ce mi-am luat niște înghețată de ciocolată, îmi continui plimnbarea.

Deodată văd o figură cunoscută. Aceeași ținută neagră, aceeași frizură... este tipul cel mai înalt. Hmm... Luke?

Merg mai încet pentru a studia ceea ce face. Știu, pare ciudat. Asta pentru că sunt o ciudată.

Îl observ stând pe o bancă, cu spatele la mine. Iar lângă el stă... o fată? Woah, nu știam că are o iubită. Adică, cel puțin asta bănuiesc că e, deoarece par destul de apropiați, și în plus se țin de mână.

Am decis să nu le stric posibila întâlnire, așa că o iau în direcția opusă.

Dacă Luke e aici, asta nu înseamnă că sunt și restul, nu?

- Heeeey! Nu știam că treci prin părțile astea, aud din nou accentul australian.

Mă întorc și dau de Michael, care... venea din area de joacă?

- De fapt, locuiesc prin părțile astea, spun eu pe un ton nonșalant.

- Oh, m-am prins. Locuiești în parc? izbucni el în râs.

- Haha, am spus eu râzând fals. Gluma secolului. Oricum, sunt sigură că locuiesc într-un apartament. Asta până nu se schimbă și asta, spun eu ultima propoziție în șoaptă cu gândul la toate ciudățeniile care mi s-au întâmplat de când a început școala.

- Poftim? se derută el.

- Oh, nimic. Oricum, ce faci pe aici? Nu prea te potrivești cu peisajul unui parc, comentez eu holbându-mă la părul colorat și tatuajele sale.

- Nu ești prima și nici ultima care îmi spune asta. Dar răspunzându-ți la întrebare, sunt aici deoarece... uhm, voiam o înghețată, răspunse el fâstâcindu-se.

- Dar tocmai ai venit din locul de joacă, spun eu arătând spre direcția de unde a venit.

- Erm, da. Intru pe cealaltă poartă a parcului deoarece sunt din partea cealaltă a orașului...

- Ok... savurează-ți înghețata. Eu trebuie să plec, spun eu și mă întorc pe vârfuri.

- Stai! Vrei să ieșim la un suc?

- Dar ne știm doar de câteva ore! spun eu încurcată.

- Atunci mâine?

- Vorbesști serios? ridic eu o sprânceană.

El îmi râânjește și ridică una din sprâncene.

- Poate, trebuie să plec acum, mă scuz și îmi iau tălpășița.

- Stai, Brianna! strigă el după mine.

Eu mă întorc și-l privesc, îndemnându-l să termine conversația.

- Să nu-i spui lui Ashley de asta.

M-am săturat de asta. Clar trebuie să iau niște răspunsuri de la el.

- Ne vedem mâine la 15, aici. See ya, Michael.

Și cu asta plec acasă.

*

- Și unde ai fost, domnișoară? mă interogă Miriam de îndată ce am intrat pe ușă.

- Mi-am pierdut cheile și am fost să le caut, spun eu plătindu-i cu aceeași monedă.

- Brianna, nu mai ieși așa! De acum înainte îmi spui mereu când pleci și unde, am fost-

- Să nu îmi dai rahatul ăsta de discurs, bine?! Nici tu nu ești mai presus! strig eu și mă duc în camera mea, încuind ușa.

În curând, telefonul meu a primit un mesaj de la același număr necunoscut.

„Probleme în paradis, dragă? De-ai știi ce urmează...”

Sper că n-are legătură cu Miriam... sau poate mai rău, cu mine.

Restul zilei l-am petrecut închisă în cameră, iar într-un final am adormit.

----

Hehe, am revenit mult mai repede decât v-ați așteptat, huh? Să nu vă obișnuiți. :)) ♥

Julia xx