LACUNE

vara

═══════ ◖◍◗ ═══════

verile au devenit cele mai clare și sensibile amintiri, cu cele mai puternice sentimente stârnite. spre deosebire de celelalte anotimpuri, au fost pline de întâmplări comode. poate nu frumoase sau plăcute, dar mereu comode.

poate că se datorează faptului că nu a trebuit să merg la școală și stăteam departe de probleme și stres. sau poate că se datorează faptului că puteam să stau noaptea târziu afară, pe iarbă, pe scară sau direct pe jos, fără să mor de frig.

în 2014 stăteam noaptea pe bancă în parc, prindeam wi-fi de la farmacie și vorbeam pe mess cu un mic grup de prieteni de pe internet. alteori mă uitam la anime-uri la umbra unui bloc, pentru că adoram faptul că puteam să le văd afară, în loc de a le vedea în casă, chiar dacă ecranul era mic și abia nimeream bara de jos ca să sar peste opening. în aceeași vară am renovat apartamentul. dormeam 4 inși într-o cameră și au fost niște nopți groaznice. dar ieșeam uneori afară doar ca să scap de tot vacarmul din casă. pierdeam vremea și, chiar dacă nu aveam griji, eram comodă singură pe scările unui bloc.

vara din 2015 a inclus puțin din perioada mea de depresie, dar mai ales recuperarea. mersul la mare, plimbările prin constanța și satul de vacanță, microbuzul care costa un leu, diminețile răcoroase și frappe-ul cu cocoloașe, fiind prea leneșă ca să îl amestec bine.

excursiile de o zi s-au întâmplat vara. mă trezeam la 5, la 6 eram în stație cu prietena mea și la 7 în tren. la 10 eram în bucurești și la 11 eram deja la romexpo, pentru comic-con. la 13 îmi cumpăram un semn de carte cu un anime a cărui nume nici măcar nu-l mai știu, iar la 15 trăgeam cu arcul din warcraft, iar iubitul meu câștiga o pătură hbo. acum mă înfofolesc în aceeași pătură când mă uit nemulțumită la seriale pe netflix. la 16 priveam concursul de cosplay-uri doar ca să pot sta jos și la răcoare undeva, iar la 17 mâncam un meniu uscat de cartofi prăjiți cu aripioare de la mega image. la 21 pleca trenul înapoi din gara de nord și înfulecam un mcpuișor. frântă de oboseală și fără baterie la telefon, privind pe geam la întunericul profund, dar fără a putea adormi. o așa zi nu se putea întâmpla în niciun alt anotimp.

tot în apropierea verii plecam de la prima oră la care nu venea profa și mergeam la mc și îmi cumpăram o porție mare de cartofi prăjiți. sau la luca, să iau pizza. sau la coffee 2 go pentru un macchiato cu ciocolată albă. sau coboram cu o stație mai devreme doar ca să trec prin parcul central de dimineață. și mă opream la billa ca să îmi cumpăr un pachet de biscuiți sau crochete de cartofi.

pe timpul verii beleam ochii la rațele din herăstrău și citeam întinsă pe iarbă, dar dorindu-mi, în schimb, să sar în apa lacului. și mă plimbam desculță pe străzile fierbinți pentru că mi se rupseseră platformele. doar vara străbăteam toată strada lungă dus-întors cu rolele, beam apă de la țâșnitoare și mă întorceam tot pe jos. doar vara stăteam 7 inși în stație și pierdeam ultimul autobuz spre casă, fiind cu toții prea ocupați ca să îl vedem oprind în fața noastră. și tot vara ne întorceam pe jos pe aceeași stradă lungă ca să ajungeam acasă la doișpe. și uneori ne opream în parc și vorbeam și beam doze de energizant până la 3 dimineața. era liniște pe străzi.

numai vara mă plimbam fără griji la două noaptea pe stăzile bucureștiului. fie prin drumul taberei, fie prin regie, fie prin centru. uneori puțin beată, alteori doar extraordinar de mulțumită. doar vara îmi cumpăram o cola și biscuiți bio cu ciocolată de la mega-ul care e deschis non-stop.

tot pe timp de vară citeam o carte într-un cimitir din sighișoara chiar atunci când apunea soarele. și tot vara trăiam cele mai frumoase clipe din copilăria mea la paradisul acvatic, dându-ne câte șapte deodată pe tobogane, întâlnindu-mă cu colegi de clasă și nepăsându-mi că mă vedeau în costum de baie, căci aveam doar 12 ani. eram prima care se arunca în piscina de afară la 10 dimineața. doar doi m-au urmat mai apoi. intram în saună, dar nu ne plăcea. în grotă erau doar cupluri care se îmbrățișau, iar noi eram siguri că și-o trăgeau. ne intra mereu apă în ochelarii de înot, dar tot încercam să ne simțim ca sirenele. ne atingeam cu gheață și ne împingeam în piscine, ne provocam să intrăm în cea cu apă rece sau să sărim de pe trambulină. atunci aveam curaj să sar de la 5 metri. acum, nu.

