Lumea Orbilor

Capitolul 4

   În tot palmaresul nostru , deţinem o infinitate de măşti: de la o sensibilitate ieşită din comul, la ura distrugătoare ce îi sfâşie pe cei din jur. Stau şi mă gândesc ce este dincolo de toate. O fi sufletul? Un chip agelic sau un mic diavol? Ce este dincolo de aparenţe? Cine suntem noi? Când vom află sau.... cum o vom face ?
   Intimidare

Două braţe m-au ridicat cu brutalitate de pe jos , urându-mi genunchii care nu mai erau în stare să îmi susţină propria greutatea, bolborosind îndurerată. Desigur, fusese un început promiţător cu care să mă mândresc sau măcar de care să îmi pot aminti vreodată.
—E din clan .

—E a nostra. O ajutăm, spuse o voce feminină urmată de un mârâit scurt. Ashes, ridicase fata tonul, următoarele cuvinte fiind spuse mai încet, ţi-a trecut testul. Gata!
—O duceţi acasă! Are mămica şi tăticu' grijă de ea .
—Mai întâi să o aşezăm undeva .
Persoana care mă susţinea-şi îi eram mai mult decât recunoscătoare- se mişcase înfăşurându-şi mai bine braţul în jurul meu, reuşind în cele din urmă să mă îndrept.
—Cum te simţi?
Deschisesem ochii şi văzusem părul de un şaten deschis a lui Creepy, mulţumindu-i din priviri pentru ajutor.
Nu am spus nimic , concentrându-mi toată atenţia pe paşii mici pe care îi făceam. Nu îmi dădeam seama unde eram privind pe furiş pereţii imenşi de beton murdari şi podeaua pe care se mai vedeau urme de cauciuc ars.

În spatele nostru discuţiile continuaseră , subiectul principal fiind Blind. Dar nu făcusem nimic rău! Ashes mă provocase, dar nu era vina nimanui. Era totul bine, ce mai conta?
Mascatul a cărei atitudine se schimbase radical, ajunsese înaintea noastră, deschizând uşa din spatele camerei cu una dintre cheile pe care le rotea enervant de zgomotos pe degete, strângându-le, apoi, o ultimă oară în palmă parcă nesigur, vârând-o în broască.
Acel,, Intră" pe care îl rostise şuierând printre dinţi fusese mai degrabă un: ,,Dispari de aici!"-sau ceva mai urât - şi nici privirea nu îi este fusese mai blândă.
Mi se păruse atât de straniu acel loc încât rămasesem pe loc, încremenită. Prin geamul mare şi spart care trona deasupra uşilor măreţe, duble din fier  gros şi totuși ruginite, se auzea furtuna de afară. Ne aflam pe nişte culmi înalte, împânzite de copaci; aerul fiind mult mai tăios şi rece, îndoind vârfurile brazilor uscăţivi. Pe cât de masivă şi dărăpănată părea clădirea, pe atât de solidă era. Nu îmi puteam da seama ce fusese înainte-poate un depozit, având în vedere ca exista un singur geam, singurul care permitea luminii căci odată ce treceai de rampa de la intrare coborai şi camerele largi -, dar rămăsesem plăcut surprinsă deşi înafară de maşini, dulapurile şi cele câteva rezervoare, nu mai exista nimic. Pe tavanul înalt erau aliniate câteva neoane puternice ce ofereau o lumină bolnavicioasă, atât de diferite de cele din metrou, nefiind încă obişnuită cu ele.
Pardoseala era din piatra cenusie, lustruită, aerul având un miros ciudat pe care niciodată nu l-am putut identifica şi cu atât mai puţin suferi.
Scârţâitul uşi mă făcuse din nou atentă, la fel şi modul în care Ashes rămăsese sprijinit de ea, Creepy şi cealaltă fată privindu-mă dinăuntru.
-Lipsit de viaţă.
-Nu ca tine, cu siguranţă, şoptisem la fel de încet ca şi el, privind încă o clipă în spate, creându-mi în gând o mică hartă pe care marcasem întâia oară ieşirea.
—Poţi s-o rezolvi?
Dar ce, mă vedea zugrav? Desigur, acel loc avea nevoie de mari schimbări, dar nu provocate de mine.
Nu ca tine... repetasem în gând, precum şi replica lui, strângându-mi o clipă ochii, ameţită
—Nu mă provoca, Ashes. Sunt suficient de nebună încât să o fac, să te refac.
Dacă aş putea.
Şi poate nu îl citisem eu bine, dar acele cuvinte...
—Nu vei curăţa tu mizeria din capul meu.
—Nu vreau să mă apropii deloc de tine.
Trecusem indiferentă pe lângă Ashes, asezându-mă pe o canapea ponosită, neagră din colţul camerei mici, ei rămânând în faţa mea. Sub uitătura lor mă simţeam ca un copil ce urmează să îşi primească pedeapsa şi nici unul nu mă slăbea din priviri. De parcă eram vreo cidăţenie a naturii sau poate aşa mă considerau după cascadoria mea nebună deşi nu fusese cine ştie ce.
Scrutasem persoanele din camera şi îmi dasem imediat seama că nici unul-în afară lui Ashes-nu mai purta masca astfel reuşind să le văd trăsăturile atât de rigide. Păreau să nu mă suporte!
Făţiş, continuasem examinarea, luându-i pe rând, oprindu-mă totuşi înainte să încep să mă zgâiesc la ei. Nu arătau atât de rău, totuşi, pe cât mă aşteptam, nu semănau cu descrierile auzite. Nu erau atât de înfiorători. Oamenii normali, nimic mai mult. Poate doar acele priviri venite de undeva din substraturile pământului mă incomodau deşi făcusem contact vizual cu fiecare, neimpresionată. Dacă ar fi vrut să îmi facă ceva până atunci, o făceau.
Şi totuşi eu aşteptam agitată momentul în care şi Ashes avea să renunţe la mască, moment, dragul meu cititor, ce nu mai venise.
O fată blondă mă privise zâmbind , căutăndu-şi prin geantă , restul analizându-mă amănunţit, continuând cearta. Mă gândeam, posibil, dacă i-aş fi înconjurat şi aş fi plecat, nici nu m-ar fi observat. La fel de bine, puteam împrumuta una din maşini şi să dispar. Ar fi fost un plan grozav dacă măcar aş fi reuşit să mă ţin pe picioare până acolo.
—O ducem acasă, continuase discuţia de care eu deja mă săturasem
Nu recunoşteam vocea şi nici pe cel care a vorbit, singurul lucru ce îmi atrase atenţia fiind părul sau blond-roşcat. Desigur, nici privirea plină de ura nu era de ignorat. Aproape o puteam compara cu cea a lui Ashes dar cel din urmă mai avea şi alte atuuri în acest domeniu, dacă le  pot numi aşa.