Dorința potrivită

9. Hipnotizat

        Sunt un ciudat!
Cred că este prima idee decentă despre mine în acest moment.

        Observ un fraier vorbind la telefon și... bingo! Scot telefonul cu strălucita idee de a o suna să o întreb dacă a ajuns acasă sau cum se simte, având în vedere faptul că a căzut, bla bla bla bla... poate nici nu sunt cheile ei și eu stau ca prostul aici și astept și... Și surpriză: "abonatul apelat se află în afara ariei de acoperire sau telefonul este deconectat, vă rugăm..." sau pur și simplu nu știe să îl folosească!

        Deja sunt cu un picior în direcția opusă când Dumnezeu hotărăște să mă lase să intru în bloc! O mămică cu copil mic în brațe și 2 pungi se apropie de ușă. Deci asta e șansa mea!

        Ne sincronizăm și ajung cu doar un pas în urma lui tanti "mami" lângă ușă, ea formeaza un cod la interfon și acesta dă semnal că accesul este permis. Acum e timpul să intervin!

        Deschid galant ușa, tanti trece șoptind un "merci" grăbit, iar eu încep să urc încet câte o treaptă de parcă nu mai vreau să ajung unde am pornit, sau doar vreau să trag de timp, singur nu știu.

        Îmi strecor capul după ușa de la etajul 3, simt un miros dubios, dar, nu contează, continui să mă furișez. Dacă sunt camere de supraveghere pe aici, aceste imagini sigur ajung la sectorist.

        Am ajuns unde trebuia, sau nu, nu știu. O văd pe jos și inima îmi scapă câte o bătaie, sau poate adaugă bătăi iar eu nu sunt capabil să sesizez exact... Valeria e cu spatele lipit de ușa apartamentului, cu capul pe brațe. Deci sigur cheile sunt ale ei. Sper că nu plânge.

        Mă apropii cât de silențios pot și cât de aproape îmi permite educația mea, cred. Încerc să îi analizez fiecare părticică de corp în timp ce ea își ridică lent capul de pe brațe și mă privește de parcă aș fi o nălucă, de parcă ar privi prin mine. Și ca să nu mă pierd de tot în privirea ei, îi spun direct de ce sunt aici.

—Îmi cer scuze de deranj, cred că am ceva ce îți aparține. – Nu zice nimic, poate pentru că ceea ce am zis eu nu a lăsat loc de replică. Deci continui. – De ce stai pe jos? Nu e prea rece acolo pentru o fată?... E-e-i!

        Îmi flutur mâna prin fața ochilor ei obținându-i atenția. Cred că încearcă să se ridice, apoi își cuprinde genunchii cu brațele și rămâne acolo jos privind în gol.

        Mă aplec la nivelul ei, chiar încep să îmi fac griji de starea în care e.

—Uite, credeam că cheile astea sunt ale tale, am venit sa ți le aduc de îndată ce le-am văzut, dar nici prin gând să îmi treacă că lovitura aia la cap te-a afectat atât de tare. – Tace și încep să îmi pierd răbdarea. – Ai nevoie de ajutor?

—Nu. – Răspunde și îmi întinde mâna.

        Ca să vezi, își imaginează că am venit să o dădăcesc. Ok, o sa joc un pic cum cânți dragă, apoi mai vedem!

        O apuc de mâna întinsă spre mine ca o binecuvântare și o ridic de jos cu lejeritate. Credeam că e mai grea, sau eu am destulă forță, sau ea e mai firavă decât vrea să arate.

—Să nu îndrăznești să rîzi iar de mine! – Zice în timp ce stă cu o mână la ochi.

        Credeam că are ceva la față, apoi mi-am aruncat privirea în jos.

—Mm, de la tine vine acest miros de ulei? Ce-ai făcut fată? Chiar ești un magnet la chestii nasoale? – Abia mă abțin să nu izbucnesc în râs. Aș crede că a făcut pipi pe ea dacă nu ar fi mirosul inconfundabil de ulei nerafinat.

—Ziua de azi le-a întrecut pe toate. – Zice trăgîndu-și cu sfială mâna care, eu încă nu am curaj sau poate dorință să o eliberez.

        Mă simt hipnotizat de amprenta ei pe palma mea, nici nu pierd timp să o analizez... De frică să nu îmi citească gândurile, mă apropii de ușă, potrivesc cheia și o descui. E unica idee bună ce mi-a venit în cap acum. Îi fac semn cu mâna să intre.

        Urăsc liniștea, iar în acest moment încep să o îndrăgesc.

        Trece pe lângă mine, atent să nu ne atingem cumva din greșeală. Hotărăsc să rup tăcerea .

—De ce nu îți folosești telefonul?

—Nu mai aveam baterie.

—Pune-l la încărcat atunci. Eu plec.

—Sebastian?

—Da?

—Mulțumesc.

—E ceva firesc.

—Sebastian...

—Da?

—Pot să te rog să nu spui nimănui?

—Am ce spune? Dar totuși, cum ai ajuns așa?

—Cred ca s-a unit ghinionul meu și a vecinei.

—Mă simt vinovat...

—De ce?

—Nu am reușit să intru odată cu ea și am blestemat-o un pic.

—Nu e amuzant.

—Văd.

—Să înțeleg ca mâine voi fi iar vedetă?

—Cred că ți-a ajuns ziua de azi, încearcă să o faci să fie ultima de acest gen.

—Mhî, cum?

—Am un plan... – Zic în timp ce între ochii noștri se dă o luptă la propriu.

—Plan?

—Da! Atît timp cât îți dețin secretul "ulei", va trebui să...

—Bunăă ziuua!

—Ei bine, e timpul... cum ziceam... Eu plec... O zi mai bună în continuare.

        Ies grăbit din apartamentul ei închizând ușa de parcă m-aș asigura că nu vine nimeni în urma mea.
Cobor scările câte doua, în timp ce gândurile mele iar au meci și se bat cap de cap.

        Nici nu realizez când ajung afară, dar mă trezesc îndată la realitate.

        Plouă.

        În capul meu tot plouă la gândul că am dat-o în bară rău de tot. I-am zis că am un plan. Și totul din cauza fricii că ar putea cumva să vadă prin mine, că ar putea să mă citească, că și-ar putea da seama de lucruri pe care nu pot singur să mi le definesc.

        Ce bine că a venit mama ei că doar prostii ieșeau din gura mea. Acum sper ca ea să nu mai amintească niciodată despre asta. Cine știe câte și ce aveam să îi mai spun? Eu unul nu știu... începusem să vorbesc și eu la plesneală de parcă aș fi cautat motive să trag de timp, să mai stau în preajma ei, să văd cum își ferește privirea... Da. Am observat că evită să mă privească. Poate fi de la faptul că am surprins-o în situația în care era cu uleiul cela îmbibat în haine sau invers... Mi-ar plăcea să știu că o fi de la simpla mea prezență în fața ei, dispus să o ajut în loc de obișnuitele tachinari... Doamne, când am văzut cum ezita să îmi vorbească, dar totuși îmi vorbea, eram sigur că nu o deranjează prezența mea. Și cât de fain se combina numele meu cu vocea ei...

        Merg prin ploaie și uit de timp și de motivul pentru care sunt aici... O nu, motivul... cheile... cheile, la naiba...