LACUNE

deranjate

〖 NOTĂ 〗

limbaj licențios, scene mature, principii ciudate și extremely boring

și, ca de obicei, am ajuns să mă atașez fix de personajul masculin, indiferent de cât de mult l-am creat ca să-l urăsc. 

word count: 4490

DERANJATE

═══════ ◖◍◗ ═══════

          Bărbatul se uita lung la ușile localului, sorbind indiferent dintr-o țigară. Pereții erau nerenovați – ca a oricărei alte clădiri din centru, de altfel. Se vedea că era o clădire destul de veche după literele uzate de deasupra ușilor: Scorbura Dorei.

          Ce nume stupid, se gândi atunci. De ce a vrut neapărat  să ne întâlnim aici?

          Își dădu apoi seama că nu o întrebase, doar fusese de acord, destul de indiferent la momentul respectiv. Nu părea un loc scump unde să-și poată etala banii în fața ei, ceea ce îl cam făcea să strâmbe din nas. Avea un presentiment ciudat față de acea întâlnire. Ieșise cu multe fete la întâlnire de-a lungul timpului, găsite pe Tinder sau pe Facebook, dar niciodată cu o fată cu care schimbase cam 15 replici în total, și asta doar pe Whatsapp. Abia știa cum arăta, dintr-o poză vagă făcută pe timp de noapte: avea părul până la umeri și o față exagerat de... întristată.

          Îi făcuse lipeala cu ea un văr îndepărtat de-al său, despre care știa că se învârtea prin cercuri ciudate, de tineri edgy care colecționau obiecte făcute din materiale recilate. Dar nu asta îl făcea să creadă că era ciudată, ci felul în care comunica online. Mereu începea propozițiile cu literă mică și le termina cu punct, folosea diacritice, iar emoticoanele erau lipsite cu desăvârșire, de parcă nicio stare nu i-ar fi trecut prin suflet atunci când vorbea cu el.

          Se uită în geamul magazinului de lângă, închis la acea oră abia trecută de cinci după-amiaza, în care își văzu chipul: se citea pe el că era anxios. Cât de rea ar putea fi?  își spuse într-o încercare de a se încuraja pe sine. 

          Își aranjă apoi părul, atent să nu se ardă cu țigara pe care o ținea atent în mâna dreaptă. Abia se tunsese, n-ar fi vrut să își strice părul, și cu siguranță nu fix înainte de o întâlnire. 

          — Cosmin? 

          Se întoarse ca o furtună cu spatele, aproape ciocnindu-se de un alt corp care stătea fix în spatele lui ca motanul între picioarele stăpânului. 

          Persoana respectivă se dădu și ea un pas în spate, evitând cotul lui Cosmin și încruntându-se spre țigara care lăsă fum în urma ei. Capul șaten nu îi ajungea decât până la umăr bărbatului.

          Nu-mi spune că ea e.

          — Da, îi răspunse la repezeală.

          — Sorina, îmi pare bine.

          Fata – căci acum, după ce o privi mai bine, știa că era una – îi întinse mâna cu o atitudine parcă îngâmfată, ținându-și nasul în sus. Cosmin i-o prinse destul de nesigur și le scuturară fără vlagă de două ori, înainte ca ea să-și retragă mâna înapoi înăuntrul buzunarului gecii blănoase. Era formată din carouri maronii și gălbui și lui Cosmin îi amintea de hainele lipsite de gust cu care îl îmbrăca maică-sa la începutul anilor 2000. Știa că stilul respectiv revenise la modă din acea perioadă, motiv pentru care se uită sceptic și la restul îmbrăcăminții: blugi largi (poate prea largi) și bocanci militărești, cu talpă groasă. În jurul gâtului avea un fular crem și foarte lung, care îi acoperea cu ușurință tot gâtul și bărbia bărbia.