3💜

21 5 2
                                    

~Perspectiva Sandrei~

O duc pe Mădălina în spate cu motiv că nu mai avem gheață. La întoarcere îmi dau seama că au plecat, pun capul pe tejgheaua rece, oftând greoi.

Mădă: S-a întâmplat ceva scumpo? 

Eu: Nu tot e în regulă.

Mai avem câteva ore de muncă ,încă nu îmi pot lua gândul de la faptul că i-am văzut. Sunt așa drăguți. Mi-aș fi dorit să stau mai mult de vorbă cu ei, în special cu Yoongi, totuși ar fi avut probleme dacă CEO ar fi aflat. Rămân cu aceste gânduri pană la închiderea cafenelei. Este trecut de miezul nopții așa că ajunsă acasă, fac repede un duș fi merg în bucătărie, Mădă pregătind cina.

Săptămâna a trecut ca vântul. Nu i-am mai văzut pe băieți din ziua aceea. 

~Perspectiva Yoongi~

A trecut o săptămână de când suntem în Republica Moldova. Este o țară frumoasă și bogată. Am avut posibilitatea de a merge cu băieții în multe locuri precum mănăstiri, a fost prima dată când vizitez așa un loc, este simplu și frumos. Fiind seară deja, ne întoarcem cu băieții de la restaurant acasă. Eram deja la ușă , înainte de a intra în apartament mai arunc o privire pe hol. Văd o persoana de statură medie intrând în apartamentul vecin, ceva îmi spune că o cunosc însă nu îmi pot da seama de unde....

Intrând în apartament îi vad pe Jin și Jimin uitându-se la mine ca la o fantomă.

Eu: Ce?  

Jimin :Știi hyung , pari cam pierdut.

Jin: Yoogi te deranjează ceva?

Eu: Nu hyung, doar că  una din fetele care ne sunt vecine.......mmmm......îmi pare familiară, nu înțeleg unde am mai văzut-o!?

Jimin: Nu-ți fă griji o să afli , sunt sigur.

Îi las pe băieți în bucătărie și merg în camera mea pentru un duș relaxant. După duș merg direct la somn.

A doua zi 

Mă trezesc în jurul orei 10:25, merg în bucătărie și i-au micul de jun . Azi Bang a zis că putem sta să ne relaxăm. Am de gând să ies în oraș astăzi. Îl vad Kooki, decid să-l i-au cu mine la cafenea.

Eu: Yaaa.....Kooki nu vrei, să mergi cu mine prin oraș?

Kooki: Mmmm.....nu mi-ar strica o gură de aer proaspăt. În 10 minute sunt gata.

Eu: Ok...te aștept în living.

Ieșind din apartament ne îndreptăm spre lift, deodată simt cum cineva se ciocnește de mine.

Eu: Eiiii..... Ai grijă....

P.N: Scuze, scuze, îmi pare rău......Yo.....Yoongi?????

Eu: Tu nu ești fata de la cafenea? Stai cum te cheamă...S?   Sa?   Sandra!?

Sandra: Da, dar ce, ce cauți tu aici?

Eu: Tu ce cauți aici? Ne urmărești cumva?

Sandra: Nuu , stop ce???? Voi sunteți noii vecini gălăgioși?

Kooki: Ce vrei să spui prin ,,gălăgioși''?

Sandra: Păi....administratoarea a zis că să nu atragem atenția la vecinii gălăgioși.

Eu: Noi gălăgioși? Aishhh... Eu care dorm până la 11!?

Sandra: Nu am zis că exact tu. Ahh...am întârziat deja.

Eu: Ce dreacu' ?

Mă uit la Kooki acesta fiind la fel de confuz ca mine. Decidem totuși să ne continuăm plimbarea în oraș. După două ore de admirat orașul și muzeul, mergem la cafenea pentru a ne întâlni cu restul trupei. Intrând în cafenea rămân cu privirea ațintită la ea. Nu înțeleg ce se întâmplă cu  mine. Joungkook mă lovește încet pe spate scoțându-mă din tranșă. Ne îndreptăm spre masa de lângă geam, acolo așteptându-ne ceilalți membri și Bang. Mă așez la masă și o aștept să vină pentru a ne lua comanda....

Ai ajuns la finalul capitolelor publicate.

⏰ Ultima actualizare: Dec 07, 2021 ⏰

Adaugă această povestire la Biblioteca ta pentru a primi notificări despre capitolele noi!

Te urăsc pentru că te iubesc ~Min Yoongi~Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum