Alb pe negru

Despre cum am devenit o curvă

Mâna îmi tremură imbecil. Aveam să semnez și lucrul ăsta îl știam de când am intrat pe ușă. E un preț mic față de valoarea inestimabilă a femeii. 

Nervozitatea acută se accentuează în linii subțiri. Intermediarul mă privea atent, luând în calcul fiecare lucru. Am fost surprins de mărimea minimă a cererilor din dosar. Tocmai de aceea teama mă încearcă acum. 

 -Doctor, hm? rânji bărbatul trecându-și brațul lungan prin părul arămiu.

Dau din cap resemnat, așteptând cuminte în colț. De departe se vede disperarea din ochi. Tipul se apropie cu aer impunător spre mine, de parcă cele ce urmează îi vor oferi prilej de amuzament. Înghit în sec și controlez impulsul de a mă da cu vreo câțiva pași mai însemnați înapoi. Îi țintesc acid privirea cu a mea. El doar se holbează, deschizând gura să vorbească.

-Interesant CV... declară, deși cu greu poți numi cele câteva date Curriculum Vitae. Cum stai cu mărimea?

Am înțepenit maltratat de sonarea prea relaxată a întrebării. În cariera mea avusesem de-a face cu tot felul de interogații bizare pe care le tratasem cu profesionalism, însă acum nu se putea compara cu jena ce încerca să fie ascunsa cu orice chip. 

„E pentru René!” se perinda neîntrerupt prin mintea mea neajutorată pe post de întărire a curajului cam pierdut încă din prag. Aș putea muri îmbrățișând focul doar să o știu a mea până la sfârșit. Nu sunt egoist, sunt doar îndrăgostit cu adevărat. Când astfel de sentimente pure îți străbat sufletul gândirea rațională trece pe plan secund. Nu regret nimic. 

-Bine, vorbesc indiferent, rămânând pe poziție.

Nu e cazul să mă fâstâcesc acum oricât mi-ar spune conduita să o fac. Omul râse cu duhoarea neîncrezătoare pe care o emana cu totul. 

-Nu prea cred că înțelegi la ce mă refer. Desfă-ți pantalonii. 

Nu m-am deranjat să mă clintesc nici pe distanța reprezentată de mărimea unui nuci în metrii pătrați. Bărbatul ce la început îmi fusese recomandat de sine drept un anumit Christoph. Numele de familie nu mi-a rămas în memorie, astfel că mă voi risca de va fi nevoie să mă adresez amical chit că nu îmi este permis. 

Refuzul de a executa vreo mișcare e primit cu încordare de omul din fața mea. Solicitat din punct de vedere nervos, se repede lângă mine. Încerc timorat să ascund panica  însoțită de dârdâitul agasant care tocmai ce-mi cuprinsese corpul. Personajul acum devenit negativ apucă fără pic de grație cheița metalică a fermoarului, lăsând în jos denimul gros. Deja mai static ca statuia, o nuanță roșcată se strecoară pe palidul chipului ferit de radiațiile solare. Îmi înghesui fața într-o altă direcție. Christoph trage bădăran de materialul subțire al boxerilor, privind interesat. Surâde sadic. Mă cutremur în timp ce se îndepărtează vreo jumătate de metru. 

Buricele degetelor mele caute să închidă la loc „prăvălia” blugilor albaștri. Roșcatul notează câte ceva în carnetul pe care îl deține. Rămân rezervat în locul în care înlemnisem până acum. Mai că-mi dau palme doar să se atenueze coloritul puternic al obrajilor. Pe naiba, ar trebui să mă obișnuiesc, având în vedere că asta e ultima soluție posibilă ce-mi stă la dispoziție în prezent oricât de defăimătoare ar fi. Dacă tata m-ar vedea și-ar da aere că a prevestit destinul meu de curvă de primă mână apoi m-ar felicita cu o mamă de bătaie acră. 

-Să recapitulăm: Jeremy Collin. Posibil să ți se adreseze porecle, acceptă-le. Bun, revenim- 27 de ani, ai terminat facultatea de medicină și te-ai specializat în cea legistică. Cum e să lucrezi cu mortăciuni? se opri din verificarea datelor pentru a-mi adresa o întrebare.

-Mai bine decât cu oameni.

Dau din umeri nedumerit și Christoph râde. Sprânceana mi se arcuiește întrebător curioasă asupra reacției infantile. 

-Continuăm? nu îmi așteaptă aprobarea. Până acum vreo săptămână ai lucrat ca legist în cadrul spitalului de la periferie. A dat faliment, nu? 

Dau din cap fără să mă complic cu clasicul „Da”.

-Până acum ai avut relații numai cu femei. Vrei să încerci ceva nou, va să zică, scoate cuvintele pe gură cu ironie. Cât de disperat ești?

Deja intenția de a ridiculiza era pierdută. Normal că se înțelegea de la sine că numai o situație extremă m-ar trimite la o astfel de alegere nesănătoasă. Alt răspuns logic nu părea să apară și nici nu exista.

Mi-am strâns inima cu putere între dinții tăioși metaforici și am fonat câteva cuvinte rătăcitoare. 

-Nici nu-ți poți imagina cum! mă exprim de mai că aveam să-i cad la picioare cu rugile.

Scoase câteva zgomote de fundal, doar să se poată gândi mai bine. Din când în când mai trecea cu vreo ocheadă spre mine, apoi revenea cu fruntea paralelă cu podeaua lucioasă. Tăcerea se deranja din când în când de câte o înjurătură viguroasă pe fondul stresului. Am văzut vocabulare tot mai colorate dar niciunul nu-l întrece pe al lui. Eu însă abia de mă scap cu vreun drac din gură. Am fost crescut sub palmă și nimic rău nu mi-a ieșit în dosar. Asta până acum când reușesc să dau la o parte tot ce mi-a intrat în cap pentru René. 

-Atâta timp cât doamna nu are vreo plângere eu o să te accept.

Tresar auzind vorbele roșcatului. Prezența feminină amintită în fraza lui îmi stârni interesul. 

-Doamna?

-Da. Femeia de sus, capul. Ea coordonează totul din umbră. 

Cuvintele lui nu mă surprind. E imposibil ca ceva să meargă fără o mână delicată de femelă care să stabilizeze totul. Altfel ar pica totul în abis. 

Christoph mă măsoară încă odată de parcă ar mai avea ceva de adresat și cuvintele îi stau în gât.

În final mi se adreseaza:

-Pasiv. Înainte să ieși pe piață trebuie să fi încercat.... face o pauză însă răgazul nu e suficient pentru a-mi da voie să spun ceva. Eu mă ocup de asta. 

Privirea lui se întunecă. De fapt și de drept capătă licărirea perversului, însă pentru mine e mai neagră și diabolică ca niciuna văzută până acum. Doar ochii lui René sub furie ascund mai multă răutate.

-Pot pleca momentan? cuvintele ieșeau timorat și greu.

Bărbatul îmi făcu semn să mă îndepărtez. Dar vorbele lui mă opriră la ușă.

-Ne vedem la ora nouă. Să nu întârzii, pedepsele sunt dure.

Înclin capul greoi ieșind vârtej. Părăsesc clădirea modestă sub privirile dulci ale astrului solar ce domină deasupra. Mă urc numai pe decât în mașină cu accelerația întinsă la maxim.

Cine știe, poate fac accident.