Behind the walls I Levi Ackerman

Capitolul 1

       Toată lumea și-a pus întrebarea de ceea ce se petrece în afara zidurilor, dar niciodată "ce se întâmplă în spatele zidurilor?". De ce? Pentru că umanitatea din interior s-a gândit doar la binele personal.

      "Dacă vor veni peste noi și ne vor ataca?"

     Astfel de întrebări erau auzite cel mai des între zidurile care protejau umanitatea, oamenii trăind într-o pace, plină însă, de înfricoșare, cauzată din diferite motive. Din această cauză, încă de la ultimul atac al titanilor, s-au organizat trupe de diferite nații, care să protejeze lumea dintre ziduri. 

      Cei aflați cel mai în siguranță erau Polițiștii Militari, care erau desemnați la ultimul zid construit, unde Titanii nu aveau cum să pășească, fiind înconjurat de alte două ziduri, acestea fiind mult mai expuse pericolului.

      Persoanele din Poliția Militară erau cele care terminau printre primii zece, în antrenamentul pentru a deveni cadeți. Acestea aveau oportunitatea de a alege să trăiască la adăpost, printre cei mai bogați oameni dintre ziduri, alături de familiile sale, cei săraci având ocazia să ajungă acolo doar prin această modalitate.

      Apoi erau cei din Garnizoană, care se ocupau de siguranța civililor din anumite sate, care erau înconjurate de ziduri.

      Iar, în cele din urmă, Trupele de Cercetare, care luau contact direct cu Titanii, din proprie inițiativă, fiind singurii care treceau de ziduri, căutând indicii despre aceste creaturi gigantice și hidoase. Trupele de Cercetare întotdeauna au înfruntat cel mai mare pericol, având și foarte multe pierderi, pentru care foarte mulți cadeți evitau să se înscrie în această unitate.

      Pentru toate astea, apreciam foarte mult Trupele de Cercetare, deși alesesem împreună cu prietena mea, Pandora, să intrăm în Poliția Militară, pentru a oferi părințiilor noștri un trai cât mai ușor. 

      Aici, antrenamentele erau mult mai lejere, superiorii fiind foarte calmi, cum nu aveau să înfrunte direct inamicul, doar dacă nu cumva avea să se întâmple cel mai îngrozitor scenariu - căderea tuturor zidurilor.

      De aceea, Pandora și cu mine, de cele mai multe ori plecam în mici aventuri, antrenându-ne în plus, pe lângă ușoarele sarcini pe care le aveam în Poliția Militară.

      Auzeam des despre Trupele de Cercetare, din partea cetățenilor, care împrăștiau diferite bârfe, remarci, sau, cel mai rar, laude. Simțeam că cei de acolo erau neîndreptățiți și îmi doream să pot face parte dintre ei.

      De ce? Pentru că ei erau singurii care făceau o schimbare, un pas înainte, spre binele întregii omeniri.

      Îi vorbisem Pandorei despre această dorința a mea, la care îmi răspunse cu entuziasm, dându-mi de înțeles că avea aceeași intenție. Ea era cu patru ani mai mică decât mine, dar în cele mai multe situații, era mult mai matură.

      "Merari!" 

      "Merari!"

      Mi-am auzit numele strigat, încă o dată, așa că mi-am deschis ochii, realizând că cineva chiar mă căuta și atunci, mi s-a adeverit, având-o pe draga mea prietena, Pandora, aplecată spre mine, în timp ce aceasta se afla în picioare.

      Eram întinsă pe iarba verde, lângă un copac, evitând să stau însă, la umbra acestuia, profitând de vremea frumoasă de afară.

      I-am zâmbit fetei, care părea ca un înger în fața mea, pielea sa catifelată și ciocolatie, părul ei bogat și negru, ochii ei căprui, plini de lumină și speranță, făcându-mă să mă simt întotdeauna bine. Ea însăși era înzestrată, emanând o căldură blândă, ca a unui foc micuț, dar puternic, care nu avea să te ardă, doar să te încălzească.

      Fără a depune efortul de-a mă ridica de pe iarba moale, i-am spus, păstrându-mi zâmbetul, "Te aștept aici de ceva timp." 

      "Știu, dar tocmai ce-", înainte de a o lăsa să continue ce avea sa îmi spună, i-am făcut semn să se întindă lângă mine, bătând usor iarba moale.

      "De ce nu profiți puțin de vreme? Uite cât de libere sunt păsările... Îmi doresc să fiu la fel ca ele, să pot zbura, să pot traversa dincolo de ziduri, fără a mă afla în pericol", cuvintele mele erau ușor rare, privind cu atenție la cerul acoperit de păsări, care zburau lin și în pace în văzduh.

      Am simțit cum Pandora se așeză lângă mine, fără a-mi mai muta privirea de la cerul albastru, însă când toate păsările terminară de trecut, m-am ridicat în șezut, privind la brunetă, de data asta fata având întreaga mea atenție, semnalându-i că aveam să o ascult.

      "Merari," începu ea, îngrijorindu-mă puțin mimica ei serioasă, pentru care încuviințez din cap, ca fata să continue, făcându-mă să o privesc confuză când îi văd expresia feței schimbându-se în una plină de veselie, "vom merge în sfârșit în Trupele de Cercetare!"

      Cuvintele ei mă blocară puțin, fiind o veste ușor neașteptată, știind că depusesem cererea de a fi transferate, cu două luni în urmă, fără a primi însă niciun răspuns, până în momentul de față si am prins-o imediat de umeri, zguduindu-i puțin trupul.

      "Vorbești serios?" întrebarea mea era mai mult retorică, zâmbind larg când aceasta afirmă, prinzându-mă într-o îmbrățișare.

      Acest nou drum, era o nouă șansă, o nouă aventură, și mai presuse de toate, era ceva ce ne doream amândouă. Un nou început, unde aveam să întâmpinăm diferite situații și obstacole, dar și să cunoaștem persoane noi, cu care aveam să căpătăm noi experiențe.

Va urma . . .

_

A/N: Acest capitol este puțin mai scurt, însă următoarele vor avea un număr mai mare de cuvinte. Pentru început m-am gândit să cunoașteți modalitatea de gândire a lui Merari, având în vedere că am scris din punctul ei de vedere. Atunci când voi schimba punctul de vedere, voi menționa la început, ca astfel să nu existe nicio neînțelegere și nelămurire.

Aștept opinii de la voi și vă mulțumeeesc! :)