Era a 11-a saptamana de scoala, si da, si a 11-a oara in care baiatul ma privea. M-am decis sa ma duc la el. Ce aveam de pierdut? Fara prieteni, parintii plecati, timida... nu tocmai viata perfecta... macar atat puteam avea. Intr-un moment de liniste eterna, in care eram super emotionanta, simteam ca suntem doar noi doi. Simteam ca un milion de fluturi imi patrundeau in sufletul meu gol si monocromatic. Deodata, un curcubeu de simturi ma strapungeau. Ma indreptam cu pasii tremuranzi catre el. Ajunsesem.
Eu: Buna...
El: Hei!
Eu: Ma numesc Amanda Taylor.
El: Stiu.
Eu: De unde?
El: Pai m-am interesat...
Eu: Ok...
El: Apropo... eu sunt Garry White...
Eu: Incantata
El: De asemenea
Eu: As putea sa te intreb ceva? Dar sa fii sincer.
El: Da, sigur. Ce e?
Eu: Pai... in fiecare miercuri vin aici si... stii tu...
El: A, da. Si eu ma uit la tine ca un ciudat ce sunt, nu?
Eu: Nu esti ciudat.
El: Ba sunt la fel de ciudat ca tine.
Eu: Oricum... revenind la intrebare. De ce te uiti la mine asa?
El: Pai sincer esti frumoasa.
De parca nu aveam destule emotii. M-a surprins enorm de mult complimentul lui. Ma simteam ca si cum eram singuri pe hol.
Eu: Multumesc mult. De asemenea.
El: Nu, eu sunt genul ala de baiat urat.
Eu: Sa stii ca nu sunt oarba. Te vad si nu esti deloc urat. Ai vrea sa ne cunoastem mai bine?...
El: Sigur
Era prima oara cand "flirtam" si nu prea ma descurcam dar lui nu-i pasa. El era un baiat caruia nu-i pasa ca mai stalcesc cuvinte, ca ma mai balbai sau ca nu imi sta bine parul. Lui ii placea personalitatea mea, in limita in care ma cunostea si asta ma facea sa ma simt unica. Nu cred ca am mentionat, dar era destul de dragut. Avea parul saten deschis, ochii intr-o nuanta de turcoaz si era inalt. Nu prea ma interesa aspectul, dar caracterul era mai important. De aceea l-am si intrebat daca vrea sa ne cunoastem. In orice caz, era destul de clar si unui orb ca ne placeam, dar nu o recunoasteam nici unul.
