Behind the walls I Levi Ackerman

Capitolul 4

      "Chiar nu ai de gând să mă ajuți?" L-am întrebat privind în sus la el, având acum fața relativ curățată, întinzându-mi mâna, care era însă murdară, spre bărbat.

      Deși pe chip i se putea citi neplăcerea de a mă ajuta, mă prinse de braț, trăgându-mă spre el, astfel ridicându-mă printr-o singură mișcare. Nici el, dar nici eu nu ne așteptam să fiu trasă atât de tare, încât să ajung să mă bușesc de al său piept puternic. Probabil se așteptase să fiu mai grea de cât eram în realitate.

      Parfumul său specific îmi învălui nările într-un mod plăcut. Mirosea curat, masculin, a mosc și subtil, foarte puțin a mentă. Nu știam că un bărbat putea să emane o aromă, o esență atât de încântătoare. 

      M-am retras imediat când bărbatul îmi eliberă brațul, fiind acum ușor stânjenită de marea diferență dintre mireasma lui și miasma mea. Nu voiam să îi provoc neplăceri în plus.

      "Mulțumesc," l-am privit în ochi, cu o urmă de intimidare, apoi am continuat, coborându-mi privirea, "o să revin la treabă..."

      "Te ajut." Imi spuse nonșalant, fără să mai privească la mine, trecând pe lângă, după ce luă și roaba goală.

      Am rămas câteva clipe nemișcată, privind peste umăr după căpitan, lăsându-mă destul de uimită de gestul lui drăguț, la care nu m-aș fi așteptat, venind în special de la el. Acum nu mi se părea deloc așa cum fusese descris de ceilalți cadeți de sub comanda lui, din contră, se vedea cât de grijuliu și păsător era pentru cei din jurul său. Asta m-a făcut să îl simpatizez puțin, dar nu în aceeași măsură în care o simpatizam pe Raisa, care era mult mai veselă și pozitivă.

      Am mers după brunet înapoi la grajduri, știind că aveam nevoie urgentă de un duș, dar oricum aveam să mă mai murdăresc, asa că am început a scoate pe rând caii, pentru a face curat la fiecare, în timp ce Levi spăla podeaua de la hambar, aerisind interiorul. Bărbatul era rapid și practic. Acolo unde curăța, rămânea lună și veni să mă ajute de asemenea la grajduri, aruncând ocazional câte o privire subtilă spre mine, probabil pentru a verifica dacă îmi făceam treaba așa cum trebuia.

      Nu zicea nimic, nu ziceam nimic. Nici nu îndrăzneam să rup liniștea, deoarece era o atmosferă plăcută și deloc incomodă, putând fiecare să ne păstrăm gândurile în tihnă, acompaniați fiind. Nu eram genul care să înceapă o conversație cu o persoană abia cunoscută și probabil el nu era genul care să înceapă o conversație, decât dacă avea legătură cu vreun ordin.

      Toată această situație însă, îmi oferi privilegiul de-al privi îndeaproape. Era extrem de atent cu fiecare colțișor din încăpere, un om meticulos, mi-am spus. Nu arăta deloc obosit, deși antrenamentul său fusese mai lung decât al nostru, al celorlalți și probabil avusese și muncă de birou, iar acum mai făcea și curățenie. Pentru asta îl admiram. 

      Căpitanii din Poliția Militară își petreceau majoritatea timpului, sau mai bine zis, își pierdeau timpul bând cele mai toxice lichide, până la inconștiență de cele mai multe ori. Așa că era ciudat să nu văd și aici același lucru, deși mă așteptam la astfel de diferențe. Oamenii de aici își luau treaba în serios, având grijă să ofere protecție celorlalți și să muncească pentru aceasta.

      "Am terminat." M-am adresat bărbatului când în sfârșit reușisem să finalizez treaba murdară. Eram în fața lui, acesta privindu-mă de sus, reușind să duc până la capăt sarcina destul de repede, datorită lui. "Mulțumesc pentru ajutor..." Am murmurat cu o voce mai mică, mutându-mi acum privirea în pământ, ținându-mi mâinile la spate.

