CAPITOLUL 9

113 3 5
                                    

Perspectiva lui Cristi :

Eram singur, la tejgheaua barului deschis recent în centrul din București. Nu în centrul vechi, pentru că acolo stau tot felul de oameni iar eu, vreau ceva discret, ok care nu implică beții sau scandaluri.
Ma uitam peste tot, era totus puțină lumina, muzica de calitate ce ți-ai putea dorii mai mult?

Nu dupa mult timp, atenția mea este distrasa de tipa care a intrat în bar.
Era o blonda naturala, care avea o bluza de un material subțire si mânecile din dantela, purta o pereche de pantaloni din piele negri si ghete cu toc de culoare crem.

O privesc în ochii, iar ea îmi urmează gestul apoi pleacă mai departe si se așează la o masa mai retrasa.

Astai șansa ta, a-i oportunitatea să stai cu ea, să vă cunoașteți, poate în seara asta se întâmplă ceva. Îmi aud subconștientul, care are pentru prima data dreptate

Imi iau inima-n dinți și decid să mă ridic de pe scaun, in timp ce mă îndrept spre ea.

X: Hei gagico, mă așteptai demult? O întreabă pe Oana, un tip cu parul negru

Oana: Meah... Am ajuns acum câteva minute, stai liniștit. Spune si vad cum îl strânge în brate, apoi îl pupa pe obraz

Îl omor! Cine e ăsta și ce caută lângă iubita mea?
Defapt nu este iubita ta, doar tu crezi asta, nu și ea. Îmi aud din nou subconștientul, care deja mă enerva la culme

X: Munteanu, aici? Aud întrebarea tipului si ridic privirea fiind mut

Cristi: Selaru, tu ce faci aici? Il întreb și strâng pumnul mai tare

Selly: Am venit să vorbesc cu sora mea,
dar tu? Cauți o alta aventura? Mă întreabă cu zâmbetul ăla de hamster

Cristi: Nu! Răspund repede și-mi mut privirea spre Oana

Oana: Andrei, eu voi pleca am multe de făcut pentru facultate și... Îi explica blonda, dar el o întrerupe

Selly: Oh haide, Oana! Poți sta si tu, e sâmbătă seara totus. Hai Cristi, vino să stai și tu fac eu cinste. Spune si cheamă chelnerul

Mă așez pe scaunul de lângă prietenul meu, în timp ce privesc în față chipul Oanei.

*****

Perspectiva Oanei:

Sunt aici de mai bine de 3 ore, iar ăștia doi vorbesc numai despre vlog si femei.
Oftez puțin, apoi iau o gura mica din cocktailul meu plictisita.

Selly: Iua, te simți bine? Mă întreabă brunetul, fiind puțin îngrijorat

Dau afirmativ din cap, în timp ce simt o mana cum sta pe piciorul meu.
Imi mut apoi privirea spre blond, care zâmbea tâmpit așa că o dau la o parte însă mi-o prinde împletind-o cu a lui.

Selly: Și Cristi, ce proiecte mai faci? Ai de gând să scoți o noua piesa? Întreabă acesta, in timp ce ia o gura de vin

Cristi: Păi încă nu m-am hotărât, dar sigur va urma să scot o piesă. Cat de curând sper. Spune in timp ce eu încerc să-mi eliberez mâna

Selly: Tu surioara? Ești pregătită să intri în cabinetul de psihologie? Mă întreabă, zambind călduros

Oana: Da, nu degeaba am făcut 3 ani facultatea asta și totuș, să muncesc atât de mult. Îi spun și-mi eliberez mana, care lovește masa iar cocktailul face contact cu hainele mele

Selly: Vai, esti ok? Mă întreabă și-mi da câteva șervețele

Oana: Da! Spun rapid, apoi iau geaca mea de piele

Cristi: Pleci? Mă întreabă când facem amândoi contact

Oana: Da! Spun rapid si scot mâna din strâmtoarea lui

Ies afara din club, iar palma o țin pe piept si respir usor.
Merg la masina si-o descui, apoi mă urc la volan si bag cheile în contact fiind pregătita sa plec dar usa din dreapta se deschide brusc.

Cristi: Calc-o! Îmi spune serios, apoi își pune centura

Ma uit la el ciudat, după care pornesc masina si mă deplasez.

Oana: Nu ti-au zis prietenii, sa nu umbli cu femei necunoscute? Il întreb fiind atenta la drum

Cristi: Am băut ceva și nu găsesc uber prin zona, așa că am zis sa ma duc cu tine acasă. Îmi spune blondul, si pune usor mana pe a mea

Oana: Iti poți ține mainile acasa? Nu de alta, dar nu ma pot concentra. Spun serioasa, apoi schimb melodia si dau puțin mai tare

*****
Perspectiva lui Cristi:

Parchează în fața casei mele, apoi ridica privirea si facem contact vizual.
Este atât de frumoasă cu acei ochi verzui, buzele mari si cărnoase, genele naturale, e perfecta mai bine spus.

Ma apropi usor de ea, iar ea îmi urmează gestul fiind apropiați auzind cât de rapid îi bate inima. Are un parfum atât de dulce si intens, dacă aș putea să-i iau un articol vestimentar al ei să-i pot simții mereu mirosul.

Oana: Păi... Ne vedem mâine, tot unde am fost în seara asta. Îmi spune incet, si pot jura cât de timida este in preajma mea

Cristi: Sigur, pe la 21 cred ca este ok. Îi spun și mă retrag usor, avand zâmbetul pe buze

Blonda da afirmativ din cap, asa ca deschid usa mașini fiind gata să ies dar sunt tras înapoi și înconjurat la gat de o eșarfă alba.

Oana: Păstrează tu asta, știi mai bine. Îmi spune apoi îmi face cu ochiul

Zâmbesc mândru, după care îi aplic un mic sărut pe obraz si ies din mașină stiind că s-a întors.
Mă întorc cu fața spre geam, și fac cu mana iar ea îmi urmează gestul și pornește.

Iau eșarfa mirosind-o și las usor pleoapele să se închidă fiind hipnotizat.

Bravo Romeo, un sărut pe buze nu ai reușit dar tu i-ai dat unul pe obraz și ea ție eșarfa. Perfect! Îmi aud subconștientul și zâmbesc tâmpit, chiotind spre usa casei mele

Am revenit cu un nou capitol, și cartea asta va avea multe capitole cât timp si eu voi avea să mă ocup de ea.
Multă inspirație am, așa că stați geana pentru că acum urmează mărul discordiei dintre Oana și Cristi! Pup 😘

Ne jucam cu FOCUL |FINALIZATĂ|Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum