Vlive || Yoonmin [Tradusă]

Capitolul 13

Ziua următoare a venit destul de rapid, iar cel mai mare nu a văzut încă nimic ciudat la Jimin, era la fel de jucăuș ca de obicei. Serios! Dar totuși parcă ceva lipsea. 

Yoongi avea un zîmbet mic și tâmp în colțul buzelor, în timp ce-l privea pe cel mai mic cum râde copios. Jimin încă vorbea cu cel mai mare, dar știa, și trebuia, să păstreze distanța. Pentru el. 

Yoongi era obișnuit să stea îmbrățișat mai mereu cu cel mic, dar acum tot asta se întâmpla, însă nu era la fel de călduros ca înainte. Micuțele lor obiceiuri încă erau prezente, dar erau mult mai reci, iar lui Yoongi nu-i convenea. 

Zâmetul celui mai mic a rămas suspendat, undeva în aer, după ce o glumă proastă a ieșit din gura sa, iar acela a fost momentul în care Yoongi s-a decis să vorbească. 

"—Jimin, s-a întâmplat ceva?" El a întrebat, vocea fiindu-i plină de curiozitate și îngrijorare. 

"—Sunt bine, huyng" El a spus, încercând să pară încrezător, dar zâmbetul forțat îl dădea de gol. Iar Yoongi putea simți durerea din spatele său. 

"—Vrei să vorbim despre asta?" Cel mai mare a spus încet, așteptându-l pe cel mai mic să se deschidă și să înceapă să vorbească cu el despre ce s-a întâmplat. 

"—Doar... M-am îndrăgostit de cineva. Dar este doar dragoste oferită" Jimin a terminat de vorbit și a simțit cum ochii îi devin sticloși, genele lipindu-i-se între ele. 

"—Cine naiba este tipul ăsta?! Îl omor!!" Yoongi și-a simțit inima cum începe să bată de câteva ori mai repede, neștiind exact cauza, apropiindu-se aprig de cel mai mic, simțind o dorință arzătoare să omoare pe cel care l-a rănit pe Jimin. Din păcate, nu se putea lovi pe sine. 

"—Huyng, e ok... El e fericit acum. Și va fi fericit în curând" El s-a îndepărtat, urmând să părăsească încăperea, lăsând în spate un Yoongi uimit, de plecarea sa. 

 * * *

"—Lasă-le să curgă" Jin a spus, trecându-și lent palma peste spatele celui mai mic, care se lupta cu gândul de a se opri din plâns, sau să contiuie. Simțea cum tone și tone de lacrimi sărate curgeau, din cauza unei non-existente despărțiri. 

Hoseok arăta ca și cum s-ar scufunda. Ura să-și privească dongsaeng-ul și unica sa iubire, cum plânge, din cauza unui bărbat. Ura asta. 

Suspine moi alunecau de pe buzele celui mai mic, care îi făcea pe cei doi mai mari să stea în liniște, îngrijorarea fiind prezentă pe fețele lor. Cele două priviri neliniștite și prezența lor caldă îl făcea pe cel mai mic să se simtă în siguranță și iubit. 

Un Jimin ghemuit, în forma unei pisicuțe, stătea în centrul camerei, plângând încontinuu. 

Lacrimile sale moi cădeau pe obrajii care începeau să devină pufoși, începând deja să-l doară, de la încercarea de a-și suprima strigătele. Gâtul îi ardea pe interior, cu atât de multă forță, încât frica de a nu mai putea cânta mâine, punea stăpânire pe el. Dar se bucura că nu aveau nici o repetiție programată pe întreaga săptămână. Culoarea buzelor sale era aproape de alb, fiind deshidratate, fiind o uriașă diferență față de buzele sale mari și pufoase. Toată aura sa angelică era acum praf. 

Era dureros să-l vezi pe cel mic cum plânge, în acel hal, dintr-un motiv atât de stupid, Din cauza iubirii. 

"—Te descurci minunat, Jimin. Ești puternic" Hoseok a șoptit către cel mai mic, trecându-și degetele peste lacrimile mici de pe obrajii lui Jimin, făcându-l să-l privească cu ochii mari și roșii. 

"—Lumea e mereu așa, nu o lăsa să-ți facă zâmbetul să dispară" A spus încurajator și a apăsat încet pe nasul celui mai mic, făcându-i pe toți trei să chicotească. 

"—Acum ascultă-mă! Yoongi va fi fericit, iar tu ar trebui să fii fericit pentru el!" Jin a încercat să-l stimuleze, făcând un semn cu mâna în semn de "Luptăm". 

"—Mulțumesc. Amândorura..."

"—Cu plăcere, Jiminie~"