zbucium
Postez în comentarii ceva vechi (acum timpul nu mi prea permite sa scriu ceva nou), dar vreau sa pun si un mic TW(depresie, moarte). Următorul text a fost scris într-o perioadă mai sumbră a mea, iar dacă cineva ajunge sa citească asta să stea fără grijă pentru că acum ma aflu într-un loc fericit mintal. Îl postez acum doar pentru că vreau să știți că nu sunteți singuri și nicio situație nu este total pierdută, cu multă răbdare și putere vor veni și vremuri mai bune.
zbucium
Subtil și, de cele mai multe ori, inconștient, am rostit cuvintele cu un zâmbet atât de nefiresc mie fără să știu că de fapt îmi iau adio. N-am avut certitudinea că voi muri, oferită de un diagnostic, nici șansa să se întâmple dintr-o dată fără să sufăr, ca într-un accident, însă am simțit viața părăsindu-mi corpul în cel mai nedureros și totuși chinuitor mod, depresia.
•
الرد
zbucium
Mereu am știut că voi muri de tânără, singură și pe neașteptate. Nu mi-a fost spus de la naștere, n-am primit un bilet pe care să scrie data și ora exactă a plecării mele, pur și simplu am simțit. Am simțit fiorul rece ce-mi despica șira spinării, ca o șoaptă ce-mi spunea să fiu pregătită, să-mi iau rămas bun și să nu mă sperii. Felul în care îmi mușcam involuntar limba și gustul acru ce mi se blocase în gat mă opreau de fiecare dată când voiam să cer ajutor. Poate că subconștientul meu nu voia să fie ajutat, poate că voia să se ajungă la acest deznodământ sau poate că știa că este oricum inevitabil.
Am văzut cum acționează Moartea și modurile prin care alege să conducă sufletele pe cealaltă lume, iar eu nu pot fi decât recunoscătoare pentru felul în care l-a luat pe al meu. Am văzut cum e să fii consumat din interior de o boală, cum corpul îți cedează și ajungi sa devii dependent de familie sau de infirmieri, cum viața ți se șterge din privire în ultimele zile, iar mintea îți devine atât de încețoșată încât nu-ți mai amintești nici de persoanele lângă care ai trăit. Am simțit mirosul putred al morții și am atins pielea rece de culoarea cerii cu doar câteva ore înainte ca sufletul să părăsească trupul. Și oricât de pregătit crezi că ești să pierzi pe cineva drag, doare exact ca atunci când o faci fără să te aștepți. Dai cuvintele de rămas bun pentru a nu-i mai vedea suferința pe chip, dar durerea este aceeași. În primele secunde te paralizează,nu știi cum să reacționezi, doar te rogi în mintea ta să fie o informație eronată, apoi totul începe să se simtă din ce în ce mai real. Plângi, zbieri, suferi, îți spui că ai da totul să schimbi soarta doar aștepți să-ți se ofere posibiltatea, dar nu se întâmplă. Sicriu, cruce, flori cu număr par.
•
الرد