Aerul umed si galagia oamenilor din jur nu faceau decat sa-mi sporeasca greata. Era aproape miezul noptii si eu bantuiam de mai bine de o ora pe strazile din Seattle fara vreo destinatie anume. Rasete, tipete, plansete, fluieraturi...le auzeam vag, innecandu-ma in propriile ganduri.
*FlashBack*
Eram atat de entuziasmata. 'In cateva minute il voi revedea pe Adam !' Stateam in fata restaurantului unde urma sa cinam pentru prima data in 3 luni. Eram impreuna cu el de 3 ani si fiecare zi dupa plecarea sa in New York era un dezastru!
Imi rearanjam parul in reflexia din geamul localului cand telefonul mi-a vibrat in buzunarul hainei.
-Aaliyah? Sunt Jamie. Unde esti?
-Oh, hei ! Jamie, colegul meu de la clubul de lectura si din intamplare cel mai bun prieten. Credeam ca ti-am spus ca azi nu pot veni. Adam, el...
Un oftat adanc de la capatul celalalt al firului ma intrerupt. Se intamplase ceva...Mi-am ridicat mana stanga pentru a-mi privi ceasul si am constatat ca intarziase deja 30 de minute.
-Jamie, ce este? Spune-mi!
-Aaliyah, nu sunt nici eu la clubul de lectura. Sunt la Renaissance Hotel pentru ca unchiul meu avea nevoie de un inlocuitor la receptie in seara asta, si...Adam a intrat aici cu Mia pentru a inchiria o camera si eu...Aaliyah, esti acolo ?
Nu voiam sa aud. Era o minciuna. Mia? Mia era de asemenea o prietena, nu la fel de apropiata ca Jamie, dar stia la fel de bine despre relatia mea cu Adam. Cum au putut amandoi sa-mi fac asta...? Scapasem telefonul, acesta aterizand pe placajul masiv. Am stat cateva minute pentru a procesa cele intamplate. Tot nu-mi venea sa cred... Mi-a promis ca atunci cand se va intoarce va avea o supriza pentru mine. Eram atat de apropiati incat mi-am facut sperante ca va vrea sa ne logodim... dar nu mi-am imaginat nici macar o clipa ca se va intampla una ca asta. Am fost o proasta...
***
Nu mi-am dat seama ca intrasem pe o straduta pustie, dominata doar de intuneric, pana cand vantul rece m-a trezit din reverie. M-am oprit in loc pentru a scruta imprejurimile. Unde naiba eram? Mi-am strans mai bine haina in jurul meu si mi-am desfacut parul lung, saten, din cocul aranjat in varful capului. Cand am inaintat cativa pasi mi-am dat seama ca de fapt, aveam bataturi de la pantofii cu toc pe care ii cumparasem special pentru seara asta. Halal seara! Nici macar fusta scurta de culoare neagra nu se mai potrivea acum in decorul asta sinistru. Cand se facuse atat de frig? si mai ales, de ce este atat de frig in august?
Durerea picioarelor insa era ultimul lucru care ma impiedica acum sa-mi continui drumul. Dar incotro s-o iau? Nu era urma de nici un pas de om. Seara asta nu trebuia sa fie asa. Eu trebuia acum sa fiu cu Adam, nu Mia ! In momentul asta ei se distreaza pe cinste in timp ce eu inghet de frig singura intr-un loc pustiu ! Nu-i corect...Lacrimile au inceput sa mi se prelinga pe obraz pana am izbucnit in plans. Oricum nu ma auzea nimeni. Si chiar daca ma auzea cineva, ce-mi pasa mie?
Ceasul de la mana mea ticaia. Ora 2:12 si eu inca mergeam in neant. Cand am constatat ca ma invarteam in cerc, frica a pus stapanire pe mine.
-Vreau acasa...
Acum, nici macar picioarele nu le mai simteam. Nu-mi putea da seama daca de la durere sau de la frig, dar n-am mai stat de doua ori pe ganduri si mi-am scos pantofi. Eram cea mai neputincioasa persoana in momentul de fata. Telefonul meu era distrus si n-aveam nici o posibilitate sa sun acasa. De fel, sunt genul de persoana care nu renunta usor, dar in momentul ala voiam doar sa ma asez si sa-mi trag rasuflarea. Eram extenuata. Asta pana cand am auzit in zgomot in departare. Si nu orice fel de zgomot...ci un urlet.
-Lupi? O sa mor mancata de caini...? Cand am ajuns asa penibila?
M-am ridicat numaidecat de pe solul umed si am inceput sa alerg. Alergam pentru a-mi salva viata, dar unde sa alerg? Se auzise iar...de data asta sunetul a fost limpede ca apa unui izvor. Adrenalina si frica au pus stapanire pe mine si nu mai simteam nici durererea si nici frigul. Asta pana cand m-am impiedicat si am cazut, un tipat de durere strecurandu-se printre buzele uscate.
-Ah, fir-ar !
Sangele mi se prelingea pe genunghi in jos iar palmele ma usturau. Maraitul creaturii imi rasuna in urechi din ce in ce mai puternic. Nu puteam nici macar sa mai merg. Ce zic eu aici? Nu ma puteam ridica in nici un fel. Tufisurile de pe mariginea strazii se miscau, fosnind, iar atunci a iesit.
Era destul de mare. Mult prea mare pentru un lup obisnuit. Avea blana aspra de culoare gri inchis si ochii verzi. Dupa modul in care ma fixa cu privirea si isi tinea maxilarul inclestat, era evident ca eu urmam sa-i servesc drept cina.
-O sa mor...chiar o sa mor ! Am inchis si am strans ochii instinctiv, dar nu se intampla nimic. Schelalaitul creaturii m-a infiorat pentru un moment si ma asteptam la durere..in schimb, nimic. Am deschis ochii.
-A plecat, stai fara grija.
M-am intors la auzul vocii. Era o voce calda, suava. Pana ce ochii mi s-au adaptat din nou la intuneric nu am reusit sa vad decat o silueta inalta. Apropiindu-se, am reusit sa-i disting trasaturile frumoase. Era palid, ochii negri, stralucind in intuneric mult prea mult. Buzele carnoase, rozalii...Cand mi-a zambit, nu voiam decat sa-mi infing mainile in parul acela saten si sa-l sarut. Nu stiam daca simteam asta din cauza ca eram vie datorita lui sau era pur si simplu prea irezistibil. Am iesit instantaneu din transa cnad m-a apucat de picior si mi l-a ridicat. Zambetul sau cald a disparut intr-o clipa.
-Relaxeaza-te...considera ca asa iti platesti datoria fata de mine. Sangele tau e inca cald si ar fi pacat sa-l irosesti...
Nu am apucat sa raspund. Ce-a spus ? Dar am inteles imediat cand i-am simtit limba umeda pe piele apoi infingand coltii in ea. Fara sa vreau, un geamat infundat mi-a iesit printre buze si fiori imi strabateau sirea spinarii prefacandu-se apoi in mici intepaturi. Corpul reactiona singur...pana cand n-am mai simtit nimic...
_____
Primul capitol ^_^
Voi modifica unele pasaje, dar pana atunci, enjoy. :3
