Imagine Storms

❝z e c e

Furtuna dispăruse, dar norii încă acopereau cerul.

Atmosfera era destul de liniştită, lucru ce îl preţuiam cu drag.

Maşina era pregătită şi îmi puneam ultimele valize.

Urma să plec din acest loc şi să iau cenuşa cu mine.

Să o duc departe şi să o las să zboare.

Iar sufletul meu să prindă aripi, să mă poarte în locuri frumoase.

Îi auzisem cum mă întreabă din pragul uşii unde plec.

Dar am preferat să tac.

Mama venise în grabă la mine, apucându-mi mâna şi întorcându-mă spre ea.

M-am desprins rapid şi i-am aruncat priviri acide.

Tata privea neutru, dar dezamăgit... însă ce îmi păsa.

Acum povara lor dispăruse.

. . .

În fiecare zi ne imaginam furtuni.

Căci am crescut într-o familie simplă, săracă.

Când vântul le-a suflat norocul părinţilor noştrii.

Am ştiut că de atunci în colo vremea are să se schimbe.

Credeam că soarele ne va zâmbi şi ne va încălzi.

Dar ploile reci şi norii cenuşii ne-au adăpostit sub mantia lor.

Am sperat şi ne-am rugat.

Până când am decis că trebuie să ne detaşam de mediul în care am trăit.

Furtunile nu au dispărut şi au continuat să bântuie amintirile noastre cele întunecate.

Lăsând totuşi o rază de lumină pe cărarea ce am luat-o.