-Te iubesc!
Tace, de parcă nu m-ar fi auzit. Oare am spus-o cu voce tare? Știu că m-am gândit de multe ori la momentul acesta. Dar tot nu îmi vine să cred că s-a întâmplat. Am spus primul TE IUBESC din inimă, chiar dacă am făcut-o de ce oare îmi este încă teamă și tremur. Îmi bate inima atât de tare că am senzația că îmi va sări din piept. Știu că aștept un răspuns care nu va veni. Mă aflu în brațele tale cu capul așezat pe pieptul tău. Cand ma strangi in brate timpul se opreste , nu mai simt nimic decat bataile inimii tale si respiratul tau greoi.E atât de liniște încât tot ce pot să aud sunt bătăile inimii tale , deși aș vrea să îți aud mai degrabă gândurile.-De ce m-ai iubi pe mine?
Capul îmi e gol. E o întrebare pe cât de simplă , pe atât de complicată. Paradoxal,nu?
Poate că nu știu să fi fost iubit pe nimeni înainte. Tu ești cel care m-a făcut să simt fluturi în stomac , ciudat așa-i? Să simți că nu ai nici o grija, totul pare așa simplu cu fluturași în stomac și zâmbetul pe buze. E un moment foarte frumos din viața unui om, să simți că nimic nu mai contează decât persoana care o porție mereu cu tine, în inima ta. Dar totuși de ce te iubesc? Nu știu, nu am nici cea mai vagă idee de ce chiar de tine m-am îndrăgostit.
M-am pierdut în gândurile mele și am cam uitat să vorbesc. Mi-am adunat câteva cuvinte, care oricum greu le-am găsit .-Inima mea te-a ales...
- Tu nu știi că inima e beată și alege prostește.
-Eh...
Iar m-a făcut să îmi pierd cuvintele. Cum mama naibii face asta? Așa efect are asupra mea.-Trebuie să plec.
-Mai stai!
-Nu pot...
Nu vroiam să îți dau drumul să pleci. Vreau să rămâi în brațele mele. Îmi e frică dacă îți voi da drumul nu te vei mai întoarce niciodată. Dar chiar cine s-ar întoarce la mine? Poate că nici eu nu m-aş alege.
Doamne , ce frică îmi e. Cer o iubire pe care simt că nu am să o merit vreodată. Ești prea mult față de ce merit eu. Eu, un suflet negru , cer iubirea ta? Eu regina întunericul, cerșesc iubirea unui astru de pe cer. M-a luat dragostea mințile și le vreau înapoi !-Vreau să plec...
Încet și cu frică îi dau drumul din brațele mele, nu înainte de al pupa pe un obraz. Doamne că regret că nu l-am sărut pe buze, măcar avem regretul acelui te iubesc în suflet dar gustul buzelor lui dulci pe ale mele.
Simțind cum se îndepărtează de mine în noaptea aceea caldă de vară vroiam să fug după el și să îi sar în brațe, să mă ascund după umerii lui și să îi spun că indiferent de ce ar simți el pentru mine eu voi ține mereu la el , doar el are un loc special în inima mea. Dar nu am făcut-o. Chiar dacă nu am făcut-o noaptea aceea m-a făcut să realizez că nu am iubit pe nimeni cum îl iubesc pe el și că nu mi-a fost niciodată așa dor de o persoană cum îmi e dor de el.Am ajuns în pat dar fără somn, mi-a sărit somnul gândindu-mă la el. Tot ce am făcut în noaptea aceea a fost să stau în pat cu gândul la el. Doamne simt că tâmpesc. Lacrimile au început să îmi curgă pe obraji. Dar vreau sa te iubesc, nimic mai mult. Vreau sa te strang in brate si sa plang ... Sa plang ca nu te pot avea si te vreau. Ma doare inima si imi tremura toate incheieturile cand mă gandesc la tine. Vezi ce imi faci? Si nu e prima data cand imi faci asta. Ma distrugi, ba ma invi apoi iar ma distrugi... Faci ce vrei cu sufletul meu , iar mintea mi-o distrugi.
Pe la 4 dimineața am adormit cu greu. Zilele trec dar nopțile sunt groaznice cu dorul ce îl port după tine. De multe ori mintea mea îmi este cel mai aprig dușman. Dar viața merge înainte, totul se schimbă. Păcat că fericirea durează prea puțin iar tristețea parcă e trăită mai intens.
Mă bucur totuși că încă sunt la școală iar asta mai îmi umple mintea, dar tot mai am momente de daydreaming și mă pierd în gânduri uitându-mă pe fereastra. Sigur exagerez eu la faza cu suferința, defapt sunt bine, nu e nimic îneregulă cu mine.Sunt o ciudata cu prea multe sentimente...