Vlive || Yoonmin [Tradusă]

Capitolul 12

"—Ești hetero?" Jin l-a privit, fața sa neexprimând nici o emoție, părând ca un cățel plouat. 

"—Yeah" Yoongi a răspuns, vocea sa fiind normală, ca și cum cuvintele, pe care tocmai le-a spus, nu contau nimic pentru el. 

"—Atunci nici să nu încerci să te apropii de Jimin!" 

"—Ce? De ce?" Cel cu părul blond și-a privit hyung-ul, care acum arăta mai furios ca niciodată. 

"—Nu-l meriți!"

* * *

"—Ți-am spus, hyung. El nu mă poate plăcea. Și am avut dreptate" Cel mai mic a șoptit, fiindu-i frică că vocea i s-ar putea sparge în orice moment. 

"—Jimin, eu-eu"

"—Nu-i nevoie. Asta e doar încă un motiv în plus pentru tine, să-ți amintești de faptul că nu există suficient loc în această încăpere și pentru sentimentele mele idioate" Vocea i s-a redus pe final, urmând apoi să părăsească camera, simțind o nevoie aprinsă să se scunfunde în așternuturi, cu perna sa în brațe. Se simțea devastat, în special de modul în care al său hyung îl făcea să se simtă condus de la spate. 

Avea, într-adevăr, inima frântă. Gândindu-se la sărutul care a fost cu adevărat important pentru el, fiind furat de un băiat, căruia nici măcar nu-i plac băieții.

Dar, din nou, nu poate face nimic în legătură cu asta. Nu putea da vina pe cel mai mare, pentru că el s-a îndrăgostit. Nu a fost nimic mai mult decât un Vlive, sau mai mult o catastrofă. 

Incidentul de dimineață... El era totuși pe jumătate adormit, nefiind conștient de ce se întâmplă în jurul său. Nu avea pe nimeni pe care să arunce vina, nici să creadă. 

Deci nu era vina altcuiva. Decât a lui, pentru că a început să creadă în ceva inexistent. 

Ochii lui Hoseok l-au urmărit pe cel mai mic, ieșind din cameră. Nu putea face nimic, era o problemă pe care trebuiau să o repare. 

A oftat încet și s-a așezat. Fiind emoționat, și puțin nervos, auzind acele cuvinte ieșind din gura lui Yoongi. Poate, era doar un joc prostesc, care i-a făcut să se trezească din somnul lor lung. 

 * * *

"—Ce vrei să spui prin 'nu-l meriți'?" Yoongi a încercat să-și dea seama ce a vrut Jin să spună. 

"—El nu e cineva care merită o inimă frântă. Doar din cauza ta!"

"—Ce? Ce-"

"—Nu mai pune întrebări stupide. Nu ai nevoie să știi" Seokjin a spus, urmând să se ridice de pe canapea, dezmorțindu-și picioarele, urmând să iasă din cameră, lăsând în spate un patetic idiot, care începea să mediteze profund. Doar ca să găsească ușa pe jumătate crăpată, lăsând o rază de lumină să pătrundă în încăpere, de afară. 

S-a strâmbat, gândindu-se la posibilitățile ca acea ușă să se fi deschis singură. 

"—Ar trebui să fim o familie aici, hyung!"

"—În asta cred cu tărie! Eu și Namjoon ca părinții, Jungkook și Tae ca acel cuplu tânăr, iar Jimin, Hobi și cu tine copiii noștri. Dar, în familie, membrii nu se sărută între ei aleatoriu într-o cameră, de dimineață!" 

Yoongi a rămas tăcut, dar pe vârful limbii încă îi jucau câteva întrebări și cuvinte pe care ar fi vrut să i le adreseze celui mai mare. Dar a rămas tăcut. 

"—Doar nu-l mai săruta pe Jimin. S-ar putea să se îndepărteze de tine" 

"—Mă îndoiesc"