Castele

Capitolul X

Colin o înfuriase la culme. Se certaseră pentru prima oară în căsnicie. Alesandra se culcase deja, dar nu putea să doarmă, voia să-și ia lista de îndatoriri pe care trebuia să le îndeplinească aflată în dormitorul ei, desigur, pentru că Flannaghan îi spuse că acolo vrea Colin ca ea să doarmă, iar ea încerca cu disperare să nu se supere pe soţul ei, pentru că se arătase un ticălos. Nu era el de vină că era aşa, nu?

Şi căsnicia lor nu era o unire din dragoste, iar dacă Colin voia să doarmă separat, ea n-ar fi trebuit să se supere. Şi nici nu era supărată. Se simţea vulnerabilă-şi speriată-şi nu putea înţelege de ce o asaltau asemenea emoţii. Voia să înţeleagă ce se întâmpla cu ea. Ajunse la concluzia că se simţea atât de nesigură deoarece Colin o pus-o într-o postură de negociere mult mai slabă. Apoi dădu din cap la această închipuire. Ce mai avea de făcut?

Soţul ei respinsese tot ceea ce avusese ea de oferit. În loc să o ajute, începea să se autocompătimească. Maica stareţă, într-una din lecţiile ei zilnice, îi spusese că unele femeile doresc adesea lucruri pe care nu le pot avea îndată. Invidia, îi explica ea, se transforma curând într-o caracatiță. O dată ce tentaculele acelui sentiment păcătos prindea rădăcini, urma nenorocirea. Gelozia ardea, măcina, și nu mai rămânea loc pentru bucurie, dragoste sau alte sentimente.

„Dar nu sunt geloasă", îşi şopti ea. Totuşi, era invidioasă. Îi scăpă un mic oftat de îngrijorare, admițând asta. Era deja invidioasă pe căsnicia fericită a fratelui lui Colin; însemna că în curând se va transforma într-o scorpie geloasă și nefericită tot restul zilelor ei? Căsnicia, hotărî ea, este o treabă complicată.

Colin nu avea timp de asta. Dispăruse în camera lui de lucru imediat după cină, pentru a lucra la conturile lui și faptul că avea o soţie nu urma să-i schimbe obiceiurile. Construia un imperiu, şi nimeni, cu atât mai puţin o nevastă nu trebuia să se amestece în treburile lui. Colin nu avea nevoie să-i explice punctul lui de vedere. Acţiunile vorbeau pentru el.

Alesandra nu era supărată pentru acestă atitudine. De fapt îi aproba dăruirea. Şi nici nu avea îndoieli în privința lui. Colin putea îndeplini orice ţel şi-ar fi propus. Era foarte deştept şi deosebit de disciplinat. Ea nu avea nici o intenţie de a-i sta în cale. Şi nici nu-l va distrage. Ultimul lucru de care avea nevoie Colin era o nevastă sâcâitoare. Şi totuşi... noaptea, când treaba era terminată, ar fi vrut ca el să dorească să fie cu ea. Ar fi vrut să adoarmă în braţele lui, să-l simtă foarte aproape în acele ore ale nopţii. Îi plăcea felul în care o atingea, o săruta. Îi scăpă un suspin. Nu se va putea concentra asupra listelor ei, dacă nu va înceta să viseze cu ochii deschiși la soţul ei. Se scutură de închipuiri şi se forţă să se întoarcă la lucru.

Era aproape miezul nopţii când Colin intră în dormitorul ei, prin uşa ce lega camera lui de a ei. Purta numai o pereche de chiloţi negri, pe care şi-i scoase înainte de a ajunge la pat. Era foarte nepăsător faţă de goliciunea lui. Încerca să fie nepăsătoare:

- Ai terminat de lucrat la conturi? întrebă ea, cu privirea pironită pe pat. Roşeaţa îi inundase obrajii şi vocea îi suna de parcă ar fi fost sugrumată. Colin zâmbi.

- Da, răspunse el. Acum sunt complet prins.

- Prins de ce? El încercă să nu râdă.

- Alesandra, nu ai de ce să te simţi stânjenită.

- Nu sunt stânjenită. De fapt, îl privi drept în ochi, când îi spuse aceste cuvinte.

Colin aprecie acest lucru ca pe un progres. Trase cuvertura şi se băgă în pat, iar ea se grăbi să-şi strângă cămașa. Colin se sprijini cu spatele de tăblia patului şi lăsă să-i scape un oftat. În mod intenţionat îi dădea timp să se calmeze. Dacă ar fi fost şi mai roşie, ar fi luat foc. Mâinile îi tremurau. El nu înţelegea de ce era atât de retrasă cu el, dar se hotărî să mai aştepte până s-o întrebe, n-ar fi făcut decât să înrăutăţească situaţia.