Alb pe negru

Noul doare

Acest capitol va conține scene sexuale, homosexuale și violente.

Ai zice că vijelia în care m-am chinuit să ajung acasă m-ar fi costat cam mult de la viață, dar norocul -sau ghinionul în cazul acesta- sunt întotdeauna de partea mea, chit că vreau sau nu vreau. 

Nu mi-aș fi imaginat că tocmai eu, o personalitate pe cât posibil aș putea să cad liber până sub talpa unei femei, dar orice se întâmplă, iar nouă nu ne rămâne decât să tratăm ca atare.  
Însă să mă jur și să mă înjur de nu îmi stă capul doar să-l izbesc de fiecare zid care îmi iese în cale, indiferent de orice altă circumstanță.
Am o limită, deși a sfârși călcată apăsat sub greutatea orgoliului ei pe care nu l-am înțeles niciodată de altfel. Posibil sau imposibil, mintea mea se răsucește fără ezitare numai și numai în jurul ființei ei.

Mă droghează cu dulceața amară a buzelor ei smolite și cu dansul senzual al corpului ei în miez de noapte. Aș fi preferat să nu mă apropii de ea încă de la începuturi, dar nu mi-a fost dat să mă păzesc de personalitatea vibrantă și frumusețea incomensurabilă. Iar acum doar eu plătesc, moral și imoral din orice punct de vedere posibil. Nu pentru că acum nu aș iubi-o. Ba mai mult, dragostea mea îmi injectează cu venin viața și îi destramă tot echilibrul cu greu și răbdare construit.
Dar nu am voie să mă plâng. Eu am tânjit după ea și acum că o am nu pot decât să-i îndeplinesc voia feminină. Până la urmă, eu, un simplu reprezentant umil al masculinității ce merită îngrămădit sub tocul ei ascuțit. Femeile sunt sprijinul perfect al societății. Eu, defăimat de mine însumi, nu mai am drepturile necesare să mă adresez ei când m-am vândut de unul singur fără rușine. Sau probabil a fost și o doză de timiditate mult prea aiurită, dar am pus semnătura mea pe post de ștampilă. Dar atunci de ce mă road atât de tare vina, răul și neputința? Am mai făcut asta de atâtea ori încât cunosc fiecare ungher al corpului feminin și nu doar datorită meseriei care mi-o cere. Dar din prisma masculinității nu pot privi decât strict pe post de medicul care le răscolește organele înainte să putrezească în mormânt. Iar acum, că stau să mă gândesc, când corpul meu va pica fără viață cine îmi va lua locul? Cum știu prea bine ce se întâmplă pe masa de autopsie parcă nici nu îmi mai vine să sfârșesc doar din neîncredere față de mâna străină care îmi caută nestingherită prin organe.
Mi-am lăsat capul să pice adânc pe pernă, materialul umplut cu puf luând forma acestuia. Pleoapele se mulează pe globii oculari, astupând posibilitatea văzului. Poate că o să mă trezesc mâine și o să realizez că totul a fost doar un afurisit de coșmar.

Razele zurlii ale soarelui apusean se stingeau neclar în spatele geamului închis. Ceasul își oprise acele la ora opt patruzeci și cinci. Deși încă răvășit, nu mi-a luat mult să realizez gravitatea extremă a faptului.
Fără alte activități țâșnesc timorat de pe suprafața patului. Nu vreau să experimentez niciuna dintre posibilele sancțiuni, dar ceva îmi spune că e imposibil să le evit.
Cu oricâtă viteză m-aș fi mișcat tot nu am putut să nu irosesc cinci minute doar pentru ca-mi găsii cheile. În cele din urmă reușesc să părăsesc clădirea, trântindu-mi nervos fundul pe scaunul din fața volanului așezat pe partea dreaptă. Pornesc apăsând puternic accelerația, iar Audiul meu A1 patinează neiertător printre marea de mașini ce invadează strada. Nu ar fi crezut nimeni că la o așa oră străzile sunt atât de populate.Un semafor evitat, două și... intru direct într-un blocaj rutier. Apăs impacientat pe claxon, dar dunga groasă răsărită pe fruntea mea se amplifica, spărgându-se. Nervii îmi cedaseră deja când drumul se eliberă. Ar fi trebuit să ajung acum cinci minute. Reiau traseul fără urmă de tragere de inimă. 

-Ai întârziat, doctoraș.
Vocea lui era diferită. Suna mai senzual, de parcă dorința lui era să mă seducă. Practic, lucru imposibil.
Mă întorc de pe un picior pe altul, stânjenit de privirea sa. Se apropie pe suștache. Respir greu și îmi târăsc picioarele mai în spate, împiedicându-mă de patul așezat în spatele meu. Malefic-doar astfel poate fi denumit roșcatul ce mă speria doar prin ipostaza în care mi se înfățișa.
Corpul meu pică aiurit pe saltea, vulnerabil și secat. Christoph își trece amuzat limba peste buze.
Secunda următoare trupul meu zace imobilizat sub al său. Brațele lui îmi răpeau libertatea de mișcare, iar ochii săi scăpărau de dorință carnală. Tremur.
Privirea lui mă astupă. Se apropie periculos, chipul său ajungând să pice peste al meu. Buzele lui se avântă asupra alor mele într-un sărutul forțat și scârbos. Nu am cum să mă apăr. Și apoi, nici nu am voie. Trebuie să joc rolul de jucărie până când îmi va suna ceasul.
Gura lui o invadează nedorit pe a mea. Limba îmi este hărțuită de a lui, iar obrajii stau să-mi explodeze de rușine. Palmele lui încercau să-mi ofere calm așezate pe ten, dar nu reușea.
-Ești frumos, ști...  vorbele lui erau false.
Senzația pica dureros asupra inimii mele. Nu vreau, dar trebuie să rezist. René probabil ar schița un zâmbet asupra devotamentului meu față de ea printre spasme de scârbă dacă ar fi chiar aici.
Roșcatul ținea să-și lase saliva în cavitatea mea bucală încă odată, prinzându-mi nesătul buzele într-ale sale.
De data asta mâna lui nu se mai ținea într-o poziție măcar decentă, degetele lui plimbându-se degajat pe penisul meu protejat încă de materialul ferm al blugilor.