Eva

Cum am devenit asasin

Uitați cum stă treaba, atunci când te afli într-o dispută sau te cerți cu cineva te năpădesc lacrimile cu atât mai mult cu cât persoana cealaltă îți este mai apropiată, tocmai de aceea, nu schița nimic, niciun semn de slăbiciune, nu vărsa nici măcar o lacrima, ci fi tare.
Nu ai dreptul să arăți slăbiciune, decât după ce s-a terminat conflictul vostru, când, sfatul meu e sa alegi cel mai întunecat și ascuns și secret loc, să te retragi acolo și să plângi cât vrei, pentru fiecare cuvânt pe care l-ai aruncat fără să gândești.

Lacrimi fierbinți mi se preling pe obrajii înfierbântați, făcându-mă să tremur de milă, milă pentru mine, pentru că eram incapabilă să mă ajut în această situație.
Mă simt pierdută pentru totdeauna și pentru toată lumea, inclusiv pentru părinții pe care a trebuit să îi mint și să îi confrunt.

Am fost nevoită să le arunc o tona de cuvinte grele, false dar care să pară convingătoare, doar ca să pot să urc acum în SUV-ul pregătit special pentru mine.
Clădirile înalte rămâneau în spate, luminile felinarelor îmi mângâia chipul umed, căldură scaunelor confortabile mă liniștea, ajutându-mă să îmi pun gândurile în ordine.

Ma îndreptăm spre cea mai secretă școală de asasini, însă părinții mei credeau că am fugit de acasă cu iubitul meu, pentru că eram însărcinată. Total neadevărat, dar a trebuit! Asta îmi tot repet, a trebuit! A trebuit! A trebuit!

Iubitul meu fictiv era unul dintre viitori mei mentori, procesul meu de recrutare fiind început de câteva luni, de când l-am prezentat alor mei. Markus e un bărbat superb, un mascul Alpha și un actor adevărat. A trebuit sa ma joc de-a relația timp de jumătate de an, ca să pară aceasta fugă a mea de acasă cât mai adevărată.

Markus conducea liniștit, aruncandu-mi din când în când câte o privire prin oglinda retrovizoare. Se vedea ca nu sunt bine, nu avea rost sa ma întrebe cum ma simt, dar el nu a făcut asta. Bineînțeles că nu a făcut, e mereu calm și calculat, pune doar intrebari bune și mereu atunci când e momentul.

- Mâncăm undeva?

Am dat din cap în semn că nu. Aveam stomacul răscolit, amintindu-mi ochii plânși ai mamei și cuvintele dure ale tatălui meu.

- Atunci mâncăm aici.

Markus îmi întinde un meniu KFC la care mă uit cu mirare, pentru ca nu îmi amintesc să îl fi văzut când am urcat. Era plin de surprize, la fel ca în ziua în care m-a abordat în parc.
Alergam, pregătindu-mă pentru maraton, când un tip mult mai atletic decât mine, cu parul brunet și puțin creț, cu pieptul gol și transpirat și cu un super tatuaj imens pe spate mă provoacă la o întrecere.
Am ieșit de câteva ori de atunci, până într-o după-masă când îmi dezvăluie adevăratul motiv pentru care ma abordase, era un asasin și dorea să mă recruteze.

- Te urmăresc de aproape zece luni, așteptând să mă conving că ești ceea ce avem nevoie, îmi mărturisește, ronțăind un măr.

- Trebuie să mă gândesc la asta, e greu de digerat, apari pur și simplu, ma faci ca cred ca vrei sa ieși cu mine, apoi îmi spui asta.

Avusese o răbdare de fier, îmi povestea des despre misiunile lui, cum salvase oameni, ucigând alții, sau despre antrenamentul și perioada de pregătire extenuare, cum a trecut prin iad și cum a reușit să își piardă sufletul.

- Dacă te hotărăști să facem asta, e timpul să întru în viață ta, trebuie să mă cunoască familia ta, ca, atunci când vine ziua sustragerii, să pară totul real.

Am căscat ochii, dându-i de înțeles ca aveam nevoie de mai multe detalii, pe care nu a întârziat să mi le ofere.

- O sa jucam puțin teatru. Vom fi un cuplu și vei rămâne însărcinată așa că decizi să fugi cu iubitul tău în lume.