în verile copilăriei eram mereu la rude. eram toată ziua afară și mă jucam cu toate animalele. adoptam pui de găină și îi prezentam în fața camerei web prietenilor din tabără, apoi dormeam cu ei în pod. și plângea mai târziu când fie ajungeau în supa mea, fie îi mânca porcul pentru că săreau la ei în cocină. vara râdeau de mine fetele de la țară pentru că îmi era frică de insecte. vara mâncam plăcinte cu cartofi făcute de bunica și doar vara îmi plăcea sucul adria. mă jucam cu cleștii de rufe pentru că nu aveam jucării la mine și ieșeam dimineața să culegem porumbi, ca să iau cu mine la brașov. beam lapte proaspăt de vacă și jucam gta san andreas pe calculatorul vărului meu.

în copilăria mea devreme mergeam în fiecare vară la băile felix. adoram să mănânc înghețată cu caramel sau porumb la un leu, piure de cartofi cu șnițel și cam atât. și mă învăța tata să înot și mă putea arunca în sus, ca să plonjez apoi în apă și să îi stropesc pe toți din jur. aveam ochelari de soare cu lentile în formă de inimioare. erau roșii. și încă îi am.

în vara lui 2019 apărea noul album a lui lana del rey. de fiecare dată când îl ascult din nou îmi aduc aminte de prima mea vară în care am lucrat. trezitul devreme, anxietatea, pauza de masă, iaurtul cu goji de la fru-fru, meniul zilei de la boutique du pain junior, oamenii care se înghesuiau pe ușile firmei în timp ce eu stăteam în fotoliul de la intrare, pauzele în care mă chinuiam să bag un meci de hots sau un raid la pokemon go.

vara e plăcut să merg la părinții iubitului meu, la țară. ne jucăm cu pisicii, dormim mult, mâncăm grătar afară, povestim până târziu, râdem. încă aștept ziua în care ne vom urca într-o mașină, vom conduce 17 km până în siliștea-gumești și voi vedea casa memorială marin preda. știu că nu e mult de capul ei, dar mor s-o văd.

serile târzii din timpul pandemiei în care mergeam până în auchan doar ca să ies undeva. cocktailurile făcute acasă, plimbatul prin cișmigiu, mâncarea chinezească, fustele lungi și singura mea pereche de sandale care mi-a plăcut vreodată. serile cu ambulanțele sau mașinile de poliție, transpiratul noaptea când îmi strângeam delfinul de pluș fără un ochi în brațe, încă neputând să dorm fără el. căutătura constantă de a-mi lua iubitul în brațe și de a renunța la idee imediat ce mă loveam de căldură. trezitul la șapte de lucrători și certurile într-o limbă asiatică necunoscută mie. frigul treptat în care ne trezeam de la mijlocul lui august și până în septembrie.

doar vara jucam ascunselea până târziu. adulții spărgeau semințe la o scară de bloc, iar noi trezeam tot cartierul cu TE-AM GĂSIT și ȚARĂ, ȚARĂ VREM OSTAȘI. ne udam cu apă sau sifon. chiar și la școală și ajungeau pereții plini de apă. ne certau apoi toate cadrele didactice și credeam că am belit-o, plângeam în timp ce beam energizant în curtea școlii, schimbați în trening, ca luni să nu mai scoată nimeni un cuvânt despre asta. aveam primul iubit și ne despărțeam a doua zi. și plângeam doar pentru că așa credeam că trebuie. băieții ne dădeau palme pe pulpe, cumva era amuzant. fetele se dădeau cu skate-ul, în timp ce băieții beau suc pe bordură și ne priveau indiferenți, vorbind despre mașini. primele persoane care s-au apucat de fumat și dezamăgirea celor care veneau din familii mai bune. gândacul de bucătărie care se infiltra în casa unuia din noi, tărăboiul de mai târziu când nu-l găseam, frica că avea să se înmulțească. gândacii aceia roșii care erau mereu câte doi și ne hlizeam la ei. haha, se fut. sunetul liliecilor și frica că aveau să ni se agațe în păr. mersul la plajă cât încă aveam câmp la marginea bartolomeului. codurile de la interfoanele blocurilor noi construite pe care le știau unii din noi din surse secrete, cartofii aruncați de vecinul de la trei ca să tăcem din gură, vecina de la unu care mă certa că aduc copii la scară. încercările de a merge duminica la biserică, curiozitățile pe care le citeam dimineața din enciclopedie și le povesteam mai târziu și celorlalți copii și turele de bloc pe care le dădeam de plictiseală.

aș spune că mi-e dor, dar nu mi-e. simt doar o căldură tăcută în piept, la fel de subtilă ca razele soarelui de la șapte dimineața din timpul verii.

și tânjesc după o altă vară.

═══════ ◖◍◗ ═══════