      "Mergi să te speli, apoi vino la cantină." Îmi spuse, ridicându-și mâna spre capul meu, provocându-mi puțină panică, dar rămânând încă nemișcată. Luă din părul meu o frunză uscată, pe care o aruncă în locul unde era și restul gunoiului. "Ai grijă pe unde îți mai bagi capul."  Adăugă, imediat după aceea, plecând spre sediul său, remarcând pe fața lui o urmă de rânjet.

      Ce a fost asta?

      Nu mă așteptam să îl văd zâmbind, darămite să rânjească? Oare văzusem greșit? Nu e posibil, fiindcă pe un așa chip atrăgător ca al acestui bărbat, puteai să sesizezi imediat o schimbare a mimicii, în special când se înfățișa întotdeauna cu o figură neutră.

_

      Mă simțeam mult mai bine acum, după dușul făcut, reușind să scot tot mirosul neplăcut, în special din păr, hainele mergând direct la gunoi.

      Eram îmbrăcată cu o cămașă albă, mai lungă, un corset negru în jurul taliei, pantaloni negri și cizme înalte, care îmi cuprindeau frumos picioarele.

      Am ieșit din camera mea după ce am trecut rapid cu peria prin păr, lăsându-l desprins și am coborât scările, cu un pas grăbit, către cantină. Abia așteptam să o revăd pe Dora și să îi cunosc mai bine pe toți ceilalți. Terese fiind o persoană directă, dintr-o bucată, era genul de persoană care îmi plăcea, iar Raisa fiind ea însăși atât de zglobie, mă făcea să mi-o doresc ca prietenă. În schimb, cu Adabelle încă nu avusesem nicio tangență, ceea ce nu îmi oferise ocazia de a o cunoaște cât de puțin posibil, însă eram deschisă la o eventuală prietenie.

      Adabelle părea a fi mai rece și rezervată, față de cele două. Avea ochii de un albastru deschis, câteva șuvițe blonde, deși părul îi era șaten deschis. Observasem în timpul antrenamentului în mod special faptul că avea potențial și că era foarte puternică.

      Ajunsă la cantină, mi-am plimbat privirea printre mese, în căutarea unei fețe cunoscute, găsindu-mi prietena, Pandora, care râdea alături de Theodore, fratele geamăn al lui Terese. Am schițat un mic zâmbet când am remarcat că se simțea bine, apropiindu-mă ușor de masa lor.

      "Hei, Merari! Ți-am adus și ție o tavă cu mâncare," mă strigă Terese, având mâna ridicată, semnalându-mi să mă așez lângă ei, în locul liber, alături de Bach, "dar să știi că Theo ți-a luat pâinea." Mă anunță șatena când m-am pus acolo.

      "Mulțumesc," i-am zis cu un zâmbet, "e în regulă. Oricum nu prea mi-e foame." Am spus, începând să mănânc alături de ei.

      "Asta e ceva nou! Nu ți-e foame după toată munca la care te-a pus căpitanul?" Mă întrebă Caesar, auzindu-l pentru prima oară adresându-mi-se, cu o sprânceana ridicată.

      Caesar Krause, păr brunet și creț, sprâncene ușor stufoase, barbă subtilă, mai matur decât vârsta lui. Pielea o avea foarte bronzată, fiind un amestec de ciocolată cu lapte, dar mai mult lapte. Nu părea a fi foarte prietenos, după a sa privirea pătrunzătoare, dar era drăguțel. Lângă el era așezată Adabelle, care privi la mine, ca toți ceilalți, cu ochi plini de curiozitate, când am dat un răspuns.

      "Am primit ceva ajutor de la el, deci presupun că a fost mai ușor și mai rapid." Am zis, luând o altă înghițitură din supa de cartofi.

      "Poftim?!" L-am auzit pe Bach izbucnind, privindu-mă șocat, ca majoritatea celor de la masă, mai puțin Pandora, care nu prea înțelegea mirarea celorlalți. "Vorbim de același căpitan? Levi Ackerman?"

      "Ce-i cu mine?" Spuse o voce groasă, îndemnându-i pe toți să își mute privirile de la mine, înspre deținătorul acesteia.

Va urma . . .