Amintirile unor vise

4

-Hei puştiule, cauţi ceva de lucru?

-Cam aşa.

-Pari un băiat de treabă. Haide, vino să-ţi arăt ceva!

-Da, sigur, de parcă am să mă las păcălit. Uite, domnule Vagabond, dacă voiam să văd ceva înfricoşător sau scârbos, aş fi intrat într-o toaletă publică. Acum lasă-mă în pace!

-Ei te-au judecat după cum arăţi şi i-ai considerat stupizi. Tu mă judeci tot după cum arăt. Cine e stupid acum?

-Uite, nu vreau să fac probleme, deci dacă ai putea doar să mă laşi în pace, ar fi perfect.

Bătrânul i-a trântit în poală un teanc de bani.

-Să ştii că ăştia nu sunt o problemă.

-Sunt cam 50 de dolari aici.

-Acum mă crezi că nu am de gănd să te violez? a spus bătrânul, râzând ironic.

Michael era confuz. Da, avea nevoie de bani, şi aparent tipul ăsta avea de unde să-i dea, dar tot părea o afacere cam dubioasă.

-Bine, accept slujba!

-Bun. Numele meu e Gordon. Prietenii îmi spun Gorth. Tu poţi să-mi spui maestru sau domnule.

Michael îi aruncă o privire piezişă.

-Nu te uita aşa, o să vezi că am motivele mele.

Au mers cam un sfert de oraş, până au ajuns în centru. Părea să fie cea mai veche parte a acestuia, cu clădiri construite ín stil vechi dărăpănate şi străzi pavate ca cele romane. Au intrat într-o tavernă mică de pe o străduţă îngustă.

-Servus! l-a salutat Gordon pe barman, care i-a făcut semn cu mâna înapoi.

-Tipul ăla avea un cârlig ín loc de mână? întreabă Michael, uitându-se perplex.

-Nu te-a învăţat mama ta că nu e frumos să te holbezi? Acum treci íncoace!

Şi l-a împins într-o gaură din podea.