Afara ploua. Ploua si in sufletul ei.
Picaturi grele, mari si reci, aproape inghetate, sfasie pamantul fara oprire, precum lacrimile ei sfasie fiecare bucatica din sufletul ce i-a ramas.
Totusi, mereu i-a placut ploaia… Ploaia.
Simtea cum o caracterizeaza. Simtea cum ii inspira ceva! Era ceva ce numai ea putea intelege, era sigura! Frumusetea, singuratatea, perfectiunea ploii. Numai ea le putea intelege!
Iese in graba din autobus si incepe sa danseze in ritm cu ploaia, sa se invarte fara oprire. Isi indreapta mainile catre cer, rugandu-se norilor sa ii daruiasca mai mult, mai mult! Da frau lacrimilor, rupe tacerea sufletului! Isi impartaseste durerile ploii, ca si cum ar fi putut sa o asculte, ca si cum ar fi putut sa ii raspunda. Sa se opreasca. Sa o ajute.
Dar ploua in continuare.
Aceasta fata este o cauza pierduta!
CITEȘTI
O cauza pierduta
Short Story"Si lacrimi curg continuu in jos O lacrima- o amintire! Lacrimi pe un obraz frumos... Si viata ei e-n asfintire!" pasaj gasit pe o pagina de caiet dintr-un centru de recuperare. autorul nu este menționat, însă avem motive sa credem ca este protagoni...
