Pulbere

2. Carpe Diem

Asfintise, iar in urma soarelui stins nu mai ramasese decat fum de aur pulverizat pe fundul unor solitudini. Asemeni unui cavaler invins, bulgarele de foc clipeste lipsit de entuziasmul oferit cand era in plina ascensiune pe apa infinita a cerului si  prefera sa adoarma in spatele scuturilor sale topite, parasind campul de lupta cu o gratie ordinara.

Invaluita intr-o mantie subtire a unei reverii traite cu ochii deschisi, Ivy sta intinsa pe patul care detine o cuvertura din matase violet si incerca in repetate randuri se se acopere cu un cearsaf asortat, asezat la picioarele sale. Ea avea nevoie de o mobilitate aparte si de o dexteritate desavarsita a picioarelor sale musculoase pentru a prinde cearsaful delicat fara a-l scapa pe jos, urmand a se apleca fara a simti vreo durere la baza coloanei. Insa tanara domnisoara nu acorda momentan atat de multa importanta problemelor de natura medicala (care s-au inmultit excesiv in ultimele decade), pe cat incerca a-si concentra atentia asupra indeplinirii scopului principal din prezent. Cu o miscare abila a degetelor de la picioare, Ivy cuprinde in intregime obiectivul vanat anterior, iar acum isi incoroneaza trupul cu un strat subtire de material fin care ii ofera o senzatie de comoditate.  Mainile impreunate isi gaseau acum odihna pe abdomenul ei, iar relaxarea fizica ii acapara intreaga fiinta, meditand in taina asupra enigmelor universale ale lumii. Ea isi privea reflexia istovita prin sticla translucida situata deasupra locului in care visa in fiecare seara. De pe partea opusa a geamului degradat, era posibil a se observa cum sagetile de foc strapung un infinit etern si continuu, iar amurgul insangerat sadea stelele care preschimbau ziua umila in noaptea triumfatoare. Genunea intunecata a cerului plutea spre vraja nepatrunsului ascuns, iar Ivy devenea tot mai consternata de puternica diversitate si relativitate a clepsidrei absurde a vietii. Ea se intoarce in lateral cu un gest fortat si ajunge la finalul calatoriei incepute prin gandurile sale inefabile. A fost atat de cuprinsa prin ruinele trairilor sale interioare incat nu a anticipat momentul in care Lord s-a strecurat silentios in camera ei, pornind un razboi de detronare al liderului suprem. Micutul prieten de companie a lui Ivy era animat de o energie necontenita, sarind peste obstacolele regasite in preajma lui, ajungand la sfarsitul cursei cu el insusi. Cu un gafait vesel si prietenos, Lord  escaladeaza muntele de perne care isi gaseau inchisoarea in spatiul stramt dintre stapana lui si o ingramadire de romane care trebuiau asezate in biblioteca. Animalutul ajunge in varful unei noi forme de relief descoperite de el si se stabileste victorios pe fruntea transpirata a lui Ivy. In semn de salut, el latra incarcat cu un respect aparte.

-Lord, cum ai reusit sa deschizi usa? il intreaba Ivy in timp ce il pozitiona pe micutul catelus in dreptul ei. 

Acesta nu raspunde, dar se intinde pe spate cu burtica la vedere pentru a fi alintat. 

-Mereu imi faci cate o surpriza asemanatoare, jucausule! Cand iti spun eu sa deschizi vreo usa nu vrei niciodata, rasfatatule. Sau esti doar neascultator si rebel, ca stapana ta? Iar apoi cei doi pornesc intr-un joc inteles doar de ei care consta in mangaieri, zambete sincere si cuvinte derivate utilizte pentru a indeplini anumite capricii de catelus cochet. 

Tocmai in clipa decisiva in care se hotara castigatorul suprem al concursului original care avea doar doi participanti, pe holul care preceda intrarea in camera fetei se aud niste pasi gratiosi, urmati de doua batai firave in usa de lemn. Aceasta se deschide cu o hotarare incontestabila pentru a dezvalui silueta inconfundabila a mamei lui Ivy. Ea purta in brate un cos incarcat cu rufe curate alaturi de care a adus un parfum proaspat de vanilie si levantica, fiind menit sa imbalsameze camera intr-o stare generala de satisfactie olfactiva.  Mama ei avea o atitudine demna de respectat si de urmat, precum un lider care nu mai trebuie sa graiasca in situatiile critice deoarece se stie instant ca este de preferat a-i asculta indicatiile oferite anterior. Chiar si atunci cand juca rolul de femeie casnica, ea reprezenta tipul uman care emana putere, dar totodata o tandrete excesiva. Placerea de a-i urmari gesturile gratioase nu te parasea niciodata, iar in acest moment, cand statea in fata lui Ivy cu cosul gata sa-l aseze pe masa, inima fetei se inunda de afectiune si consideratie pentru mama ei, Lorelai.