Compuneri

2. Doar un gând .

Mă aflu , la mai puțin de câțiva metri de liniștea mea sufletească cu toate că, ea e agitată. Vântul , îmi șterge și ultimele nedumeriri dar , miile de gânduri , încă rămân adânc înfipte , în mintea mea debusolată.
O parte din mine , îmi spune să o fac, că ar fi mai bine dacă , a-și face-o. Toată suferința , s-ar termina . Iar , cealaltă parte , îmi spune să nu o fac , a-și fi o pierzătoare dacă a-și face-o , ar fi doar o luptă pierdută . Corpul meu , e de acord , cu cea de-a doua variantă , din cauza tremuratului . Dar , tremur din cauza fricii , nu a frigului , frigul dea-bea dacă , se observă , pe lângă toate stările , pe care , le simt la un loc . Dintr-o secundă de neatenție , îmi las sentimentul de adrenalină , să pună stăpânire pe mine și , îl pierd pe cel de rațiune.  Fără să-mi dau seama , îmi simt corpul ușor iar , tot ce-mi definea existența ca om , se pierde odată , cu contactul meu cu apa , ce a fost cândva liniștită. Pielea îmi este străpunsă de un fior rece atunci când , îmi simt corpul firav , purtat cu mânie în toate direcțiile . Lipsa aerului și neputința de a-mi controla propriul trup , mă face acum , să-mi doresc cu ardoare , să-mi fi ascultat simțul rațiunii. Cu ultimul strop de viață , încerc să mă ridic la suprafață dar , tot ce reiese din încercarea mea disperată , este doar că , sunt împinsă cu sete , în ceva durabil . Nu mai pot protesta , nu mai pot respira.  Tot ce pot face , e să simt durerea ce pune stăpânire pe mine. Imaginea cu acest paradis al morții , dispare iar , în locul ei , apar imagini de la mult iubita mea familie , la momentul când , eram deasupra acestui infern.  Tot ce credeam că , este dulce la acest loc , acum era doar un adevărat coșmar . Nu vroiam să mă impac cu gândul că , aveam să mor așa , singură și , știind că , le-aș crea suferință în suflet , tocmai persoanelor care , m-au tratat mereu cu iubire . Nu mai contează nici durerea simțită , nici sentimentul de regret , pe care îl simt . Încep să înot anevoie , până când , încep să observ ceva , ce nu credeam că , voi mai vedea vreodată ...sfârșitul acestui chin , adică suprafața . Încep să simt ceea ce , nu credeam că , voi mai simți ...aerul , libertate proaspătă . Cu zâmbetul pe buze și , cu lacrimi în ochi , încep să-mi dau seama de prostia , pe care era să o comit . O greșală repetată de mai multe ori , este o decizie și , cea mai letală armă cu care , un om se poate distruge , este GÂNDUL. Iar eu , am gândit acest moment de sute de ori dar , nu am avut curajul necesar de-al duce la bun sfârșit și , mă bucur că , nu am putut .