Alb pe negru

Dermatograf negru și cioburi de vise

Putea să fie o zi frumoasă până la capăt așa nu s-ar fi trezit să-mi arunce careva o mana de praf fix în față.  Nu, nu genul de colb care se așează în nepăsare peste orice obiect care își face veacul pe vreo măsuță veche de cafea sau pe pianul din pod care a obosit să își spună oful. Aici e vorba de altceva, mai frumos și mai dureros. Totul se perindă în jurul resturilor aruncate ca vai de ele. Și nici aici nu vorbim de ori și care firimituri dintr-un întreg- frânturi de viata, de suflet, de vise.

Își destrăma lin firul de pe mosor iar acesta se slăbește cu cât curge mai anevoios. Undeva se va rupe și atunci vei începe altul, nou și curat.Asa ar fi normal. Dar cum rămâne cu biata copila care suspina după singurul ei dar, ultima șansă pentru păpușă ei de căpătat să-și acopere trupurile din plastic cu un veșmânt notoriu.? Dar copila săracă nu ar ști ca bucata de material irosită în van nu are nici cea mai mica relevanta pentru plasticul mort.  Ea doar ar plânge pentru prietena ei care rămâne cu hăinuțele murdare, exact ca ale sale.

 

Apăs nepăsătoare pe capătul pixului, deja nervoasa pe lipsa de cooperare pe care mi-o oferea. Obiectele uneori par sa posede propria personalitate pe jurământ. Să fi văzut ce crâncen lupta mai de dimineață xerox-ul cu mine doar să nu-mi îndeplinească dorința! 

Urma prelunga de dermatograf se scurgea plictisita pe tenul alb, dezacordată de peisajul plăcut ochiului până acum. Trec degetul cu grijă peste pată, dar cum norocul nu stă azi cu mine reușesc decât să extind spațiul înnegrit. 

Nu îmi toc nervii mai mult și rămân la semnatul fastidios al adeverințelor și dosarelor. Biroul meu pare sa fi fost vizitat de vreo tornadă în cel mai bun caz. Dacă Jeremy ar fi avut ghinionul să pună piciorul chiar acum în camera întoarsă cu susul în jos m-aş fi scutit imediat de făcutul pe femeia de serviciu,  dar cum bărbatul cine știe pe la ce colț de stradă cerșește îndurarea vreunui posibil șef eu mă văd nevoită sa fac iar partea murdara. Cine m-a pus oare pe mine să ca concediez aproape întreg personalul? Clar, ifosele. Dar fără ele nu aș mai fi eu, René del Vandetrux. Un nume mare care nici nu este al meu, dar mi-a plăcut forma încărcată a intitulării ce mi-a devenit pseudonimul arhicunoscut. Stărui în continuare în fața vechilor cunoștințe că mi se  potrivește mănușă chit ca nu-mi aparține. Oricum puțini oameni se mulțumesc cu ce e al lor. Majoritatea cer mai mult decât le-ar putea ceda limitele clare ale normalității. Din același motiv Jeremy ar fi fost dispus să-mi aducă până și luna de pe cerul înstelat doar ca să rămân alături de el încă un timp. Om mai distrat nu mi-a fost dat sa văd.

 

-René, ce ai pățit?  pătrunde subit o voce calda masculina.

Brunetul era deja aici. Atât de silențios s-a manifestat cu ușa ca nici nu am putut ghici ca ar putea intra înainte ca eu să fi terminat.

Ridic curioasa din sprânceană cu zâmbetul euforic pe buzele pline. 

-Ce să pățesc?  întreb calm.

-Ești murdara pe toată fața. Ai plâns? 

Bărbatul era în mod clar bine ancorat în mica problema estetica. Am râs vesel încercând din răsputeri sa nu o dau în batjocură. 

-E prost dermatograful,  atât. 

Jeremy ofta lung și nesigur. Doctorii sunt proști sau cel puțin el e. Atât de închiși îi sunt ochii că nu observa micile detalii care ar fi trebuit să mă dea de gol. Pentru el sunt sfântă și asta nu mă face decât să mă umflu mai tare în penele de pe pălărie.

