„Triunghiul amoros este ca o barcă șubredă. Va există mereu o a treia persoană care să strice echilibrul și ne vom clătina departe în larg, așteptând ca unul dintre noi să pice în ape adânci." - Aleksei Volkov.
⚜️Moartea lui Armando Castillo nu pare...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Să îți arăți vulnerabilitatea, e ca și cum te-ai pune în calea unei arme încărcate, la capătul căreia e un orb stângaci.
🔸⚜️🔸
Ce zi frumoasă e azi. Îmi amintește de zilele în care nu aveam nicio grijă, și orice făceam, aveam garanția că sunt răsfățata lui tata și aveam mereu o scăpare. Încă nu mă puteam obișnui cu lipsa lui papa. Îmi imaginam că e plecat într-o croazieră în mijlocul oceanulului Pacific, și durează foarte mult să se întoarcă. Eram într-o continua stare de negare, pentru că doar așa purteam supraviețui durerii pierderii singurului om care m-a iubit pe lumea asta.
Moartea lui papa, pierderea casei și a pământului, dar și a propriei mele identități, toate se întâmplaseră mult prea repede pentru a le asimila. Nunta pentru mine rămăsese un coșmar, din care jurasem că am să-mi duc la capăt răzbunarea. Nu voi ierta nimic, nici pe Volkovi, dar nici pe Lucrecia, care nu a ezitat să mă vândă ca pe un sac de cartofi la piață, doar să rămână doamna acelei case.
Aveam să-i fac pe toți să cadă la picioarele mele, să implore îndurare, și primul avea să fie Aleksei Volkov. Așadar, soțul meu va fi primul care va simți gustul răzbunării mele, și jur că în acea zi, va fi miere pe buze mele. Mă va urî atât de tare încât o va implora pe Lucrecia să mă primească înapoi. Când voi termina cu el, nu mă vă mai vrea aici nicio secundă din viața lui paretică.
Hotărâtă zi plictisită, pornesc la pas pe aleea care ducea în curtea din spate a moșiei. Mă strâmb când observ că tocurile cui nu se împăcau cu pietrișul care ducea spre grajduri.
Mă bucur de briza plăcută și de mirosul proaspăt al plantelor care împânzeau curtea. Moșia era frumoasă, dar mie nu trebuia să-mi placă nimic de aici. Aveam să mă port urat, să fiu o prefăcută și să-i joc pe degete le toți, până obțin ce-mi doresc. Distrugerea familiei Volkov, criminalii care mi-au ucis tatăl.
— Doamnă, Paquita aleargă spre mine, codițele ei comice săltând la fiecare pas.
— S-a întâmplat ceva, Paquita?
— Mâncarea este gata.
— Spune-mi, Paquita, ce voiai să spui despre Aleksei mai devreme.
— A... când am spus că nu mă așteptam să se căsătorească așa devreme? Îmi pare rău, eu n-am vrut să vă jignesc.
— Nu de asta. Spune-mi la ce te refereai mai exact.
— Conașul n-a fost niciodată un bărbat așezat. Știu că își trăia viața prin tot felul de drumeții. Călătorea mult și dormea sub cerul liber. Îi plăcea să trăiască în sălbăticie.
— De acolo și aspectul lui...
— Exact! ochii lui Paquita sclipesc admirativ. Mereu am crezut că tânărul domn arată ca un leu.