- Nu trebuie să se întâmple pe bune, nu-i așa, am întrebat șocată?

- Bineînțeles că nu, sărutările și îmbrățișările, însă, vor fi reale.

Am oftat, mutându-mi privirea asupra trupului său. Era un bărbat masiv, foarte atrăgător și aș fi putut jura că e sculptat de însuși Dumnezeu.

După lungi discuții am decis că o să accept toată povestea asta. Să fiu studentă la jurnalism nu era categoric pentru mine, eram o persoana mult prea vulcanică și activă pentru o viață de birou.

Markus a avut cele mai normale conversații cu părinții mei, care păreau să îl placă deja și care nu bănuiau nimic încă. Petrecea aproape tot timpul la noi, în unele week-end-uri pleacă cu SUV-ul lui negru fără să dea detalii, iar eu prefer să nu întreb.
Se mutase în orașul meu din sud doar pentru aceasta misiune, era foarte dedicat și părea să îi placa viața asta. Mă fata faptul că se poată foarte protector și grijuliu, aproape ca un iubit, doar că nu era.

- Povestește-mi cum ai fost recrutat, l-am rugat într-o seara, în timp ce eram întinși pe canapea, urmărind un film cu pușcași marini.

Mereu când îi puneam întrebări personale, reușea sa schimbe subiectul fără ca să sesizez eu. În acea seara, înainte se adorm, îl simt pentru prima data că se așează lângă mine în pat. De obicei mama îi pregătea dormitorul de oaspeți și pana atunci el respectate distanta de simț față de părinți.

- Am să îți spun povestea mea, te rog să ai răbdare, îmi șoptește.

- De ce nu ești în dormitorul tău?

- Peste trei săptămâni o să aibă loc exatrgerea, trebui să pară real, îți amintești?

Mama îl găsise a doua zi dimineața la mine în pat, firește că nu se atinsese de mine, dar totul trebuia să fie real, cum spusese și el.
Țin minte că cea mai josnică mustrarea a fost chiar atunci. Pe Markus l-au rugat să plece iar pe mine m-au dojenit cum nu se poate mai rău.

Nu asta era însă problema mea și gândul care mă macină, ci faptul că doream să mă fi atins.
Sunt o nebună, știu, dar cine nu ar fi nebuna după acest tip, mai ales pentru ultimele luni în care am stat împreună, sărutându-ne și ținându-ne în brațe.

Nu părea deloc să se joace de-a iubitul, părea totul extraordinar de real și adevărat.
Mă tem că îl plac, îl plac chiar mult, dar asta era interzis, relațiile nu sunt permise în școală.

Eram convinsa, însă că nu e cazul din partea lui să aibă sentimente față de mine sau de oricine, pentru că și-a vândut sufletul, l-a oferit pe tavă atunci când a început să ucidă ca să trăiască.

Ronțăi aripioarele picante, pregătită să aflu tot ceea ce a trebuit sa trec cu vederea pana atunci.

- Vreau să știu tot, am cutezat să spun, rupând tăcerea dintre noi.

Markus dă muzica mai încet și mă privește în oglindă. Vad cum schițează un zâmbet, lăsând să i se vadă dinții perfect albi.

- Sunt asasin de la optsprezece ani, nu sunt mândru de ce am făcut, ci doar de persoana care am devenit. Am avut o iubită cu mult mai mare decât mine, aproape douăzeci și doi de ani între noi, ea m-a recrutat.

S-a oprit brusc, lăsând explicațiile în aer. Părea un subiect intim și destul de delicat, așa că nu am insistat să aud mai multe.

- Am acceptat misiunea de a te recruta, te-am urmarit, erai exact ce căutăm. A fost ușor să mă prefac partenerul tău, ai cooperant și asta a înlesnit situația.

Reușise să schimbe subiectul referitor la viața lui, pentru că părea să nu îi facă placere am decis să o las baltă cu întrebările suplimentare. Bărbaților nu le plac două lucruri: primul, să li se dea sfaturi și al doilea, să fie asaltați cu curiozități când nu e momentul.

Virează pe o bretea a autostrăzii, lăsând muzica să meargă acum la nivelul normal, semn că discuția luase sfârșit.
Încerc să mă fac comodă, după ce termin aripioarele, și adorm fără să îmi dau seama.