Ies din spatele corpului de mobilier care mi-a ascuns picioarele până acum. Privesc cum se holbează cu nesimțire.  Dar rolul meu e mai complex de atât. Îl sărut scurt dar apăsat. Cu toate ca e doar un idiot căzut în cap are buze fenomenale. În pat e și mai și.

 

-Trebuie să plec, am putină treabă. 

Anunțul fusese consumat cu un oftat melodramatic din partea Brunetul îi părăsesc camera. Cobor în fuga scările și mă opresc numai în fața taxiului. 

Nu intru . Înainte de orice trec rapid cu palma este cutele dezordonate ale materialului alb vaporos. Mulți spun ca perfecțiunea e doar un concept imposibil - eu consider ca e doar o valoare principala a fiecărei persoane care știe cum e să te afli în pielea mea.

 

-La primărie. 

Bărbatul intre doua vârste calcă accelerația pornind motorul gălăgios. Turbarea autoturismului despică monotonia. La orele astea nici musca nu se obosește să dea din aripi. Doar eu fâlfâi repezită pe străzi, precum o fantasmă  călătoare a agitației de acum câteva ceasuri.  

Privesc perpendicular în ecranul telefonului performant și aștept să văd locația finală. Drumul tăcut și nu tocmai lung se încheie aproximativ repede. Un zâmbet îmi înflorește negreșit în colțul gurii. Șoferul avea aceiași privire perfidă pe care o afișam la rândul meu când era vorba de bani.

Îmi strecor degetele în portofel și scot cele două hârtii verzui pe care omul le aștepta.

-O zi buna! îmi aruncă în schimb de parcă vorbele lui ar putea schimba calitatea acesteia.

Deși părăsesc vehiculul cu dinții la vedere și o expresie schimonosiă care mima o bucurie am ciotită, după primul tufiș ce mă ascundea de privire ălor doua persoane rătăcite pe trotuar revin la draci din priviri pe care îi am de fiecare dată când pot. Tocul cui îmi scobea prea tare bietele tălpi perforate ca să-mi mai ardă mie de surâs.

 

Clădirea miniaturală din spatele colțului verde se vedea cu greu. Asta era și ideea: un sediu cam ascuns și mic cât să nu atragă atenția. Mai de grabă ai spune că e o alimentară lăsată în voia sorții.

Mă grăbesc să ajung folosind bețele subțiri din picioare. Orice femeie trebuie să știe să meargă pe tocuri dar eu prefer să nu. Scap o înjurătură scurtă printre buze. Deja e teritoriu liber.

Deschid ușa din lemn. E descuiat și Christoph mă aștepta deja. Am înțeles că se zbate o prospătură iar roșcatul e încriminat să-mi dea raportul.

 

-E înalt și brunet, pasiv, îmi comunică bărbatul.

Nu aveam nevoie de mai multe informații. De restul să se ocupe el. Eu voiam doar să știu dacă îmi aduce ceva beneficii materiale. Nu sunt interesată de homosexuali.

Dau din cap relativ convinsă. Palmele îmi stau unite sub bărbie ca sprijin. Aici rămân doar pentru că Amanda face cafea bună. E o fetișcană cam proastă, dintr-o familie bogată. Știe totuși arta mânuirii boabelor de cafea și a ibricului. 

Deja ceașca plină mă aștepta. O prind elegant de tortiță și o duc la gură, sorbind lung.

 

-Altceva? întreg din obișnuință.

-Da... Ați pățit ceva?

Ridic amuzată privirea către roșcovan. Nu-mi amintesc să fi intrat în vreo belea sau să fi eliberat vreo ocheadă mai urâtă ca să-și justifice întrebarea. 

-Nu. De ce? răspund în cele din urmă ceva mai sobră ca până acum.

-Sunteți neagră la ochi.

Tresar. Îmi duc palma către zona facială. Pe buricele degetelor rămâne negreală. Murmurul vocii mele abia de se distinge. 

-E dermatograful prost.... 

*Acest capitol are ca inspirație stilul meu excentric de a purta dermatograful negru tăvălit "intenționat" pe mai tot chipul.*