ｐｒｉｎｃｅｓｓ » 전정국 ✓

ˢᵃᵖᵗᵉ ࿐

— Hai, ești gata? întreabă Yoorim intrând în camera lor.

— Aproape. De ce vrei să mergi la petrecerea aia?

— Tu de ce mergi?

— Vin să am grijă să nu bei.

Yoorim și-a dat ochii peste cap, mergând în fața oglinzii ce era lipită de ușa dulapului ei, și aranjându-și puțin părul.

— Ești frumoasă. Ești perfectă. spune Jeongguk, iar Yoorim îl privește, simțind cum obrajii îi iau foc. Ești.. A mea. spune ajungând în fața ei.

— A ta..

A mai făcut un pas înspre fată, ea rămânând nemișcată. I-a ridicat bărbia și și-a lipit buzele de obrazul ei cald, sărutând-o dulce.

— Sunteți gata, porumbeilor? se aude strigătul lui Hoseok de jos, Jeongguk dându-și ochii peste cap, făcând-o pe Yoorim să chicotească.

Jeongguk a vrut să ia în mână geamantanul dar s-a oprit când a auzit-o pe brunetă vorbind.

— Gguk. spune ea privind înspre biroul ei.

Brunetul a privit și el biroul, văzând că pe el erau așezate două rame cu poze cu ei doi de acum un an.

A zâmbit și s-a apropiat de birou, luând o ramă în mână, iar Yoorim pe cealaltă.

— Era să uit de pozele astea. spune ea privindu-le zâmbind.

Desigur că aveau și poze mai private, în care buzele li s-au atins din greșeală. De pozele alea doar ei doi știu, și nu pot nega că nu le-a plăcut.

— Ar trebui să mergem. spune ea lăsând rama jos.

Jeongguk a zâmbit și a ieșit în urma fetei, coborând amândoi.

— În sfârșit! exclamă Hoseok.

Chaeyoung i-a îmbrățișat pe cei doi, făcându-le semn să iasă din casă, Soojin și Hoseok fiind în fața lor.

Au pus bagajele în mașină, mergând și îmbrățișând-o încă o dată pe femeie.

— Bunica unde e? Nu pot să plec fără să o văd. spune Yoorim.

— Este în camera ei.

— Vin imediat. spune Yoorim, apoi intră grăbită în casă.

A fugit până la camera bunicii ei, intrând zâmbind.

— Frumușico? exclamă bătrâna zâmbind.

— Bunico!

S-a așezat lângă ea pe pat, dându-i o îmbrățișare strânsă.

— Bunico, eu plec. Dar o să mai vin.

— Yoorim, băiatul ăla brunet a pus ochii pe tine! Spune-i că îl placi! exclamă bătrâna.

Zâmbetul a dispărut de pe buzele fetei, aducându-și perfect aminte de momentele de acum câțiva ani când bunica ei încă era normală, și putea vorbi cu ea.. Ea era singura căreia îi povestea cât de îndrăgostită e de Jeongguk, și era singura care o înțelegea. De când cu pierderea memoriei, mai că îi vine să plângă că nu mai poate vorbi cu ea.

Însă a rămas surprinsă când a auzit-o vorbind despre ea și Jeongguk..

— Uh.. spune ea neștiind ce să spună.

— Erați așa apropiați aseară! vorbește ea din nou, Yoorim înghițind în sec.

De ce își aduce aminte momentul ăla?

— Bunico, eu plec.. O să te sun în fiecare săptămână, bine? spune fata ridicându-se.

Bunica a făcut botic, dar imediat după a zâmbit.

— Când aduceți nepoței? întreabă ea punându-și mâinile pe burtica fetei, Yoorim înghețând.

— Bunico, nu este nimic între noi.. Eu plec acum, altfel voi pierde trenul.

Spune fata grăbită și îi sărută mâinile bunicii ei, apoi iese rapid din cameră. A închis ușa fiind cu fața înspre ea, apoi și-a închis ochii și a oftat.

— Bunicuța mea.. oftează ea și vrea să se întoarcă și să plece, dar se lovește de un corp dur.

S-a lipit de ușă, privind în sus la Jeongguk.

— Ce face bunica? Voiam și eu să îi spun la revedere. spune Jeongguk zâmbind.

— Umm, doarme.. Nu am putut să vorbesc cu ea. Hai să mergem, vom pierde trenul. spune bruneta grăbită, prinzându-i mâna în a ei și trăgându-l afară din casă.

Dacă îl lăsa să vorbească cu bunica, cine știe ce îi mai spunea și lui, și le putea strica prietenia..

Au intrat și ei în mașină, făcându-i cu mâna mamei lor, apoi mașina a plecat din fața casei.

Yoorim privea pierdută pe geam, gândurile ei fiind încurcate.

— Ești bine, bae? întreabă Jeongguk punându-și bărbia pe umărul ei, ea întorcându-și fața înspre el.

Nasurile lor s-au atins, ea aprobând. Nici distanța între buzele lor nu era prea mare, dar au rămas așa, privindu-se.

Jeongguk voia atât de tare să-i sărute buzele, abia putea să își țină în frâu hormonii. Prințesa lui arăta prea bine pentru vârsta ei, și faptul că sunt mereu lipiți unul de altul îl înnebunește.

Și-a pus mâna pe coapsa ei, începând să o mângâie de sus în jos.

Era bine că se așezaseră din nou pe ultima banchetă, așa nimeni nu vedea acțiunea băiatului.

Atingerea lui mereu îi dădea fiori, iar fluturii roiau de zor în stomacul ei. Simțea cum a crescut o întreagă familie acolo.

Burta ei urca și cobora rapid, privirea coborându-i pe mâna băiatului, ce începuse să urce lent spre zona ei.

— Oprește-te. șoptește ea punându-și mâna peste a lui.

— Te iubesc. spune el și își ia mâna de acolo, ea întorcându-și din nou fața înspre el.

Fără să gândească i-a lăsat un sărut scurt pe buze, mai apoi simțindu-și imediat obrajii arzând.

— Eu te iubesc mai mult. spune ea privind în jos.

Băiatul s-a apropiat mai mult de ea, luând ușor lobul urechii ei între dinți, mai apoi sărutându-l înainte de a simți cum mașina se oprește, îndepărtându-se și zâmbind.

♡

carte nouă mai încolo, cu namjoon ＼ʕ •ᴥ•ʔ／