„Triunghiul amoros este ca o barcă șubredă. Va există mereu o a treia persoană care să strice echilibrul și ne vom clătina departe în larg, așteptând ca unul dintre noi să pice în ape adânci." - Aleksei Volkov.
⚜️Moartea lui Armando Castillo nu pare...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
... 7 - Mia ...
N-am crezut vreodată că ziua nunții mele, e și ziua condamnării mele.
🔸⚜️🔸
La ușa bisericii, mă aștepta unchiul să mă conducă spre altar. Erau invitați mulți prieteni ai familiei, dar în timp ce pășeam la braț pe muzica orgăi zăream și familii de muncitori ai plantației pe ultimele rânduri de bănci. Zâmbeau și mă priveau cu admirație de pe locurile lor, având o apariție modestă dar gânduri bune și sincere.
Îmi ridic privirea și mă uit înainte spre crucifix, rugându-mă la Dios să îmi dea putere. Când privesc înainte, îl zăresc pe Alexei lângă tatăl lui. Îmi strâng buzele și-mi încătușez lacrimile în colțul ochilor ce doreau să răbufnească. Unchiul îmi oferă mâna lui Aleksei iar el mi-o sărută în văzul tuturor cu binecuvântarea preotului. Zâmbesc, dar nu pentru că așa simțeam, ci pentru că așa trebuia să fac, mai ales când mă ciocnesc de privirea veninoasă și plină de satisfacție a Lucreciei. Îmi framant buzele și trag aer adânc în piept, singurul gând fiind să-mi astâmpăr tremurul și să mă țin strașnic pe picioare, chiar și cu rochia grea de pe mine în care abia mă mișcăm. Aleksei se comportă conform înțelegerii. Era calm și mirosea a parfum mai mult decât de obicei. Costumul alb îi era atipic firii lui, dar și gusturilor vestimentale, cel mai probabil aceasta fiind mâna Lucreciei și a lui Yuri, care ne priveau din primul rând cu mândrie, precum doi despoți ce controlează lumea după bunul plac iar eu, ofrandă de sacrificiu. Îmi desprind floarea din piept prinsă cu o clemă și i-o agăț de buzunar cu mâna liberă în care nu țineam buchetul.
Preotul începe slujba iar eu reușesc să-mi mențin postura înțepată, umerii în spate și pieptul înainte, cu ochii ațintiți pe crucifixul din mijlocul altarului. Reușisem să-mi țin emoțiile în frâu, dar când preotul ne roagă să ne prindem de mâini, izbucnesc în lacrimi, sub privirile dezorientate ale lui Aleksei, care mă strânge de mâini ușor, semn că era cazul să mă calmez. Degetul lui mare îmi mângâie dosul palmei, încercând de parcă să mă aline, în timp ce preotul ne roagă să începem cu jurămintele.
— Eu, Aleksei, te iau pe tine, Maria, de soție. Promit să îți fiu alături la bine și la greu. Promit să te respect și să te iubesc, până când moartea ne va despărți.
Privesc sceptică, apoi la preot, apoi iar la el și înghit nodul ce mi se ridicase în gât. Ajută-mă, Doamne! simt că sunt pe cale să comit ceva ireversibil și mi-e tare frică.
— Domnișoară? Preotul mă îndeamnă să-l urmez, iar Aleksei ma strânge din nou de mâini, pe frunte apărându-i o cută.
— Eu, Maria, te iau pe tine, Aleksei, de soț. Promit să te respect și să te iubesc, până când moartea ne va despărți, reușesc să rostesc fără să mă bâlbâi, cu toate că glasul îmi tremura îngrozitor.
