In Love With the Devil

1

"Totul va fi bine" imi repetam in gand. Eram in spital. Plangeam. Imi era frica. Stateam pe unul dintre scaunele reci ale holului pustiu. Auzeam o usa care scartaie si speram sa fie medici...

Ma trezesc speriata intr-un val de aer rece. Era doar un alt cosmar. Ma uit la ceas si observ ca mai am 2 ore pana imi suna alarma. Mai stau in pat in speranta de a mai adormi. Dupa cateva foituri in pat, realizez ca a mai adormi este imposibil, asa ca ma ridic si merg in baie, unde imi umplu cada cu apa calda.

Dupa ce ies din baie, aud sunetul enervant al alarmei. O inchid si ma deplasez usor catre dulap in incercarea de a ma decide cum sa ma imbrac. Ma decid sa port un tricou larg putin decoltat alb, o pereche de blugi mulati negri, o geaca de piele tot neagra si o pereche de tenesi crem.

Ma asigur ca nu am uitat nimic, apoi il iau in brate pe Blake, cainele meu, si ies din camera. Cobor scarile si il vad pe tata intins pe canapea, fiind mort de beat si cu sticlele de alcool goale in jurul sau. Imaginea aceasta imi produce scarba, asa ca imi iau rapid cheia si ies din casa. Imi pun castile si ma indrept spre liceu.

Am uitat sa ma prezint. Ma numesc Hope, un nume cam ironic pentru situatia in care ma aflu daca ma intrebi. Am 18 ani si sunt in ultimul an de liceu. Am ochii verzi, sunt satena, avand jumatate din par vopsita roscat, si sunt destul de pitica, avand cam 1,65. Am uitat sa specific ca lucrez de aproape 2 ani la o cafenea, care este destul de aproape de liceu. Este un loc dragut, linistitor. Desi din cauza jobului si al liceului, care imi ocupa aproape toata ziua, nu prea am o viata sociala; nu ca as fi prea sociabila, avand doar o prietena. Suntem foarte aproapiate, aproape ca surorile as putea spune.

Ajung la liceu mai devreme, asa ca imi iau o cafea si ma asez pe cea mai apropiata banca. Imi aprind o tigara, nebagand de seama persoanele care trec pe langa mine, fiind atenta la telefon. Cand, dintr-o data, imi este smulsa tigarea din mana. Ma enervez si eram pregatita sa tip, cand o vad pe Sam, cea mai buna prietena a mea. Cand o vad, schitez un zambet si o iau in brate.

"Iar fumezi? Stii ca nu e bine pentru tine."

"Stiu, dar ma calmeaza si ma face sa uit de unele probleme"

"Ce s-a intamplat? Iar e tatal tau de vina? Stii ca poti veni la mine oricand"

"Nu il numi asa. Nu merita titlul asta. Dar da, mi-a provocat o stare de greata, dupa ce am mai avut si un cosmar aseara"

"Of Hope. Ti-am spus, esti binevenita la mine oricand"

"Multumesc" spun avand avand o usoara urma de zambet pe fata

"Ce frumoasa esti cand zambesti" spune Sam, provocandu-mi un zambet larg si un usor ras. Chiar mi-a facut ziua mai buna cu acest compliment

~peste cateva ore~

Eram pe drum, obosita din cauza serviciului, mergeam alene inspre casa, cu o casca in ureche si eram pierduta in propriile ganduri. Intru in casa si il aud pe tata vorbind cu cineva. Nu bag de seama, crezand ca este unul dintre asa zisii lui prieteni cu care merge in baruri si la jocurile de noroc. Urc linististita scarile cand imi aud numele. Ma intorc si il vad pe tata cu o servieta in mana si pe un barbat, care parea ca... ma asteapta?

"Hai cu mine, soferul ne asteapta" imi spune barbatul "Bagajul tau este gata, dar mergi sa vezi daca am uitat ceva"

Raman impietrita. Imi ia putin sa procesez informatia. Fara a mai misca din locul in care am ramas, ma uit la acel barbat si il examinam din cap pana in picioare involuntar, dar ma opresc cu privirea la ochii sai albastrii deschisi

"Dar mergi odata, ca nu am toata ziua la dispozitie" ma bruschiaza tata, aducandu-ma la realitate

"Acum merg" spun cu ochii in lacrimi, acceptandu-mi soarta. Urc si verific. Atunci il vad pe Blake, dormind in patul meu, langa iepurasul meu de plus. Ma bufneste o criza de plans cand il vad si cobor in graba inspre barbatul misterios.

"Imi pot lua si cainele macar? Este unul dintre singurele lucruri care imi aduc culoare in viata, iar fara el nu stiu ce as face" spunand printre suspine

"Desigur ca il poti lua, daca ti-ar face acomodarea mai usoara. Calmeaza-te" imi spune ferm, dar oarecum pe un ton linistitor

Urc intr-o viteza in camera mea, ii pun hamul si lesa lui Blake, ii iau intr-o punga jucariile si bolurile lui, imi iau in brate iepurasul de plus si cobor. Inainte sa ies pe usa, ii arunc tatalui meu o ultima privire, plina atat de scarba cat si de ura, si spun printre dinti "chiar ma dezgusti; iti vinzi fiica, singura ta familie ramasa, ca sa iti platesti datoriile. Mama a murit din vina ta" incepand iarasi sa plang, trantind usa si intrand in masina barbatului.

"Ma numesc Draco, apropo. Stiu ca e brusc si sigur nu iti este usor, dar te voi ajuta sa te acomodezi la noua ta viata" imi spune si ma ia in brate in incercarea de a ma calma

"De ce? De ce fix eu dintre toate fetele de pe pamant? Ce am facut? Cu ce am gresit sa merit asta?" spun descarcandu-ma de toate emotiile pe care le simteam in momentul respectiv. "Si te rog, lasa-ma acum. Stiu ca incerci sa ma ajuti, dar chiar am nevoie de timp ca sa procesez tot si sa ma acomodez cu ideea ca propriul meu tata m-a vandut cuiva doar ca sa isi plateasta datoriile. Desi iti apreciez gestul, nu e momentul potrivit" spun plangand in hohote.

Cumva, adormisem plangand. Iar aveam un cosmar. Acelasi de aseara. Eu, la spital, pe un scaun rece de pe un corodor aproape pustiu, plangand, auzind un scartait sperand sa fie medici care sa imi dea o veste despre mama.

Cand ajungem la destinatie, sunt trezita de Draco.

"Hope, trezeste-te. Am ajuns" spune incet si ma misca usor. Deschid usor ochii si eram putin derutata, probabil si din cauza cosmarului. Ma ridic rapid, aproape lesinand. Acesta ma prinde rapid nelasandu-ma sa fac contact cu pamantul.

Intram in casa. Noua mea casa aparent. Noua mea viata. Suna atat de ciudat...

-----------------------------------------

Heii! Asta e primul capitol postat. Sper sa va placa. Enjoy :)