ｐｒｉｎｃｅｓｓ » 전정국 ✓

ᵈᵒᵘᵃᶻᵉᶜⁱ ˢⁱ ᵖᵃᵗʳᵘ ࿐

— Du-te la grupul cu care ai venit, și ai grijă să nu-ți mai fugă ochii după ce e al meu.

Sprâncenele șatenului s-au arcuit, privind nedumerit și ușor nervos înspre chipul serios al celui din fața lui.

Jeongguk i-a eliberat brațul și s-a uitat înspre prietenii lui care încă nu i-au observat lipsa, ci erau ocupați în a privi peisajul din fața lor.

I-a făcut semn din cap să plece, în schimb el luându-i urma fetei și mergând după ea.

— Ce e al tău, da? Vei vedea rezultatul la ce ai făcut, Jeongguk. Nu ai putut să o ții lângă tine. Îmi pare rău, dar uneori nu obții tot ce vrei. spune Ryan privind în urma băiatului.

Jeongguk a continuat să fugă după Yoorim până a ajuns la câțiva metri în spatele ei, privind împrejur apoi.

Erau înconjurați de copaci și tufe pline de fructe, printre coroanele brazilor înalți o vagă lumină se infiltra și cădea pe covorul de frunze uscate.

A privit în urmă, nemaivăzând sau auzind grupul, așa că s-a grăbit și a ajuns în spatele ei, prinzându-i mâna în a lui.

— Unde te duci?

Bruneta s-a întors speriată înspre el, Jeongguk văzând cum obrajii ei erau umezi, iar lacrimi încă mai continuau să îi păteze.

— Care e treaba ta? întreabă fata cu o voce plânsă, ușor nervoasă.

Și-a tras mâna din a lui și a continuat să meargă, ștergându-și obrajii cu mâneca bluzei.

— Dacă plec și te las, nu ne vei mai găsi nici pe noi, nici ieșirea din pădure. strigă brunetul în urma ei.

— Pleacă! Nu am nevoie de tine!

Și-a dat ochii peste cap și și-a scos telefonul, primul lucru pe care l-a observat fiind că nu avea semnal.

A oftat și l-a băgat înapoi în rucsac, mergând în liniște în spatele prințesei din fața lui.

★

— Cât mai avem de mers? întreabă Hoseok oprindu-se, punându-și mâinile pe genunchi.

— Nu cred că mult. Dar totuși, hai să ne oprim să mâncăm ceva. spune Soojin, apoi scoate o pătură din rucsacul ei, așezând-o pe jos.

— Ceva nu e bine. E cam liniște. spune Namjoon începând să îi numere pe toți, ochii lui mărindu-se. Unde sunt Jeongguk și Yoorim?

— Yaah! Yoorim! Jeongguk! începe Soojin să-i strige, însă nimeni nu răspunde. Cum s-au pierdut de grup? Noi de ce nu le-am observat lipsa până acum?!

— Yoorim nu se simțea prea bine.. începe Ryan, toți privindu-l. Probabil a vrut să plece, iar Jeongguk s-a dus după ea. Nu am spus nimic pentru că credeam că se vor întoarce împreună, dar acum cred că s-au pierdut..

— Atunci hai să ne întoarcem în locul unde i-ai văzut plecând, și să-i găsim înainte de lăsarea serii!

Toți au aprobat și au început să strângă în viteză, pornind pe drumul pe care au venit în căutarea celor doi.

★

— De ce mă urmărești?–

S-a întors înspre el, însă respirația i s-a tăiat când Jeongguk s-a lovit de ea, fețele lor fiind la o mică distanță una de alta.

— Pentru că deja ne-am pierdut de grup. șoptește el privind înspre buzele fetei.

— Și du-te să găsești ieșirea. De ce îmi porți de grijă?

S-a îndepărtat de el, privindu-l urât și continuând să meargă, nici ea nu știa unde. Jeongguk și-a dat ochii peste cap și a oftat exasperat, mergând în urma ei.

— Te mai întreb o dată, unde naiba te duci? Hai să ne întoarcem și să îi căutăm!

— Nu vin nicăieri cu tine! Lasă-mă odată în pace și du-te la Melissa. Decât să umbli după mine, mai bine du-te și râzi cu ea.

Jeongguk a scăpat un râset, Yoorim întorcându-se uimită înspre el.

— Ce e de râs?

— Comportamentul tău de copil. spune băiatul serios, însă având zâmbetul pe buze.

— Dacă eu sunt un copil, du-te la cineva care nu se comportă ca mine.

— Termină, și hai să ne întoarcem. Se înserează. spune de data asta serios.

— Nu vin nicăieri cu tine. Ți-am mai spus.

Spune și îi întoarce spatele, însă imediat își mărește ochii când simte că este ridicată în aer și aruncată pe umărul băiatului.

— Ce naiba faci? Lasă-mă jos!!

— Dacă continui cu mofturile astea de prințesă, mai vezi tu împăcare.

— Ce tot spui acolo? Nu vreau să vin cu tine! Dă-mi drumul!

— Dacă te mai zbați o să-ți dau drumul și o să cazi în cap! spune băiatul încercând să caute drumul pe care au venit.

— Dă-mi!

— La dracu', ne-am pierdut! Numai din cauza ta! spune nervos, așezând-o în fața lui.

— Din cauza mea? Tu ai venit după mine ca o lipitoare!

— Și vrei să plec?

— D-Da. răspunde fata simțind cum un vânt rece îi dă părul pe spate, provocând ca diverse sunete să se audă pe lângă ei.

— Spune-mi de ce ai plecat, și te las singură. După ce aud, voi pleca și te voi lăsa să faci ce naiba vrei să faci în locul ăsta.

— Nu ești atât de naiv încât să nu-ți dai seama, însă las-o baltă. Vreau să găsim ieșirea.

— Hmm, mai devreme îmi spuneai să plec și să te las. Ce s-a întâmplat? Ți-e frică? o tachinează apropiindu-și chipul de al ei.

— Nu! De unde ai scos asta?

Aproape că a scos un țipăt când băiatul a rupt o creangă uscată cu piciorul, Jeongguk începând să râdă de reacția ei.

— Nu e amuzant! Când o să ni se întâmple ceva mai rău în locul ăsta, să nu-mi spui că nu ți-am zis!

— Dacă mai apuc să-ți zic, bineînțeles. decide să râdă iar de ea, Yoorim lovindu-l în braț. Ce e? Nu tu ai plecat de lângă noi? Ce se întâmpla cu tine dacă nu veneam după tine?

— Dar de ce ai venit? Să te comporți urât cu mine în continuare?

— Pentru ce ne mai certăm, acum? Doar, hai să găsim ieșirea, sau pe ceilalți.

— De ce nu-mi răspunzi? De ce nu m-ai lăsat singură în pădure?

— Pentru că ți-am văzut starea. spune el după ceva timp, trecând pe lângă ea și înaintând.