Alb pe negru

Feminin defăimător

Am stat și am cugetat de-a lungul întregii vieți, așteptând ca ceva să îmi dea șansa să-mi folosesc gândurile și ideile dobândite. Dar așteptarea mea a fost zadarnică, iar oportunitatea căutată s-a risipit mereu și a lăsat în urma același bine, același rău. Nimic în plus nu mi-a dat șansa să mă afirm, nimic în minus nu m-a lăsat sa îmi sparg porțelanul subțire al sufletului. Lacrimi au curs și au rămas. În schimb, fericirea se risipește continuu și dispare fără urma. Cât de rea sa fie viața încât sa te facă să pierzi noțiunea pozitiva? Nu sunt un negativist și nu voi fi, dar e mizer sa cred că universul îmi stă în palma când știu ca mai mult nu pot duce. Aș putea să mă numesc simplu ghinionist, pentru ca așa am fost tot timpul. Dar nu fac așa ceva din motivul simplu că acum mult timp am fost înștiințat că șansele benefice bat la ușă pe rând pentru fiecare persoană. Nu cunosc pe ce principii se stabilește o astfel de ordine, așa că îmi rămâne doar să aștept momentul meu de glorie.

Străbat îngrijorat coridorul larg, așteptând să-i regăsesc camera la capătul acestuia. În fiecare zi de cinsprezece a lunii mă aștepta sobră în încăperea întunecoasă. Aliura ei de femeie gingașă fără tupeul de a lua măcar viața unei muște bete dispărea odată ce ochii aveau în față culoarea verzuie a bacnotelor. Bat cu sfială în ușa groasă, așteptând acordul de intrare. Nu a fost niciodată brutal cu ea sau măcar dur. Am venerat-o pentru că e o femeie, una adevărată. Imposibil de crezut, dar un specimen al masculinului cunoaște mai detaliat decât mulți ce înseamnă să fi femeie. Nu că aș avea legături în oala sexului vecin, dar obișnuiam să îi monitorizez fanatic fiecare mișcare pe care o înfăptuia. Deși doctorul mi-a avizat sănătatea mentală completă întreaga comunitate în care m-am format ca persoană îl acuză pentru înșelăciune tocmai dintr-un astfel de motiv penibil. Ce e greșit în a avea drept idol întruchiparea perfecțiunii feminine? Da, atest că sunt un obsedat și că obsesia e un viciu major, dar cum rămâne cu restul gloatei de fumători înrăiți, dependenți de alcool și halucinogene? Deci eu și nebunia mea dezvoltată în jurul unei persoane facem casă bună.

Îmi aranjez cum trebuie bluza pe mine auzindu-i acceptul. Până acum mă frământasem excesiv pe cum o să-i rostesc vestea și am uitat de imaginea mea scoasă parcă dintr-un butoi. Materialul azuriu al tricoului cu mânecă lungă era șifonat iar pantalonii stăteau să pice în lipsa curelei –iar am uitat unde am lăsat-o.  Cu parul negru răzleț și papucii de casă roși de potaia lui René șterg impacientat varul picat asupra mea. Deși am pățit-o de atâtea ori, tot nu-mi ajunge la minte să las în pace pereții văruiți de curând.

-Intri azi? trecu prin zidul subțire vocea ei duioasă purtând amprenta iritării.

Plec capul resemnat, apăsând adânc pe clanța metalică. Ușa nu mai scârțâie. Destul de dubios să aflu că tocmai ea s-a încumetat să se aplece pentru a face munca de jos.

- René, scoate aia din gură, rămâi fără plămâni! ridic tonul din pură îngrijorare.

Mi-a promis că termină odată pentru totdeauna cu tutunul, dar de fiecare dată reușesc să surprind fix momentul în care își îndeasă țigara între buzele rozalii. Femeia mă privește grosolan ca sa-mi amintească ca azi monopolul e al ei.

-Ce tot aștepți? vorbește înțepat, cu aerul de profundă superioritate.

În poziția tipică de oaie beată revin la locul meu, suspinând cu neliniște. Acum nici că ar fi trebuit să vorbesc, d-apoi să intru peste ea. Uneori mă uimește neștiința mea ce ține să se etaleze tocmai în cele mai nepotrivite momente.

Îmi dreg glasul și ridic privirea umedă. Speram doar să aibă atâta bunăvoință cât să rămână încă un timp.

-Am pierdut slujba.

Pixul ce-l frământa în mână pică numai decât pe suprafața rece a mesei. Printre acte întinse și un tânăr distrus se distingea și demonul ce creștea în ochii negrii ai roșcatei.Până acum o zeitate de neînchipuit, furia o îmbătrânea exagerat. Mai mult decât a o face hâdă, îi arăta chipul malefic. Sângele îmi îngheață pe decât în vene. Mai că ar fi putut prăji un purcel de lapte cu fumul ce ieșea ordonat din nările ei.

Fricos ma adăpostesc într-un colț, dar tocul cui se izbește cu zgomot de parchetul dur. Luciditatea îmi e răpită de amintirea feminină a senzualității. Are niște picioare....

-Vreau banii, comandă arctic.

Dau din cap necontenit, dar gura ei se arcuiește gata să scoată alte cuvinte.

-Altfel ne despărțim, Jeremy! accentuează cuvintele dureros de parcă nu ar fi deja astfel.

-Am înțeles.

Zâmbește fatidic pășind elegant către ieșire. Se oprește în prag cu răul din iriși potolit. Revine copila seducătoare pe care am cunoscut-o. Fetișcana de la câțiva metrii distanță are peste treiș' cinci de ani și nervii ei o fac venită din iad.

-Te aștept în dormitor! vorbește mieros.

Își dă părul pe o parte, plecând cu grație.

Aștept încă vreo două minute doar să mă hotărăsc doar dacă e de râs sau de plâns –ambele. Acum o să fie acum...

-Altfel ne despărțim, Jeremy! accentuează cuvintele dureros de parcă nu ar fi deja astfel.

-Am înțeles.

Zâmbește fatidic pășind elegant către ieșire. Se oprește în prag cu răul din iriși potolit. Revine copila seducătoare pe care am cunoscut-o. Fetișcana de la câțiva metrii distanță are peste treiș' cinci de ani și nervii ei o fac venită din iad.

-Te aștept în dormitor! vorbește mieros.

Își dă părul pe o parte, plecând cu grație.

Aștept încă vreo două minute doar să mă hotărăsc doar dacă e de râs sau de plâns –ambele. Acum o să fie acum...