Castele

Capitolul III

Alesandra nu dormi prea mult în noaptea aceea. Expresia feţei lui Colin, când îi spusese direct al doilea motiv pentru care venise la Londra, îi tăiase respiraţia.

Doamne, ce furios fusese! În dorinţa de a adormi din nou, oricât încercase, nu reuşise să-şi şteargă din minte imaginea furiei lui. Se spune că e bine să fii cinstit, se gândi ea. Faptul că-i spusese adevărul nu-i servise la nimic. Ar fi trebuit să fi tăcut. Alesandra oftă adânc. Ba nu, trebuia să-i spună adevărul. Maica stareţă îi băgase bine în cap acest lucru.

Gândurile îi reveniră la expresia de furie a lui Colin. Cum poate un om cu gropiţe atât de adorabile în obraji să aibă o privire atât de rece? Colin putea fi periculos când erai supărat. Îşi dorea din toată inima ca tatăl lui să-i fi spus şi ei acest lucru important înainte ca ea să se fi simţit atât de stânjenită şi să-l fi enervat atât de mult pe Colin. Se temea de următoarea întâlnire cu el. Nu se grăbi să se îmbrace.

Valena o ajuta. Camerista pălăvrăgea monoton în timp ce o pieptăna. Voia să ştie toate detaliile despre programul prinţesei în ziua aceea. Ieşea în oraş? Dorea ca servitoarea să o însoţească? Alesandra îi răspunse la întrebări cât putu mai bine.

- Va trebui să ne găsim o altă gazdă de mâine, spuse Alesandra. Îţi voi spune ce planuri am, după ce le voi formula, Valena. Camerista termină de încheiat nasturii din spate ai rochiei albastre a Alesandrei, când se auzi o bătaie în uşă.

Flannaghan o rugă pe prinţesă să meargă cât mai repede la stăpânul lui, în salon.

Alesandra se gândi că nu ar fi bine să-l lase să aştepte. Nu avea timp să-şi împletească părul şi nici n-avea chef. Nu avusese o cameristă când locuise la mânăstire şi considera neplăcută această formalitate. Învăţase să facă totul singură. O concedie pe Valena, îi spuse lui Flannaghan că va fi jos într-o clipă şi se grăbi spre valiză. Scoase de acolo carneţelul pe care i-i dăduse tutorele ei, îşi perie părul lăsându-l pe spate şi apoi ieşi din cameră.

Era gata să înfrunte balaurul. Colin o aştepta în salon. Slătea în faţa căminului, în partea opusă uşii, cu mâinile la spate. Alesandra era uşurată să vadă că nu era încruntat. Părea numai uşor iritat.

Rămase în uşă, aşteptând să o invite în cameră. El nu scoase nici o vorbă timp îndelungat. Stătea doar privind-o fix. Se gândi că poate încerca doar să-şi adune gândurile. Sau să-şi păstreze cumpătul. Se simţi roşind când el o cercetă calm şi apoi îşi dădu seama că de fapt şi ea îl studia într-un mod la fel de nepoliticos.

Colin era un bărbat pe care nu se putea să nu-l remarci. Era foarte atrăgător. Avea un corp solid, bine făcut. Purta pantaloni din piele de căprioară, brun-roşcaţi, cizme înalte, cizme bine lustruite, şi o cămaşă de un alb strălucitor. Personalitatea lui ieşea în evidenţă după modul în care se îmbrăca, gândi ea, căci Colin lăsase nasturele de la guler deschis şi nu pentru una dintre acele îngrozitoare cravate rigide. Evident, era un rebel, trăind în mijlocul unei societăţi conservatoare, și nu-l purta după modă. Era destul de lung - cel puţin până la umeri, gândi ea - deşi nu putea spune exact cât de lung, pentru că şi-l prinsese la spate cu o cureluşă de piele, era un bărbat înalt, cu umeri şi coapse puternice şi îi amintea Alesandrei de unul dintre grănicerii aceia fioroşi pe care-i văzuse desenaţi, cu cărbune, în ziare.

Colin era foarte frumos dar şi oarecum consumat. Ceea ce mai atenua aspectul lui inabordabil, se gândi ea, era zâmbetul lui cald, când era liniștit. Acum, însă, nu era amuzat.

- Intră şi ia loc, Alesandra. Trebuie să stăm de vorbă.

- Desigur, răspunse ea prompt. Flannaghan apăru pe neaşteptate lângă ea. O luă de braţ ajutând-o să traverseze camera.